Medicamentele anticoagulante sunt utilizate pe scară largă pentru prevenirea şi tratamentul cheagurilor de sânge, dar tratamentul implică întotdeauna un echilibru delicat între prevenirea trombozei şi riscul de hemoragie. Un studiu clinic internaţional, care a comparat direct două dintre cele mai utilizate anticoagulante cu administrare orală, oferă date noi despre siguranţa acestor terapii.
Tromboza venoasă apare atunci când un cheag de sânge se formează în venele picioarelor sau ajunge în plămâni. Această afecţiune reprezintă a treia cauză de deces cardiovascular, după infarctul miocardic şi AVC (accidentul vascular cerebral), şi este cea mai frecventă cauză prevenibilă de deces în rândul pacienţilor spitalizaţi.
Ghidurile clinice recomandă în prezent ca pacienţii care se recuperează după un episod de tromboză venoasă să urmeze timp de trei luni tratament cu un anticoagulant, pentru a preveni formarea unor noi cheaguri de sânge. Deşi aceste medicamente sunt eficiente în prevenirea trombozei, sângerările severe pot apărea ca reacţii adverse ale tratamentului.
Primul studiu clinic care a comparat direct două medicamente anticoagulante, frecvent utilizate pentru tratamentul trombozei venoase, a constatat că ambele medicamente previn eficient reapariţia cheagurilor de sânge, însă unul dintre medicamente este asociat cu mai puţine complicaţii hemoragice - un risc semnificativ mai mic de sângerare relevantă clinic.
Rezultatele au fost publicate, miercuri, în revista The New England Journal of Medicine - NEJM.
Studiul COBRRA, coordonat de cercetători de la The Ottawa Hospital din Canada, a avut ca obiectiv compararea directă a riscului de sângerare asociat tratamentului cu apixaban şi rivaroxaban la pacienţi cu tromboză venoasă.
În studiu au fost incluşi 2.760 de participanţi din 32 de centre din Canada, Australia şi Irlanda.
Cele două medicamente fac parte din aceeaşi clasă de anticoagulante cu administrare orală şi sunt utilizate pentru prevenirea reapariţiei cheagurilor de sânge, care pot duce la complicaţii grave, inclusiv AVC.
În cadrul studiului, cercetătorii au inclus 2.760 de pacienţi diagnosticaţi cu tromboză venoasă - formarea de cheaguri de sânge în venele membrelor inferioare (picioare) sau plămâni. Participanţii au fost repartizaţi aleatoriu pentru a primi tratament cu unul dintre cele două anticoagulante.
După trei luni de tratament, care reprezintă durata standard a terapiei pentru această afecţiune, 7,1% dintre pacienţii trataţi cu rivaroxaban au prezentat episoade de sângerare relevante clinic. În grupul tratat cu apixaban, această proporţie a fost de 3,3%.
În ceea ce priveşte reapariţia cheagurilor de sânge, cercetătorii nu au observat diferenţe clare între cele două medicamente.
Autorii studiului au precizat însă că numărul participanţilor nu a fost suficient de mare pentru a permite detectarea cu certitudine a unei eventuale diferenţe reale între tratamente în privinţa acestui rezultat.
„Acest studiu oferă dovezi mult aşteptate pentru medici şi ar trebui să ofere mai multă siguranţă pacienţilor cu tromboză venoasă, care trăiesc adesea cu teama reapariţiei cheagurilor de sânge, dar şi cu riscul de sângerare asociat tratamentului”, a declarat coordonatoarea studiului, dr. Lana Castellucci, de la The Ottawa Hospital din Canada, citată într-un comunicat.
Autorii au subliniat şi câteva limitări ale studiului. Majoritatea participanţilor au fost pacienţi albi, cu funcţie renală şi hepatică normale şi fără cancer sau obezitate. Din acest motiv, rezultatele ar putea să nu fie aplicabile tuturor categoriilor de pacienţi.
„În ciuda acestor limitări, studiul oferă dovezi importante pentru tratamentul tromboembolismului venos. Tratamentul cu apixaban s-a dovedit o opţiune iniţială mai sigură decât rivaroxaban pentru reducerea riscului de sângerare, fără a afecta capacitatea tratamentului de a preveni reapariţia cheagurilor de sânge”, a comnetat rezultatele dr. Lisa Moores, de la Uniformed Services University of the Health Sciences din Bethesda, Maryland, într-un articol conex publicat odată cu studiul în revista NEJM.
Studiul COBRRA a fost finanţat de Canadian Institutes of Health Research şi de Medical Research Future Fund din Australia, cu sprijin oferit de Royal College of Surgeons din Irlanda şi de International Network of Venous Thromboembolism Clinical Research Networks. Suportul metodologic principal a fost asigurat de Ottawa Methods Centre. Studiul pilot a fost finanţat de reţeaua CanVECTOR.
