Urgenţele obstetricale sunt situaţii critice ce necesită intervenţie rapidă şi coordonată, având particularitatea de a implica doi pacienţi simultan: mama şi fătul, fiecare cu vulnerabilităţi specifice. În Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Clinic SANADOR, aceste cazuri sunt gestionate conform unor protocoale moderne, care presupun recunoaşterea rapidă a semnelor de gravitate, evaluarea atentă a funcţiilor vitale şi iniţierea imediată a terapiei, pentru stabilizarea ambilor pacienţi. Monitorizarea include verificarea căilor respiratorii, a respiraţiei, a oxigenării, a circulaţiei (puls, tensiune arterială, perfuzie tisulară), dar şi identificarea promptă a sângerărilor, urmată de aplicarea rapidă a măsurilor necesare.
Deşi medicul ginecolog este în principal responsabil pentru diagnosticul şi gestionarea unei urgenţe obstetricale, la Spitalul Clinic SANADOR abordarea este una integrată, reunind adesea specialişti în medicină de urgenţă, neonatologie, anestezie şi terapie intensivă sau alte domenii relevante. Această colaborare multidisciplinară permite o gestionare eficientă a complicaţiilor grave, precum distocia de umăr, prolapsul de cordon ombilical, inversiunea uterină sau hemoragiile severe.
Semnale de alarmă pentru urgenţe la femeile însărcinate
Identificarea timpurie a urgenţelor în sarcină este esenţială pentru prevenirea complicaţiilor care pot afecta grav sănătatea mamei şi a fătului. Printre semnalele de alarmă se numără: sângerările vaginale abundente, durerile abdominale intense, vărsăturile, contracţiile premature sau anormal de dureroase, reducerea ori absenţa mişcărilor fetale, precum şi manifestările sugestive pentru preeclampsie – tensiune mare în sarcină, edeme şi cefalee persistentă.
De asemenea, trebuie acordată atenţie unor simptome precum dispnee, senzaţia accentuată de slăbiciune sau ameţeli, pierderea stării de conştienţă şi modificările bruşte ale ritmului cardiac fetal identificate în timpul monitorizării. În situaţia ruperii premature a membranelor, este importantă monitorizarea apariţiei contracţiilor şi a semnelor sugestive pentru infecţie.
Prezenţa acestor semne impune solicitarea imediată a asistenţei medicale de specialitate, urmată de evaluarea clinică rapidă şi aplicarea protocoalelor actuale de gestionare a urgenţelor obstetricale, pentru a asigura stabilizarea pacientei şi protejarea fătului.
Spitalul Clinic SANADOR, prin Compartimentul de Primiri Urgenţe, asigură acces permanent la servicii medicale de vârf pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă apărute în sarcină, în travaliu sau la naştere. Echipa medicală, cu experienţă în patologia obstetricală de urgenţă, este pregătită să intervină în cazuri complexe, precum placenta praevia, placenta accreta, sarcina extrauterină, ruptura uterină sau eclampsia.
Principatele tipuri de urgenţe obstetricale
În cursul sarcinii şi al naşterii pot apărea complicaţii medicale grave, unele dintre ele reprezentând urgenţe majore, ce necesită intervenţie imediată. Printre acestea se numără avort spontan, sarcina extrauterină care pune în pericol viaţa mamei, precum şi diverse probleme ale placentei – fie că se desprinde prematur (abruptio placentae), blochează colul uterin (placenta praevia) sau invadează anormal peretele uterin (placenta accreta).
De asemenea, hipertensiunea apărută în a doua jumătate a sarcinii poate duce la preeclampsie şi, în forme severe, la eclampsie, o stare asociată cu convulsii şi risc vital crescut. Ruperea prematură a membranelor înainte de termen adaugă un risc suplimentar de infecţii şi naştere prematură.
În timpul travaliului, pot apărea situaţii critice, precum blocarea copilului în canalul de naştere (distocia la naştere), căderea cordonului ombilical înaintea fătului, ceea ce poate întrerupe alimentarea cu oxigen, sau ruptura uterină, mai ales la femeile cu intervenţii uterine anterioare.
Alte complicaţii rare, dar extrem de severe, includ inversia uterului după naştere şi embolia cu lichid amniotic – o reacţie gravă şi neaşteptată a organismului matern la pătrunderea lichidului amniotic în circulaţia sanguină.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacientele care se confruntă cu urgenţe în sarcină beneficiază de supraveghere atentă, diagnostic rapid şi intervenţii adaptate fiecărui caz în parte, pentru a proteja sănătatea şi viaţa mamei şi a copilului.
Abordarea integrată a urgenţelor obstetricale la Spitalul Clinic SANADOR
Gestionarea urgenţelor obstetricale din timpul sarcinii şi al naşterii este dictată de tipul şi severitatea fiecărei boli, având ca obiectiv principal protejarea vieţii mamei şi a fătului. În cazul unui avort spontan, intervenţia medicală urmăreşte prevenirea complicaţiilor, precum infecţiile sau hemoragiile, prin monitorizare atentă şi intervenţie la nevoie.
Dezlipirea placentei poate necesita repaus strict sau, în cazuri grave, inducerea rapidă a naşterii. Sarcina extrauterină impune, de regulă, tratament chirurgical, clasic sau minim invaziv, în funcţie de indicaţii. Pentru preeclampsie, soluţia definitivă rămâne naşterea, fiind completată de tratamente medicamentoase care stabilizează tensiunea arterială şi previn convulsiile.
În timpul naşterii, intervenţiile se adaptează în funcţie de complicaţii. Prolapsul cordonului ombilical, care compromite oxigenarea fetală, impune naştere de urgenţă, de regulă prin cezariană. Placenta accreta, identificată de obicei înainte de naştere, necesită intervenţie chirurgicală imediată, iar în unele cazuri, îndepărtarea completă a uterului. Distocia de umăr este tratată prin manevre obstetricale specializate, care implică uneori epiziotomie. În faţa unei rupturi uterine, medicii pot opta pentru repararea zonei afectate, însă dacă leziunile sunt extinse, este necesară histerectomia.
Situaţii rare, precum inversiunea uterului sau embolia cu lichid amniotic, presupun intervenţii medicale rapide şi complexe. Uterul poate fi repus în poziţie prin manevre manuale sau chirurgical, iar în caz de embolie, se aplică măsuri intensive de resuscitare, asociate cu naştere de urgenţă. În toate aceste cazuri, promptitudinea intervenţiei şi coordonarea echipei medicale sunt esenţiale pentru un deznodământ favorabil.
În Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Clinic SANADOR, urgenţele obstetricale sunt gestionate cu promptitudine şi profesionalism, într-un mediu sigur, dotat cu resurse medicale avansate. La Spitalul Clinic SANADOR funcţionează permanent 26 de linii de gardă, inclusiv pentru obstetrică-ginecologie, ATI şi terapie intensivă neonatală, iar echipa medicală este pregătită să intervină rapid în situaţii critice. În cazurile care impun intervenţii imediate, inclusiv naşteri de urgenţă, Maternitatea SANADOR, parte a Spitalului Clinic SANADOR, asigură toate condiţiile necesare pentru o naştere în siguranţă.