Autorităţile avertizează asupra creşterii cazurilor de distribuţie a medicamentelor contrafăcute, în special prin intermediul platformelor online. În acest context, Organizaţia de Serializare a Medicamentelor din România (OSMR) şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) au lansat oficial marţi o campanie de informare şi conştientizare pentru a aduce în atenţia publicului riscurile majore asociate consumului de medicamente falsificate.
Campania naţională, denumită „Medicamentele falsificate pot ucide!”, reprezită o iniţiativă amplă de informare şi conştientizare asupra medicamentelor contrafăcute. Aceste produse sunt periculoase deoarece pot avea efecte imprevizibile asupra sănătăţii, de la lipsa eficacităţii până la reacţii adverse severe sau chiar deces.
În sprijinul acestei iniţiative, OSMR a lansat şi platforma www.medicamentesigure.ro, un hub dedicat informării corecte a pacienţilor. Site-ul oferă ghiduri practice, recomandări şi instrumente utile pentru identificarea surselor sigure de achiziţie a medicamentelor, precum şi semnale de alarmă la care consumatorii ar trebui să fie atenţi, mai ales în mediul online, considerat un canal important de comercializare a produselor falsificate.
Lansarea oficială a campaniei a avut loc în cadrul celei de-a VII-a ediţii a conferinţei „Siguranţa Pacientului prin Siguranţa Medicamentului”, eveniment care a reunit reprezentanţi ai autorităţilor naţionale şi europene, ai organizaţiilor internaţionale, experţi din domeniul sănătăţii şi membri ai societăţii civile.
„În calitate de organizaţie a industriei, mare parte din activitatea OSMR se concentrează pe aspectele tehnice dar realitatea este că, până la urmă, lupta împotriva medicamentelor falsificate se câştigă sau se pierde de către fiecare pacient în parte, atunci când decide de unde îşi cumpără un medicament. De aceea, OSMR a lansat această campanie de informare cu scopul de a construi o punte reală între industria farmaceutică şi cetăţeni, printr-o adresare onestă şi fără menajamente. Avertismentul nostru sincer pentru toţi pacienţii este că un medicament dintr-o sursă neautorizată poate fi ultima alegere pe care aceştia o fac", a declarat directorul general al OSMR, Laurenţiu Mihai.
Autorităţile avertizează că mediul online a transformat traficul cu medicamente falsificate într-un fenomen extrem de greu de controlat, astfel că este important ca pacienţii să înţeleagă riscurile asociate consumului de astfel de produse.
“În spatele unui medicament falsificat nu există ştiinţă, laborator, medic şi, mai ales, nu există nicio responsabilitate faţă de viaţa pacientului. Există doar înşelătorie. Rolul ANMDMR este de a se asigura că pacienţii din România beneficiază exclusiv de medicamente autentice, dar adevărul este că nu putem îndeplini această misiune singuri", a spus preşedintele ANMDMR, Răzvan Prisada.
Campania lansată de OSMR vine în contextul unor date îngrijorătoare despre educaţia precară a multor români privind pericolele generate de medicamentele contrafăcute.
Astfel, un sondaj reprezentativ la nivel naţional, realizat în 2025 la solicitarea OSMR în colaborare cu ANMDMR şi coordonat de Bogdan Voicu (sociolog şi cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române), a arătat că unul din zece cetăţeni ar accepta în anumite condiţii consumul conştient de medicamente contrafăcute.
Mai grav, aproximativ 7% din populaţie consideră că medicamentele falsificate au mai puţine efecte secundare, în timp ce 12% cred că au efecte chiar mai bune decât medicamentele originale.
De altfel, doar puţin peste jumătate dintre respondenţi au putut identifica în mod corect măcar patru din şase caracteristici ale medicamentelor falsificate.
Sondajul, denumit “Atitudinile populaţiei României faţă de medicamentele falsificate”, a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.200 de respondenţi şi are o marjă de eroare de maxim ±2,83%.
“Această campanie nu este doar despre informarea publicului, ci despre responsabilitate comună. Este nevoie ca fiecare pacient să înţeleagă că alegerea sursei din care îşi cumpără medicamentul poate face diferenţa dintre vindecare şi un prejudiciu ireversibil”, a menţionat presedintele OSMR, Dan Zaharescu.
Potrivit studiului, printre principalii factori care pot accentua predispoziţia spre consum de medicamente falsificate se numără accesul redus la resurse medicale, credulitatea şi permeabilitatea la informare de proastă calitate, lipsa de alfabetizare medicală, educaţia redusă şi expunerea la vânzări de suplimente alimentare.
Bilanţul SNVM, la 7 ani de la operaţionalizare
În cadrul Sistemului Naţional de Verificare a Medicamentelor din România (SNVM), devenit operaţional în februarie 2019, s-au înregistrat, în medie aproximativ 1.06 miliarde tranzacţii anual, raportate la peste 3,7 miliarde de pachete de medicamente încărcate în sistem, iar rata alertelor se menţine constant la 0,03%, rămânând sub nivelul ţintă paneuropean de 0,05%.
În prezent, toate farmaciile şi distribuitorii angro din România sunt înregistraţi în sistem, respectiv peste 9.900 de farmacii şi peste 370 de distribuitori.
Anul 2025 a adus şi o noutate tehnică importantă: monitorizarea disponibilităţii SNVM în timp real, accesibilă publicului direct pe website-ul OSMR.
Organizaţia de Serializare a Medicamentelor (OSMR) a fost înfiinţată în luna iulie a anului 2017 ca parte a procesului de implementare a Directivei 2011/62/CE. Membrii fondatori ai OSMR sunt: Asociaţia Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) şi Colegiul Farmaciştilor din România (CFR).



