Durerea fizică resimţită de pacienţii vârstnici ar putea avea origini mai profunde decât s-a presupus până acum. Un studiu recent sugerează că depresia şi singurătatea, manifestate cu ani înainte, ar putea prevesti apariţia durerii cronice. Descoperirea deschide noi perspective clinice, sugerând că managementul sănătăţii mintale poate juca un rol esenţial în prevenirea durerilor persistente în rândul persoanelor în vârstă.
Persoanele de vârstă mijlocie şi în vârstă care experimentează dureri sunt mai predispuse să fi avut simptome agravate de depresie cu până la opt ani înainte de debutul durerii, conform unui nou studiu realizat de cercetători de la University College London (UCL).
Studiul, publicat în revista eClinicalMedicine, sugerează că, pentru această categorie de vârstă, tratamentul depresiei ar putea ajuta la prevenirea sau reducerea durerilor mai târziu în viaţă.
Cercetătorii au comparat datele din sondaje pentru 3.668 de adulţi cu vârsta peste 50 de ani care experimentau frecvent dureri moderate până la severe, cu un grup echivalent ca număr care nu suferea de dureri.
În grupul cu dureri, cercetătorii de la UCL au observat că simptomele depresive s-au agravat rapid în cei opt ani anteriori debutului durerii, au atins un vârf în momentul apariţiei durerii şi au rămas ridicate în anii următori, în timp ce în grupul fără durere simptomele depresive au fost mai puţin severe, mai puţin prevalente şi relativ constante.
Cercetătorii au identificat o tendinţă similară în privinţa singurătăţii, care a crescut atât în anii anteriori cât şi în cei de după apariţia durerii, dar a rămas scăzută şi relativ constantă la cei din grupul fără durere.
Deşi cauza durerii nu a fost identificată, majoritatea participanţilor au raportat dureri în zona spatelui, genunchilor, şoldurilor sau tălpilor.
„Durerea şi depresia sunt cunoscute ca fiind legate, fiecare agravând-o pe cealaltă. Însă nu ştim cum se manifestă această relaţie în timp", a declarat autoarea principală, dr. Mikaela Bloomberg (UCL Epidemiology & Public Health), citată într-un comunicat:.
Studiul arată că simptomele depresive şi singurătatea se agravează cu mult timp, înainte ca durerea să înceapă. Acest aspect este important, deoarece sugerează că sprijinul timpuriu în sănătatea mintală şi socială ar putea reduce sau întârzia durerile care apar ulterior, potrivit autorilor.
“Factori precum depresia şi singurătatea pot contribui la apariţia durerii prin mai multe mecanisme. Prin inducerea stresului, pot creşte inflamaţia, ceea ce poate duce la durere. De asemenea, pot creşte sensibilitatea la durere prin modificarea răspunsurilor imune şi prin dereglarea sistemului nervos autonom, reţeaua nervoasă care controlează procesele inconştiente precum răspunsul 'luptă sau fugi'. Descoperirile noastre subliniază importanţa abordării durerii nu doar dintr-o perspectivă biologică. Intervenţiile în sănătatea mintală ar putea fi, de asemenea, importante”, a explicat dr. Bloomberg.
Cercetarea a folosit date colectate pe o perioadă de 21 de ani din English Longitudinal Study of Aging (ELSA), un studiu în cadrul căruia un eşantion reprezentativ la nivel naţional din Anglia răspunde la o gamă largă de întrebări o dată la doi ani.
Echipa de cercetare a constatat că o creştere accentuată a simptomelor depresive în rândul participanţilor care au experimentat durere a fost mai mare la persoanele cu un nivel mai scăzut de educaţie şi venituri.
Potrivit cercetătorilor, acest lucru se datorează parţial faptului că aceşti indivizi au avut mai puţine resurse pentru a-şi susţine sănătatea mintală şi pentru a gestiona durerea.
Rezultatele sugerează necesitatea orientării intervenţiilor de sănătate publică către categoriile socio-economice defavorizate, prin facilitarea accesului la servicii integrate de suport psihologic şi asistenţă comunitară.
Cercetătorii au investigat şi asocierea dintre izolarea socială şi experienţa durerii, însă spre deosebire de singurătate, nu au identificat diferenţe semnificative între subiecţii cu durere şi cei fără durere.
În timp ce singurătatea este o percepţie subiectivă de lipsă a conexiunilor sociale, izolarea socială indică lipsa obiectivă a contactului cu prietenii şi familia. Echipa a sugerat că mai importantă decât cantitatea de relaţii sau nivelul de interacţiune socială este calitatea relaţiilor în prevenirea durerii şi depresiei.
Trei sferturi dintre participanţi au raportat dureri în zona spatelui, genunchilor, şoldurilor sau tălpilor. Dintre ceilalţi, 1,9% au raportat durere generalizată, 0,5% dureri dentare sau orale, iar 20,7% au raportat dureri în alte zone.
Cercetătorii au atras atenţia că sondajele nu au diferenţiat între durerea acută (de scurtă durată) şi durerea cronică (de lungă durată). Totuşi, când au analizat separat participanţii care au raportat dureri în mod repetat, la intervale de doi ani, au observat aceleaşi tipare, ceea ce sugerează că rezultatele sunt valabile şi în cazul durerii cronice.
Echipa a ajustat rezultatele în funcţie de o gamă largă de factori care ar fi putut distorsiona concluziile, inclusiv sexul participanţilor, vârsta, anul naşterii, nivelul de educaţie, venitul, afecţiunile de lungă durată, nivelul de activitate fizică, consumul de alcool şi fumatul.
