Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) marchează 15 ani la înfiinţare, 15 ani de angajament continuu pentru pacienţii cu Boli Inflamatorii Intestinale din România.
Cu ocazia aniversară, ASPIIR a organizat vineri, 12 septembrie 2025, un eveniment care a adus alături pacienţi şi medici, reprezentanţi ai industriei, pentru a analiza situaţia curentă a BII în România, unde ne aflăm cu accesul la inovaţie în BII, ce nevoi au pacienţii, ce soluţii găsim în scopul îmbunătăţirii îngrjirii BII, aprobarea altor servicii, terapii, metode de investigaţie.
În ultimii 10 ani, numărul pacienţilor cu Boli Inflamatorii Intestinale a crescut de 7 ori în România, în acest moment fiind înregistraţi peste 5.000 de pacienţi la nivelul centrelor dedicate, acolo unde ajung în principal pacienţi cu forme severe de boală, care au nevoie de terapie biologică. Principalele cauze sunt legate de alimentaţia nesănătoasă, stresul zilnic şi factori genetici.
Graţie sprijinului medicilor, evenimentul “ASPIIR 15 ani” s-a desfăşurat în paralel cu Simpozionul Naţional al Clubului Român pentru Boala Crohn şi Colita Ulcerativă, în aceeaşi locaţie. La eveniment au fost prezenţi medici importanţi din domeniul gastroenterologiei, chirurgiei, pediatriei, precum şi Salvatore Leone – Preşedinte International Federation of Cronh’s & Colitis Associations.
“M-am bucurat să putem retrăi povestea celor 15 ani ASPIIR de implicare şi dedicare pentru pacienţii cu Boli Inflamatorii Intestinale, o poveste care a avut la bază trei cuvinte cheie: acceptare, adaptare şi atitudine. Le mulţumesc celor care ne-au sprijinit încă de la început, mai ales medicilor care au fost permanent alături de asociaţie”, a declarat Isabella Grosu, Preşedinte ASPIIR.
„Începuturile asociaţiei au fost grele, dar am simţit că trebuie să facem ceva pentru că erau şi sunt încă puţine informaţii despre Bolile Inflamatorii Intestinale. Lucrurile au evoluat în bine, numărul de pacienţi înscrişi în asociaţie a crescut la peste 600, educaţia se face la toate nivelurile: la pacienţi, la medici de diferite specialităţi. Încercăm să avem echipe multidisciplinare care tratează pacientul şi, extrem de important, pacientul trebuie să meargă în centre şi servicii dedicate. O estimare a numărului de pacienţi în momentul de faţă arată că a crescut cu 680% numărul de pacienţi faţă de cel din 2004, când a fost publicat primul studiu epidemiologic în România, şi este vorba de pacienţi care sunt cu forme severe de boală”, a declarat Prof. Dr. Cristian Gheorghe, Şef Secţie Gastroenterologie Institutul Clinic Fundeni Bucureşti, Preşedinte ales pentru viitorul mandat al Clubului Român pentru Boala Crohn şi Colita Ulcerativă.
“Felicit ASPIIR pentru cei 15 ani de activitate constantă şi valoroasă în sprijinul pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale. Ca medic si ca reprezentant al Centrului dedicat pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale din Spitalul Clinic Colentina, am văzut direct impactul pozitiv al colaborării cu ASPIIR în viaţa pacienţilor – prin informare, susţinere şi solidaritate’’, a declarat Prof. Dr. Bogdan Mateescu, medic primar Gastroenterologie, Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti.
“Prin iniţiative constante de informare, advocacy şi sprijin direct oferit celor diagnosticaţi, ASPIIR a creat o comunitate în care vocea pacientului contează. Această colaborare a dus la o mai bună înţelegere a nevoilor reale ale celor afectaţi, a redus stigma, a încurajat diagnosticarea timpurie şi a sprijinit personalizarea tratamentului“, a spus Prof. Dr. Corina Pop, medic primar Gastroenterologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
“Colaborarea cu societăţile medicale de gastroenterologie şi cu medicina de familie a facilitat dialogul şi a dus la parteneriate valoroase, cu impact direct asupra calităţii vieţii pacienţilor. Prin implicarea Asociaţiei, am înţeles mai bine cât de important este sprijinul psihologic, nu doar din partea familiei, ci şi a echipei medicale”, a declarat Prof. Dr. Andrada Seicean, Medic primar Gastroenterologie Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie, Cluj-Napoca.
Despre ASPIIR
Asociaţia ASPIIR, care împlineşte anul acesta 15 ani de activitate, este dedicată persoanelor cu boli inflamatorii intestinale (BII) şi celor cu stome sau cu alte complicaţii ale BII (Sindrom de Intestin Scurt, IPAA, fistule, intolerante digestive, alte afecţiuni gastrointestinale, ADK colon etc) şi îşi propune sa reprezinte un sprijin atât pentru aceşti pacienţi, cât si pentru echipele medicale ce îi îngrijesc. Printre proiectele ASPIIR active în acest moment se numară forumurile de pacienţi în format fizic şi online, programe de suport pshihologic pentru pacienţi, campanii de informare şi educare a pacienţilor. ASPIIR este afiliată The European Federation of Crohn's & Ulcerative Colitis Associations (EFCCA) şi European ostomy Association (EOA).
Despre Bolile Inflamatorii Intestinale
Bolile Inflamatorii Intestinale, din care fac parte boala Crohn şi colita ulcero-hemoragică (colita ulcerativă), sunt tulburări gastro-intestinale cronice. Manifestările generale includ: oboseala, fatigabilitatea, reducerea/pierderea apetitului, uneori febră uşoară/moderată, stare generală alterată. Manifestările specifice se corelează direct cu prezenţa şi localizarea inflamaţiei intestinale. Ele includ: modificarea tranzitului intestinal (scaune neregulate, frecvente, ziua şi noaptea, în număr şi de volum variabil) până la diaree severă cu mucus, puroi şi sânge în amestec; dureri abdominale cu caracter de crampă sau persistente, localizate într-o anumită arie abdominală, corespunzătoare segmentului de intestin inflamat, sau difuze; greaţă şi vărsături. Dacă pierderea de sânge din scaun este în cantitate mică şi persistentă, ea poate fi pusă în evidenţă cu teste speciale pentru hemoragii oculte în fecale şi se soldează cu anemie.
Atât în rectocolita ulcero-hemoragică, cât şi în boala Crohn numeroase alte organe pot fi afectate în cadrul unui proces inflamator sistemic (general). Scopul tratamentului bolii active este controlul (ameliorarea sau dispariţia) manifestărilor clinice şi prevenirea complicaţiilor, iar după atingerea acestui deziderat, în perioada de remisiune, scopul tratamentului este prevenirea recăderilor şi menţinerea remisiunii.
Evenimentul ASPIIR 15 ani a fost realizat cu susţinerea: Baxter, Abbvie, CSL Vifor, Takeda, Pfizer, Mayoly, Johnson & Johnson, Ferring.



