,,Zeci de mii de persoane cu dizabilităţi au invadat spitalele cerând ajutor pentru tratarea afecţiunilor cu care se confruntă. Statul roman nu este pregătit să ofere sprijin, are nevoie urgentă de instrumente de lucru şi de profesionişti pentru a face faţă. Vieţile pacienţilor sunt în pericol.”
Aşa ar putea începe un articol de presă care ar atrage atenţia publicului către ei, cei tăcuţi şi mulţi, cei care nu mai aşteaptă ajutorul statului fiindcă ştiu că nu îl pot găsi acolo. Ei / Acestea sunt persoanele cu dizabilităţi psihologice şi psihomotorii, persoanele cu boli rare, persoanele cu boli grave, copiii şi adulţii cu autism, sindrom down, retard, boala batten, demenţă, tetrapareza spastică, paralizie cerebrală, epilepsie. Ei sunt cei care nu se vor vindeca după ce va dispărea virusul COVID-19. De soarta lor şi a familiilor lor, de găsirea soluţiilor care să îi ajute să supravieţuiască în fiecare zi se îngrijeşte cineva însă - organizaţiile non-guvernamentale.
ONG-urile sunt alternativa la aparatul de stat pentru rezolvarea sau ameliorarea unor probleme din toate domeniile care au impact în viaţa noastră. Datorită lor, în centre sau la domiciliu, sunt recuperate 90% din problemele de sănătate grave precum cele enumerate mai sus. Sprijinul oferit de ONG-uri presupune aplicarea tratamentelor, îngrijirea, transportul, hrănirea sau igiena acestor persoane.
Zeci de mii de persoane cu dizabilităţi fac paşi zilnic spre o viaţă normală pentru că ei, angajaţii organizaţiilor non-guvernamentale, sunt acolo pentru ei din punct de vedere material, cu suflet, minte şi profesionalism. COVID-19 a lovit dur şi în aceste domenii; izolarea a obligat la închiderea acestor centre şi astfel zecile de mii de beneficiari au încetat să primească serviciile de care au atâta nevoie.
Fără terapie, chiar acum când tu citeşti aceste rânduri, aceste persoane îşi pierd din abilităţile dobândite: mulţi nu îşi mai recunosc părinţii/aparţinătorii, propriul nume sau propriul corp automutilându-se, obiecte şi activităţi simple din mediul lor pe care abia au reuşit cu muncă asiduă să le înveţe, unii pierd abilitatea proaspăt dobândită de a comunica cu ajutorul limbajului şi asta amplifica frustrarea şi crizele de agresivitate/heteroagresivitate pentru că nu vor mai şti să-şi comunice nevoile, alţii autizează social total în lipsa interacţiunii stimulante. Mulţi îşi pierd abilităţile psihomotrice şi minimul de coordonare, câştigate cu greu prin luni, ani de recuperare terapeutică specifică, cum este cazul celor cu dizabilităţi psihomotorii şi de coordonare motrică.
Dizabilitatea distruge nu numai vise ci şi familii, majoritatea acestora fiind compuse dintr-un singur părinte şi persoana cu dizabilitate (copil sau adult). Astfel că nu numai copilul/persoana cu dizabilitate este în imposibilitatea de a se descurca fără ajutorul serviciilor Ong-urilor, ci întregul ei mediu de viaţă. Aparţinătorul nu poate gestiona singur comportamentul copilului, nu-l poate îngriji în aceste zile, nu-i poate oferi nici hrană, nici igienă fără ajutor întrucât persoanele cu dizabilităţi nu ştiu/nu pot să respecte regulile de prevenţie obligatorii şi cumpărăturile îi vor pune în situaţia de a se infecta dacă noi nu îi vom ajuta.
Coronavirusul va trece, dar dizabilitatea va rămâne!
Din păcate, grija pentru cum depăşesc beneficiarii lor aceasta perioada nu este nici pe departe singura pentru ONG-uri. Ele se confrunta cu mari dificultăţi financiare şi materiale. Din cauza că nu mai prestează serviciile către beneficiari, ele nu mai încasează nicio forma de venit, sau o fac într-o măsură foarte mică. Şi totul costă - salariaţii crescuţi în ani de activitate trebuie plătiţi măcar la niveluri minime, chiriile trebuie achitate, la care se adaugă costurile de dezvoltare a serviciilor online şi cheltuielile suplimentare ocazionate de susţinerea beneficiarilor şi a familiilor acestora în izolare. Multe dintre aceste ONG-uri sunt în pragul de a-şi încheia activitatea din cauză că nu dispun de resursele financiare şi materiale necesare.
Fără a primi ajutor, Ong-urile, singura sursă reală de recuperare şi integrare socială a persoanelor cu dizabilităţi, nu vor putea trece peste perioada de criză, pierzând personalul, sediile, materialele de lucru, iar persoanele vulnerabile vor rămâne fără singurul lor sprijin.
Ong-urile au nevoie să fie ajutate acum pentru a putea oferi ajutor!
O lume mai bună e cea în care toţi privim şi dincolo de propriile nevoi, spre vulnerabilitatea tuturor persoanelor care nu se pot ajuta singure. Pune şi tu o cărămidă la aceasta lume susţinând acum organizaţiile non-guvernamentale cu bani, alimente, produse de primă necesitate, echipament de protecţie pentru beneficiarii lor.
Donează în contul RO71BTRLRONCRT0479462201 al Asociaţiei Trăieşte cu Bucurie (platforma Fă Bine!), cea care a strâns sub umbrela ei mai mult de 100 de ONG-uri. Sau contacteaz-o pe Maria Duduman, fondatoarea platformei Fă Bine! pentru orice altă formă de ajutor îţi doreşti să oferi: alimente, produse de igienă, voluntariat pentru aceste organizaţii.
Zeci de mii de părinţi se uită neputincioşi cum vieţile copiilor lor se deteriorează chiar acum, când tu citeşti aceste rânduri.
Sanda Gligu & Maria Duduman
În numele comunităţii Fă Bine!
