O echipă de cercetători americani a identificat un proces molecular foarte timpuriu în boala Alzheimer şi arată că un medicament deja aprobat pentru epilepsie ar putea opri procesul înainte de apariţia leziunilor cerebrale. Rezultatele sugerează că intervenţia ar trebui iniţiată cu mult înainte de debutul simptomelor.
Boala Alzheimer este asociată de zeci de ani cu acumularea în creier a unor fragmente proteice toxice. Până acum nu a fost însă clar unde şi când se formează aceste fragmente.
Un grup de cercetători de la Universitatea Northwestern, din Statele Unite, a identificat compartimentul celular şi etapa precoce în care se formează fragmentul deosebit de nociv beta-amiloid 42 şi a demonstrat că acest proces poate fi întrerupt.
Studiul, publicat recent în revista Science Translational Medicine, a utilizat modele animale, neuroni umani obţinuţi în laborator şi ţesut cerebral provenit de la persoane cu risc crescut de Alzheimer.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că peptidul beta-amiloid 42 se acumulează în interiorul veziculelor sinaptice, mici structuri din neuroni care eliberează semnale chimice şi permit comunicarea între celule.
Cercetătorii au tratat animalele şi neuronii umani cu levetiracetam, un medicament anticonvulsivant (antiepileptic) utilizat de decenii şi aprobat de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA). Medicamentul a blocat formarea beta-amiloidului 42.
Prin blocarea formării acestui fragment, medicamentul a întrerupt succesiunea de procese care conduc la acumularea plăcilor amiloide.
În centrul noii descoperiri se află proteina precursoare a amiloidului (APP), care are un rol esenţial în dezvoltarea creierului şi în formarea sinapselor. Procesarea anormală a APP poate duce la producerea peptidelor beta-amiloide, inclusiv forma 42, puternic asociată cu dezvoltarea bolii Alzheimer.
Cercetătorii de la Northwestern au constatat că modul în care APP este transportată în interiorul neuronului influenţează, de asemenea, dacă acesta produce beta-amiloid 42.
Medicamentul testat acţionează în timpul ciclului veziculei sinaptice, un proces continuu prin care neuronii eliberează şi recuperează componentele implicate în transmiterea semnalelor.
Acesta se leagă de o proteină numită SV2A şi încetineşte etapa prin care neuronii recuperează şi reciclează componentele veziculelor de la suprafaţa celulei.
Prin această întârziere, APP rămâne mai mult timp la suprafaţa neuronului şi este deviată de la calea internă care generează beta-amiloid 42 toxic.
Animaţia arată ce se întâmplă în interiorul unui neuron în timpul ciclului veziculei sinaptice, procesul prin care neuronii eliberează şi recuperează veziculele implicate în transmiterea semnalelor şi explică modul în care administrarea medicamentului testat menţine proteina precursoare a amiloidului (APP) mai mult timp la suprafaţa celulei, reducând astfel accesul acesteia la mecanismul intern care duce la formarea proteinelor toxice beta-amiloid 42.Credit: Northwestern University, februarie 2026
Autorul principal al studiului, Jeffrey Savas, profesor asociat de neurologie comportamentală la Northwestern University Feinberg School of Medicine, a subliniat că intervenţia ar trebui să fie foarte timpurie.
„La 30, 40 sau 50 de ani, creierul reuşeşte în general să direcţioneze proteinele departe de căile nocive”, a declarat autorul corespondent Jeffrey Savas, doctor în ştiinţe, profesor asociat în cadrul Diviziei de Neurologie Comportamentală a Departamentului de Neurologie de la Northwestern University Feinberg School of Medicine, citat într-un comunicat.
„Pe măsură ce înaintăm în vârstă, această capacitate de protecţie slăbeşte treptat. Nu este vorba despre boală, ci despre un proces firesc al îmbătrânirii. Însă, în creierele care dezvoltă Alzheimer, prea mulţi neuroni deviază de la aceste mecanisme de control, iar atunci începe producţia de beta-amiloid 42. Urmează acumularea proteinei tau (aşa-numitele «ghemuri/încurcături neurofibrilare»), apoi moartea celulară, demenţa, neuroinflamaţia - iar în acel stadiu intervenţia nu mai poate schimba evoluţia bolii”, a precizat acesta.
Pentru a preveni eficient apariţia simptomelor bolii Alzheimer, persoanele cu risc crescut ar trebui să înceapă administrarea levetiracetamului „foarte, foarte devreme”, a explicat Savas, posibil cu până la 20 de ani înainte ca un test recent aprobat de FDA pentru Alzheimer să poată detecta chiar şi creşteri uşoare ale nivelului de beta-amiloid 42.
„Nu ai putea începe acest tratament atunci când demenţa este deja instalată, deoarece creierul a suferit deja o serie de modificări ireversibile şi o pierdere semnificativă de celule”, a mai precizat Savas.
Având în vedere această fereastră terapeutică limitată, cercetătorii iau în considerare orientarea studiilor către persoanele cu forme ereditare de Alzheimer, inclusiv pacienţi cu sindrom Down. Peste 95% dintre persoanele cu sindrom Down dezvoltă o formă agresivă de Alzheimer cu debut precoce în jurul vârstei de 40 de ani, deoarece gena APP se află pe cromozomul prezent în trei copii în celulele acestora.
Analiza ţesutului cerebral provenit de la persoane cu sindrom Down care au decedat la vârste de 20–30 de ani, din cauze fără legătură cu boala, a evidenţiat aceeaşi creştere timpurie a unor proteine implicate în transmiterea semnalelor între neuroni, observată anterior în studiile pe animale. Aceste modificări apar înainte de pierderea conexiunilor dintre neuroni şi înainte de instalarea simptomelor de demenţă.
Întrucât medicamentul este deja aprobat şi utilizat pe scară largă în epilepsie, echipa a analizat date clinice existente din cadrul National Alzheimer’s Coordinating Center. Cercetătorii au comparat evoluţia pacienţilor cu Alzheimer care au primit medicamentul cu cea a pacienţilor trataţi cu lorazepam sau cu alte medicamente antiepileptice ori fără astfel de tratament.
Datele analizate au arătat că pacienţii care au primit levetiracetam au trăit, în medie, cu câţiva ani mai mult după diagnosticul de declin cognitiv decât cei din celelalte grupuri.
Autorii subliniază că medicamentul testat în forma sa actuală are o durată de acţiune relativ scurtă, fiind eliminat relativ rapid din organism. Echipa lucrează la dezvoltarea unor variante îmbunătăţite, care să rămână active mai mult timp şi să ţintească mai precis mecanismul care blochează formarea plăcilor beta-amiloid.
