Clubul Regal al Medicilor lansează campania #BraşovSănătos, un program de screening medical gratuit, finanţat de Ţiriac International Foundation, în parteneriat cu Reţeaua de sănătate Regina Maria, dedicat locuitorilor din judeţul Braşov. Pe durata următorilor 3 ani, aproximativ 6.000 de persoane vor putea beneficia de investigaţii complete pentru prevenţia şi depistarea precoce a cancerelor: pulmonar, colorectal, mamar, de col uterin şi respectiv de prostată. Aceste tipuri de cancer se află în topul celor mai frecvente afecţiuni oncologice diagnosticate în România.
Cancerul pulmonar şi cel colorectal se numără printre principalele cauze de mortalitate oncologică, în timp ce cancerul mamar şi cel de prostată sunt printre cele mai des diagnosticate forme de boală.
Depistate în stadii incipiente, aceste afecţiuni pot fi tratate cu şanse semnificativ mai mari de vindecare, iar intervenţia timpurie contribuie decisiv la creşterea ratei de supravieţuire şi la menţinerea calităţii vieţii. Totodată, screeningurile dispuse prin acest program sunt metode eficiente de prevenţie oncologică, având potenţialul de a indica modificări înainte ca acestea să se transforme în afecţiuni oncologice.
Participarea în program este gratuită.
Ce analize include programul?
Fiecare participant va putea efectua, gratuit:
- Test HPV si test Babeş-Papanicolau pentru prevenţia şi depistarea cancerului cervical (de col uterin);
- Test FIT (sângerări oculte în materii fecale) pentru prevenţia şi depistarea cancerului colorectal;
- CT pulmonar pentru prevenţia şi depistarea cancerului pulmonar;
- Ecografie mamară bilaterală sau mamografie pentru prevenţia şi depistarea cancerului mamar;
- Test PSA pentru prevenţia şi depistarea cancerulului de prostată.
Dacă rezultatele investigaţiilor indică nevoia unor evaluări sau tratamente suplimentare, programul poate acoperi, conform Regulamentului, costurile consultaţiilor, intervenţiilor chirurgicale şi ale tratamentelor oncologice. Sprijinul medical se acordă pe baza evaluării individuale a fiecărui caz.
Unde şi cum funcţionează?
Programul Braşov Sănătos va fi demarat în luna martie şi poate fi accesat în Spitalul Regina Maria (Bd. Iuliu Maniu, nr.49) din municipiul Braşov. În perioada mai-septembrie, 2026 programul va ajunge şi în comunităţile Crizbav, Şinca şi Predeal, din judeţul Braşov, sub forma unor caravane mobile, oferind servicii de screening şi evaluare medicală dedicate populaţiei locale, urmând ca ulterior să fie stabilite şi alte comunitati din judetul Brasov în care aceste caravane să ofere servicii de screening.
În comuna Şinca, activităţile se vor desfăşura în localităţile Bucium, Ohaba, Perşani, Şercăiţa şi Şinca Veche, astfel încât serviciile medicale de prevenţie şi diagnostic precoce să fie accesibile unui număr cât mai mare de persoane din zonă.
În cadrul programului, toate investigaţiile suplimentare necesare confirmării diagnosticului şi stabilirii conduitei terapeutice sunt oferite gratuit persoanelor din Şinca, Crizbav şi Predeal ale căror teste de screening indică rezultate în afara limitelor normale. De asemenea, transportul către unitatea medicală este asigurat fără niciun cost pentru pacienţi.
Un navigator medical alături de fiecare pacient
Fiecare persoană inclusă în program care va înregistra rezultate ale analizelor în afara limitelor normale va fi sprijinită de un navigator medical dedicat, un specialist care comunică rezultatele, explică paşii următori şi coordonează întregul proces de investigaţii şi, dacă este necesar, de tratament.
De ce contează depistarea timpurie?
Depistarea modificărilor care au potenţialul de a induce probleme oncologice reprezintă şansa la evitarea completă a bolii.
În plus, studiile arată că până la jumătate dintre cazurile de cancer pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt descoperite la timp. În cazul cancerului pulmonar, depistarea precoce poate creşte şansele de supravieţuire de peste trei ori.
