Raportul de Sănătate STADA: 52% dintre români sunt nemulţumiţi de sistemul de sănătate

Raportul de Sănătate STADA: 52% dintre români sunt nemulţumiţi de sistemul de sănătate

58% dintre europeni se declară mulţumiţi de sistemele de sănătate din ţările lor, conform noilor date din Raportul de Sănătate STADA. Deşi acest procent indică o uşoară îmbunătăţire faţă de 56% înregistrat în 2024, nivelul actual de satisfacţie a scăzut drastic faţă de procentul de 74% din anul 2020.

Sănătatea rămâne un obiectiv principal pentru europeni în 2025, însă structurile învechite ale sistemelor de sănătate din unele ţări ridică o barieră greu de depăşit, iar acest lucru duce la creşterea nemulţumirii în rândul oamenilor.

În ţări precum Ungaria (74%), Serbia (63%) şi Bulgaria (59%), nemulţumirea atinge cote îngrijorătoare. România pare că urmăreşte acelaşi trend, cu 52% dintre respondenţi nemulţumiţi de actualul sistemul de sănătate. Mai mult decât atât, 56% dintre români consideră că nu există acces egal la servicii şi îngrijiri medicale.

“Raportul de Sănătate STADA arată o realitate delicată cu care ne confruntăm. În 2024, 58% dintre români se declarau nemulţumiţi de sistemul de sănătate, invocând ca principale motive dificultatea de a obţine o programare (41%) şi primirea unor îngrijiri medicale pe care le catalogau drept de slabă calitate (51%).

În 2025, observăm o scădere a nemulţumirii cu şase puncte procentuale. Această schimbare înspre mai bine este rezultatul eforturilor depuse în sistemul medical de către medici şi asistenţi, dar şi de mediul privat, care oferă sprijin acolo unde este nevoie. Este esenţial ca aceste eforturi să fie menţinute.” spune Mihai Fugarevici, General Manager STADA România.

Când vine vorba de prevenţia medicală, 62% dintre respondenţii români au declarat că nu participă la controale medicale preventive. Această reticenţă este motivată, în principal, de costul ridicat al acestora (28%), de faptul că le consideră inutile (31%) sau din lipsă de informare privind controalele necesare (21%).

Ce fac în schimb românii când vine vorba de grija pentru sănătatea lor? 68% dintre respondenţi au spus că iau vitamine şi suplimente alimentare, fac mişcare săptămânal şi mănâncă echilibrat.

Pe lângă aceste eforturi locale, la nivel european se observă un trend general de a adopta obiceiuri sănătoase. Totuşi, conform Raportului de Sănătate STADA, deşi europenii se străduiesc să aibă un stil de viaţă sănătos, doar unul din doi reuşeşte. Pe lângă lipsa de motivaţie, obstacolele majore sunt constrângerile financiare, problemele de sănătate mintală şi, nu în ultimul rând, accesul limitat la servicii medicale.

Farmacistul, Printre Specialiştii din Sănătate în care Românii au Încredere

Medicii de familie, cadrele medicale, oamenii de ştiinţă şi farmaciştii sunt experţii din domeniul sănătăţii care se bucură de cea mai mare încredere în rândul românilor.

Mihai Fugarevici, General Manager STADA România, subliniază că vizita la farmacie rămâne o practică înrădăcinată în rândul românilor. Deşi diagnosticul este stabilit de medic, pacientul se bazează pe farmacist pentru a primi informaţii despre administrarea tratamentului, despre efecte secundare şi detalii despre produse similare. Prin urmare, raportul ne arată că:

· 47% merg la farmacie pentru informaţii despre administrarea tratamentului.

· 42% dintre respondenţi se deplasează fizic la farmacie pentru produse.

· 37% consideră farmaciile locul unde găsesc tot ce le este necesar pentru un stil de viaţă sănătos.

· 23% pentru că îi cunosc pe farmacişti şi au încredere în ei.

Pentru români, farmaciştii reprezintă un sprijin real în gestionarea afecţiunilor comune, cum ar fi durerile de gât (52%), nasul înfundat (51%) şi durerile de cap (45%). De asemenea, aceştia merg la farmacie şi pentru probleme mai complexe, precum durerile de spate, oboseala cronică, insomnia şi greaţa.

Inteligenţa Artificială în Sănătate: Oportunitate sau Obstacol?

Întrebaţi dacă ar folosi Inteligenţa Artificială (AI) în locul unei consultaţii medicale, românii au păreri perfect împărţite - 46% dintre respondenţi au răspuns DA şi tot 46% au răspuns NU.

Motivele? 51% au spus că ar considera AI pentru accesibilitatea rapidă, iar 27% din motive financiare. Pe de altă parte, românii au motivat refuzul de a folosi inteligenţa artificială pentru că nu au încredere că vor primi recomandări şi informaţii medicale corecte (53%) şi consideră interacţiunea umană necesară în timpul consultaţiei.

La nivel european, atitudinea faţă de AI în sănătate rămâne împărţită: doi din cinci europeni (39%) ar lua în considerare consultarea AI în locul unui medic. Cu toate acestea, unul din doi (52%) rămâne precaut în privinţa acestei tehnologii. Reticenţa faţă de inteligenţă artificială e pronunţată în ţări precum Belgia (65%) şi Olanda (61%).

Sănătatea Mintală în România

Potrivit Raportului STADA, 84% dintre români îşi evaluează starea mintală ca fiind bună, un procent care depăşeşte semnificativ media europeană de 64%. În contrast cu această percepţie pozitivă, doar 15% dintre români caută în mod constant suport specializat pentru menţinerea sau îmbunătăţirea stării mintale, în timp ce 82% declară că nu solicită ajutor de la specialişti.

În schimb, românii preferă să se bazeze pe metode alternative de relaxare şi suport, precum petrecerea timpului cu familia, sportul, meditaţia sau yoga. În ciuda acestor strategii, 26% dintre respondenţi au indicat că au trecut prin burnout din cauza unei experienţe profesionale intense.

Despre Raportul de Sănătate STADA

Raportul de Sănătate STADA, lansat iniţial în 2014 ca studiu naţional în Germania, a devenit în prezent cea mai amplă şi cuprinzătoare cercetare internaţională din industrie. Acesta analizează tendinţele, atitudinile şi comportamentele populaţiei europene faţă de sănătatea fizică şi mintală, evidenţiind totodată provocările existente şi potenţialul de îmbunătăţire a sistemelor de sănătate. Cercetarea a inclus 22 de ţări (printre care şi România), cu eşantioane reprezentative de 1.000–2.000 de respondenţi din fiecare, cu vârste cuprinse între 18 şi 99 de ani.

Despre STADA România

STADA România este parte a grupului internaţional STADA Arzneimittel AG, una dintre cele mai importante companii farmaceutice globale, cu o istorie de 130 de ani. În România, STADA îşi desfăşoară activitatea cu angajament faţă de sănătatea oamenilor şi deţine un portofoliu variat de produse care include medicamente inovatoare, generice, medicamente fără prescripţie medicală (OTC), suplimente alimentare şi dispozitive medicale.

În octombrie 2024, STADA România a inaugurat o fabrică ultramodernă în Turda, judeţul Cluj, cu o capacitate de producţie de aproximativ 150 de milioane de cutii pe an.

viewscnt