Un studiu recent, realizat de cercetători din Japonia, arată că vitamina C nu se limitează doar la a proteja pielea, ci are şi capacitatea de a o regenera, prin activarea unor gene esenţiale pentru refacerea epidermei. Astfel, vitamina C ar putea deveni o soluţie eficientă pentru a limita subţierea pielii legate de îmbătrânire, oferind noi direcţii de tratament în dermatologie şi medicina geriatrică.
Pielea acţionează ca prima linie de apărare a organismului împotriva ameninţărilor externe. Totuşi, odată cu înaintarea în vârstă, epiderma, stratul exterior al pielii, devine treptat mai subţire şi îşi pierde din forţa protectoare.
Aproximativ 90% dintre celulele din acest strat sunt keratinocite, care se formează în straturile mai profunde ale epidermei şi migrează spre suprafaţă, formând bariera protectoare a pielii.
Pentru a combate efectele îmbătrânirii asupra pielii, numeroase studii au subliniat beneficiile vitaminei C, binecunoscută pentru rolul său în sănătatea pielii şi proprietăţile sale antioxidante.
Acum, o echipă de cercetători din Japonia a descoperit că vitamina C ajută la îngroşarea pielii prin activarea directă a genelor care controlează creşterea şi dezvoltarea celulelor pielii.
Descoperirile, publicate recent online în Journal of Investigative Dermatology, sugerează că vitamina C ar putea restabili funcţia pielii prin reactivarea genelor esenţiale pentru reînnoirea epidermei.
„Vitamina C pare să influenţeze structura şi funcţia epidermei, în special prin controlul creşterii celulelor epidermice. În acest studiu, am investigat dacă promovează proliferarea şi diferenţierea celulară prin modificări epigenetice”, explică într-un comunicat dr. Akihito Ishigami, vicepreşedinte al Diviziei de Biologie şi Ştiinţe Medicale de la Tokyo Metropolitan Institute for Geriatrics and Gerontology (TMIG), Japonia, care a realizat studiul în colaborare cu Universitatea Hokuriku şi compania farmaceutică ROHTO.
Pentru a investiga modul în care vitamina C afectează regenerarea pielii, echipa a folosit modele epidermice umane echivalente, cultivate în laborator, care imită foarte bine pielea umană reală.
În aceste modele, celulele pielii sunt expuse la aer la suprafaţă şi primesc nutrienţi prin partea inferioară, printr-un mediu lichid nutritiv, imitând felul în care pielea umană este alimentată de vasele de sânge aflate în profunzime, în timp ce rămâne în contact direct cu mediul extern.
Cercetătorii au aplicat vitamina C în concentraţii de 1,0 şi 0,1 mM, niveluri comparabile cu cele transportate în mod obişnuit din sânge în epidermă. Evaluând efectul după şapte zile, au constatat că pielea tratată cu vitamina C a prezentat un strat celular epidermic mai gros, fără a afecta semnificativ stratul cornos (stratul exterior format din celule moarte).
Până în ziua a 14-a, stratul intern era şi mai gros, iar stratul exterior devenise mai subţire, sugerând că vitamina C promovează formarea şi diviziunea keratinocitelor.
Eşantioanele tratate cu vitamina C au prezentat o proliferare celulară crescută, demonstrată de un număr mai mare de celule pozitive pentru markerul Ki-67 - o proteină prezentă în nucleul celulelor aflate în diviziune activă.
Studiul a arătat că vitamina C ajută celulele pielii să crească prin reactivarea genelor asociate cu proliferarea celulară. Aceasta acţionează prin promovarea eliminării grupărilor metil din ADN, într-un proces numit demetilarea ADN-ului.
Când ADN-ul este metilat, grupările metil se leagă de bazele citozinei, ceea ce poate împiedica transcrierea ADN-ului, inhibând astfel activitatea genelor.
În schimb, prin promovarea demetilării ADN-ului, vitamina C stimulează exprimarea genelor şi ajută celulele să crească, să se înmulţească şi să se diferenţieze.
Studiul sugerează că vitamina C susţine demetilarea activă a ADN-ului prin menţinerea funcţiei enzimelor TET (ten-eleven translocation), care reglează activitatea genică. Aceste enzime convertesc 5-metilcitozina (5-mC) în 5-hidroximetilcitozină (5-hmC), un proces în care Fe2+ este oxidat la Fe3+.
Vitamina C ajută, astfel, la menţinerea activităţii enzimelor TET prin donarea de electroni pentru regenerarea Fe2+ din Fe3+, permiţând continuarea demetilării ADN-ului, notează autorii studiului.
Cercetătorii au identificat peste 10.000 de regiuni din ADN-ul celulelor pielii tratate cu vitamina C în care activitatea genelor a fost crescută, prin eliminarea unor blocaje chimice care le ţineau inactive, şi au constatat că exprimarea a 12 gene esenţiale pentru proliferarea celulară a crescut de la 1,6 până la 75,2 ori faţă de nivelul iniţial.
Când a fost aplicat un inhibitor al enzimelor TET, aceste efecte au fost inversate, confirmând că vitamina C acţionează prin demetilarea ADN-ului controlată de enzimele TET.
Aceste descoperiri arată cum vitamina C promovează reînnoirea pielii prin declanşarea unor căi genetice implicate în creştere şi reparare. Acest lucru sugerează că vitamina C poate fi deosebit de utilă pentru vârstnici sau pentru persoanele cu piele deteriorată sau subţiată, stimulând capacitatea naturală a pielii de a se regenera şi întări.
„Am descoperit că vitamina C ajută la îngroşarea pielii prin stimularea proliferării keratinocitelor, un proces susţinut de demetilarea ADN-ului, ceea ce o recomandă ca o opţiune terapeutică promiţătoare pentru combaterea subţierii pielii, în special la persoanele în vârstă”, a concluzionat dr. Ishigami.
Acest studiu a fost susţinut prin finanţări de la Japan Society for the Promotion of Science (JSPS) KAKENHI.