În România, mulţi pacienţi află diagnosticul abia în stadii avansate din cauza lipsei accesului la investigaţii, a barierelor financiare sau a lipsei de informaţie. Programul #BraşovSănătos este construit tocmai pentru a elimina aceste obstacole.
"Am ales judeţul Brasov din raţiuni legate de istoricul acestei zone în originea activităţilor noastre caritable şi de provocările cu care se confruntă comunităţile vulnerabile din judeţ, atât urbane, cât şi rurale, unele lipsite de infrastructură sanitară adecvată. Credem cu tărie că braşovenii trebuie să aibă la dispoziţie mecanisme de prevenţie medicală, iar factorul oncologic este unul dintre cele mai prezente în România. Susţinem financiar programul pentru a da şansa la analize preventive şi – unde va fi cazul - la tratamente moderne şi accesibile pacienţilor prin intervenţii timpurii, terapii avansate şi un model de îngrijire centrată pe pacient, în parteneriat cu Clubul Regal al Medicilor şi Reţeaua de Sănatate Regina Maria." — Andra Farcaş, Charity Officer Ţiriac International Foundation
"Screeningul înseamnă şansa de a descoperi o boală înainte să devină o urgenţă. Acest proiect este o investiţie reală în sănătatea comunităţii."
— Cristina Crintea, Clubul Regal al Medicilor
"Promovăm importanţa prevenţiei de mulţi ani. Programul #BraşovSănătos duce acest mesaj direct în comunităţi şi elimină barierele financiare şi logistice pentru pacienţi. Ne dorim ca fiecare braşovean să ştie că are acces gratuit la investigaţii esenţiale uşor, rapid şi fără costuri."
— Fady Chreih, CEO Regina Maria
Cine poate participa?
Programul se adresează tuturor persoanelor cu vârsta peste 40 ani, cu domiciliul în judeţul Braşov. Detalii pe site-ul www.clubulregal.ro/brasov-sanatos.
Despre Ţiriac International Foundation
Ţiriac International Foundation are ca misiune crearea de oportunităţi durabile în domeniile educaţiei, sportului şi sănătăţii, promovând echitatea şi excelenţa pentru generaţiile viitoare. Viziunea fundaţiei este o Românie în care copiii şi tinerii, indiferent de mediul din care provin, îşi pot atinge potenţialul, iar şcolile şi comunităţile devin adevăraţi catalizatori ai dezvoltării locale.
Printre obiectivele fundaţiei se numără generarea unui impact pozitiv şi contribuţia la promovarea şi îmbunătăţirea bunăstării oamenilor şi comunităţilor, cu prioritate în România. Acţiunile şi iniţiativele desfăşurate in domeniul sănătatii vizeaza accesul persoanelor, cu precadere din comunitati vulnerabile, la tratamente medicale specializate si la o infrastructura medicala imbunatatita oferind îngrijire de înaltă calitate celor care anterior aveau acces limitat la astfel de servicii.
Despre Clubul Regal al Medicilor
Clubul Regal al Medicilor este o iniţiativă medicală fondată în 2013, la iniţiativa a şase chirurgi din reţeaua privată de sănătate Regina Maria, sub înaltul patronaj al Casei Regale a României. Clubul reuneşte elitele medicale pentru a contribui la susţinerea dezvoltării şi profesionalismului serviciilor de sănătate din România, facilitând interacţiunea între medici la nivel interdisciplinar.
Clubul organizează congrese naţionale, conferinţe, workshop-uri şi training-uri pentru cadrele medicale şi viitoarele cadre medicale, oferă burse de studiu şi sprijină specialiştii să descopere noutăţile din domeniile în care activează.
Despre Reţeaua de sănătate Regina Maria
Reţeaua privată de sănătate REGINA MARIA este un reper al excelenţei medicale în România. Prin cele 22 acreditări internaţionale obţinute până în prezent, REGINA MARIA se impune ca lider în calitatea serviciilor medicale şi confirmă angajamentul său permanent faţă de siguranţa actului medical. Cu acoperire naţională, REGINA MARIA are grijă de sănătatea a peste 7,4 milioane de pacienţi din toate oraşele ţării, construind o reţea în jurul principiului One Health - sănătatea integrată într-un ecosistem medical complet pentru oameni şi comunităţi.



