O nouă terapie ţintită împotriva cancerului va fi disponibilă în curând pentru pacienţi cu cancer pancreatic avansat din Statele Unite şi va putea fi administrată la domiciliu.
Cancerul pancreatic este o boală rară, dar agresivă, care afectează aproximativ 64.000 de persoane în Statele Unite, în fiecare an.
Diagnosticul apare adesea în stadii avansate, ceea ce face ca tratamentul să fie dificil. Intervenţia chirurgicală este eficientă în stadiile incipiente, dar depistarea timpurie rămâne dificilă, ceea ce limitează opţiunile de tratament aprobate.
Un studiu urmăreşte să extindă accesul la testele clinice de terapie ţintită, pentru tratamentul cancerului pancreatic. Studiul clinic de pionierat bazat pe telemedicină îşi propune să ofere o terapie ţintită care poate fi efectuată la domiciliul pacienului.
Tratamentul va fi disponibil prin intermediul unui studiu clinic pentru cancer realizat de Centrul de cancer din Ohio, primul de acest fel, bazat în întregime pe telemedicină.
Cunoscute sub numele de „medicamente inteligente", aceste terapii de precizie vizează în mod specific mutaţiile genetice responsabile de creşterea celulelor canceroase, permiţând noi opţiuni de tratament pentru pacienţii cu cancer.
În cadrul acestui studiu, accentul se pune pe receptorii factorului de creştere a fibroblastelor (FGFR), care se găsesc la aproximativ unu la sută dintre pacienţii cu cancer pancreatic.
Prin intermediul acestui studiu de telemedicină, pacienţii din Statele Unite pot avea acum acces la terapii medicamentoase ţintite, administrate pe cale orală, fără a fi nevoie să se deplaseze de la domiciliu.
„Aducând opţiunile de tratament din cadrul studiilor clinice direct la pacient, extindem foarte mult accesul celor care au nevoie de aceste terapii, iar acest lucru ne va permite să facem descoperiri semnificative prin recrutarea unor grupuri mai mari de pacienţi", spune dr. Sameek Roychowdhury, oncolog medical la Centrul de cancer al universităţii de stat din Ohio, într-un comunicat.
În cancerul unei persoane, pot exista sute de mutaţii genetice spun cercetătorii laboratorului din Ohio.
Descoperirea celor care determină modul în care se comportă cancerul şi tratarea mutaţiei cu terapii noi reprezintă baza cercetării „medicamentelor inteligente" - sau a medicinei de precizie pentru cancer", a explicat dr. Roychowdhury.
„Una dintre barierele majore pentru studiile clinice în domeniul oncologiei de precizie este raritatea unor mutaţii genetice - ceea ce limitează interesul şi fezabilitatea companiilor farmaceutice", menţionează medicul.
Dr. Roychowdhury, cu un deceniu de experienţă în domeniul medicamentelor inteligente pentru FGFR, este iniţiatorul acestui tratament inovator.
Pe lângă acest studiu, echipa din Ohio a înfiinţat un registru pentru pacienţi pentru a sprijini cercetarea privind formele rare de cancer pancreatic.
Se aşteaptă ca studiul clinic să înceapă să recruteze pacienţi în SUA la sfârşitul anului 2023.