Prevenţia cancerului este o urgenţă naţională - mult prea multe cazuri de cancer de sân sunt descoperite în stadii avansate

Prevenţia cancerului este o urgenţă naţională - mult prea multe cazuri de cancer de sân sunt descoperite în stadii avansate

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) avertizează că, în România, majoritatea cazurilor de cancer, inclusiv cel de sân, sunt depistate în stadii avansate, când şansele de vindecare scad, iar tratamentele devin mai dificile şi costisitoare. Mii de vieţi ar putea fi salvate anual dacă boala ar fi diagnosticată mai devreme.

Din cauza absenţei unui program naţional de screening eficient şi cu acoperire adecvată, rata mortalităţii prin cancer de sân a scăzut foarte puţin în România, spre deosebire de alte ţări din Uniunea Europeană, unde s-au înregistrat reduceri semnificative.

Potrivit unui studiu publicat în European Journal of Cancer (Wojtyla et al., 2021), România rămâne printre statele europene cu o mortalitate ridicată prin cancer de sân. În timp ce majoritatea ţărilor din UE înregistrează o scădere constantă a deceselor, în România progresul este lent, din cauza întârzierilor în accesul la diagnostic şi tratament.

Deşi legislaţia prevede ca femeile asigurate cu vârsta între 50 şi 69 de ani să beneficieze de mamografie gratuită, pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, femeile interesate de prevenţie întâmpină obstacole importante. De exemplu, o investigaţie a publicaţiei PressOne descrie situaţii reale în care spitalele publice spun că „nu lucrăm cu bilet de trimitere”. În plus, în anul 2024, în cinci judeţe (Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Vâlcea, Vrancea) nu s-a decontat nicio mamografie sau ecografie mamară prin CAS, ceea ce indică lipsa furnizorilor sau a contractelor de decontare. Chiar şi în judeţe în care există furnizori în contract cu CAS, există probleme cu programările la mamografii decontate, disponibilitate limită a acestora sau timpi mari de aşteptare.

„Prevenţia şi diagnosticul precoce salvează vieţi. Din păcate, la noi, multe femei ajung la medic prea târziu, nu pentru că nu le pasă de sănătatea lor, ci pentru că nu ştiu unde să meargă, ce analize pot face gratuit sau cum să acceseze programele existente. De aceea, informarea corectă este esenţială”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Aplicaţia iMedico – instrument digital pentru acces rapid la informaţii despre prevenţie

Pentru a sprijini eforturile de informare şi prevenţie, FABC anunţă integrarea unor noi funcţionalităţi în aplicaţia iMedico, platformă digitală care permite utilizatorilor să găsească rapid şi uşor informaţii actualizate despre prevenţia cancerului, centre de screening şi programe naţionale de sănătate disponibile.

“Astăzi, în cadrul lansării platformei iMedico, vorbim nu doar despre o soluţie digitală, ci despre o nouă etapă în transformarea modului în care pacienţii  şi ecosistemul medical colaborează pentru prevenţie, diagnostic timpuriu şi acces la tratament. Digitalizarea şi accesul rapid la inovaţie medicală ar aduce beneficii semnificative nu doar pentru pacienţi, ci şi pentru economie, prin reducerea poverii bolilor cronice şi creşterea productivităţii în economie.” subliniază Ioana Stoenescu, Head of External Affairs, Market Access and Reputation la Roche România.

Prin intermediul iMedico, utilizatorii pot identifica:

  • locaţiile unde pot efectua investigaţii gratuite,
  • tipurile de teste recomandate pentru prevenţia diverselor forme de cancer,
  • campanii active de informare şi programe de screening derulate în regiunea lor.

„iMedico este un pas important către o Românie mai conştientă şi mai bine informată în domeniul prevenţiei oncologice. Credem că digitalizarea poate aduce prevenţia mai aproape de oameni, reducând decalajele faţă de alte ţări europene”, se mai arată în mesajul transmis de FABC.

Despre FABC

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) este una dintre cele mai active organizaţii de pacienţi din România, implicată de peste 20 ani în programe de educaţie medicală, prevenţie, screening şi acces la tratament. Prin campanii de informare, advocacy şi parteneriate cu autorităţile şi profesioniştii din sănătate, FABC contribuie constant la îmbunătăţirea politicilor publice privind cancerul în România.

viewscnt