Peste 30 de molecule, introduse de guvern pe lista medicamentelor compensate

Peste 30 de molecule, introduse de guvern pe lista medicamentelor compensate

Guvernul a aprobat joi o nouă actualizare a listei medicamentelor compensate din România, ce constă în introducerea a 33 de noi molecule noi şi extinderea indicaţiei pentru alte 19 medicamente deja incluse în listă. Actul normativ urmează să intre în vigoare la 1 aprilie 2026.

Măsura este inclusă într-o hotărâre aprobată de guvern, la propunerea Ministerului Sănătăţii, care modifică şi completează anexa la HG nr. 720/2008 (pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate). Proiectul de act normativ a fost prezentat recent de 360medical.ro.

Precedenta actualizare listei a avul loc în noiembrie 2025, când 41 de noi molecule au fost introduse pelista medicamentelor compensate. 

"La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite şi compensate. 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate. Pentru alte 19 medicamente extindem indicaţiile terapeutice. Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani", a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, după aprobarea actului normativ.  

“În doar 7 luni am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente şi indicaţii terapeutice noi”, a completat ministrul.

Proiectul de act normativ a fost elaborat după ce cele 33 molecule au primit decizie de includere din partea autorităţii competente în domeniul evaluării tehnologiilor medicale.

NOILE MOLECULE

Potrivit actului normativ, în sublista A (DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 90% din preţul de referinţă), se introduce o moleculă: icosapent etil (boli cardiovasculare).

În sublista C (DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în regim de compensare 100%), secţiunea C1 (pentru tratament ambulatoriu) se introduc 10 molecule noi: ciclosilicat de zirconiu sodic, tenofovir alafenamida, rozanolixizumab, avacopan, asfotaza alfa, osilodrostat, volanesorsen, maralixibat, odevixbat şi deucravacitinib.

În sublista C secţiunea C2 (DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază, în regim de compensare 100%, asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc) se introduc 20 noi DCI-uri, nelistate în prezent: binimetinib, tremelimumab, cobimetinib, alpelisib, entrectinib, avapritinib, ripretinib, encorafenib, ivosidenib, pemigatinib, tafasitamab, amivantamab, combinaţii (niraparib+abirateron), Luteţiu (177LU) vipivotidă tetraxetan, sebelipază alfa, inotersen, pegcetacoplan, pegunigalsidază alfa, crovalimab şi ciclosilicat de zirconiu sodic.

În sublista C secţiunea C3 (DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază în ambulatoriu copiii şi tinerii, în regim de compensare 100%) se introduce 1 DCI nou: bromură de glicopironiu.

Actul normativ prevede includerea noilor molecule pe lista medicamentelor compensate de la 1 aprilie 2026.

viewscnt