Chimioterapia rămâne una dintre cele mai utilizate metode de tratament în cancer, însă este frecvent asociată cu reacţii adverse. Deşi aceste efecte sunt bine cunoscute, multe dintre ele pot fi controlate prin tratamente şi măsuri adaptate fiecărui pacient.
Căderea părului, greaţa, vărsăturile, leziunile la nivelul mucoasei bucale şi oboseala sunt printre cele mai frecvente reacţii secundare ale chimioterapiei. Tipul şi intensitatea acestora depind de tipul de cancer şi de medicamentele administrate.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate din Statele Unite (NIH), citat de publicaţia NIH News in Health, există soluţii pentru gestionarea multor reacţii adverse.
„Chimioterapia funcţionează. Există reacţii adverse, dar ele devin din ce în ce mai uşor de gestionat”, spune dr. Ting Bao, specialist în oncologie la Institutul de Cancer Dana-Farber din Boston.
Chimioterapia utilizează medicamente care distrug celulele canceroase sau le opresc multiplicarea. Reacţiile adverse apar atunci când sunt afectate şi celulele sănătoase.
Organismul are nevoie permanent de celule noi pentru a le înlocui pe cele îmbătrânite sau deteriorate. Unele celule se multiplică rapid, cum sunt cele din mucoasa intestinului sau cele implicate în creşterea părului. Medicamentele citotoxice pot distruge şi aceste celule, ceea ce explică o parte dintre efectele secundare.
Tratamentul poate reduce şi numărul globulelor albe, celulele implicate în apărarea împotriva infecţiilor, crescând riscul de îmbolnăvire. Unele medicamente pot provoca neuropatie periferică, o afectare a nervilor care se manifestă prin durere, furnicături, amorţeală şi tulburări de echilibru.
Pentru controlul reacţiilor adverse sunt utilizate în prezent mai multe metode.
Medicamentele antiemetice sunt administrate pentru prevenirea sau reducerea greţei şi vărsăturilor. Schimbările în regimul alimentar pot ajuta în cazul greţei, oboselii şi leziunilor bucale. Activitatea fizică şi un somn adecvat pot contribui la reducerea oboselii.
De asemenea, există tratamente medicamentoase pentru anumite tipuri de durere asociate chimioterapiei.
În funcţie de simptomele fiecărui pacient, medicii pot recomanda strategiile care ar putea fi cele mai utile.
Între timp, cercetătorii caută noi modalităţi de a reduce reacţiile adverse asociate chimioterapiei.
Unele studii analizează dacă remedii din plante, precum ghimbirul, pot reduce greaţa. Dr. Bao investighează dacă acupunctura şi yoga pot ameliora neuropatia indusă de chimioterapie.
Potrivit medicului, aceste metode au în general puţine reacţii adverse. În cazul acupuncturii, cele mai frecvente sunt mici echimoze sau sângerări locale, iar în cazul practicării yoga pot apărea dureri articulare sau musculare. Studiile clinice sunt în desfăşurare, a precizat ea.
Alte echipe de cercetare încearcă să înţeleagă mecanismele neuropatiei asociate chimioterapiei şi testează noi tratamente medicamentoase.
Pacienţii care urmează să înceapă chimioterapia sunt încurajaţi să discute cu echipa medicală despre posibilele reacţii adverse şi despre modalităţile de control al acestora.
Întrebările pot viza tipurile de reacţii probabile, momentul apariţiei şi durata lor, măsurile care pot ameliora simptomele, alimentele sau băuturile recomandate ori de evitat, măsurile de siguranţă necesare pentru a reduce riscul de infecţii sau alte complicaţii şi simptomele de alarmă care impun contactarea imediată a medicului.



