Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova este parte a consorţiului internaţional care derulează proiectul „Modernization of physiotherapy education for Bachelor degree in WB countries through Innovative Ideas and Digital Technology”(e-Physio), o iniţiativă strategică finanţată prin programul Erasmus Capacity building in the field of higher education Strand 2 (ERASMUS-EDU-2023-CBHE-STRAND-2,), cu o durată de 24 de luni şi un buget total de 758.598 euro.
Sub coordonarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, proiectul reuneşte universităţi şi instituţii din Albania, Kosovo, Turcia, România şi Bulgaria şi urmăreşte modernizarea formării profesionale în domeniul reabilitării, prin integrarea conceptului de telereabilitare în curriculumul universitar din Albania şi Kosovo.
Au fost publicate articole ştiinţifice relevante pentru domeniu, au fost organizate sesiuni de formare pentru cadrele didactice şi studenţi, iar întâlnirile de lucru transnaţionale au contribuit la consolidarea reţelei academice regionale. De asemenea, platforma virtuală de învăţare e-Physio este în curs de dezvoltare şi va cuprinde cursuri online specializate, materiale video demonstrative, protocoale clinice standardizate şi un spaţiu virtual destinat stagiilor practice.
„Participarea UMF Craiova la proiectul E-Physio este o concretizare a programului nostru instituţional de adaptare a formării medicale la noile tehnologii şi nevoile societăţii. Programul de Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală (BFKT) din cadrul Facultăţii de Asistenţă Medicală beneficiază direct de această deschidere internaţională, oferindu-le studenţilor oportunitatea de a se familiariza cu cele mai noi practici din domeniul telereabilitării”, a declarat prof. univ. dr. Dan Gheonea, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.
În cadrul proiectului, echipa UMF Craiova contribuie la dezvoltarea componentelor educaţionale, la testarea şi integrarea materialelor digitale în activitatea didactică, precum şi la organizarea de sesiuni de formare şi ateliere aplicate pentru studenţi şi profesori din Albania şi Kosovo.
„Telereabilitarea nu este doar o inovaţie tehnologică, ci şi o soluţie educaţională viabilă pentru a răspunde nevoilor reale ale pacienţilor şi ale profesioniştilor din domeniul recuperării. Proiectul E-Physio ne oferă ocazia de a transforma aceste concepte în practici sustenabile, ancorate în realitatea clinică şi academică deopotrivă”, a subliniat prof. univ. dr. Daniela Neagoe, managerul de proiect.
Proiectul E-Physio este şi o platformă de cooperare internaţională, inovare curriculară şi digitalizare a învăţământului superior medical, cu un impact direct asupra calităţii formării profesionale în reabilitare în întreaga regiune a Balcanilor de Vest.
Pentru informaţii actualizate despre activităţile proiectului, poate fi urmărită pagina de Facebook dedicată.