De ce „bătrâneţea” nu apare niciodată ca diagnostic real la autopsie? Studiile de autopsie pun sub semnul întrebării felul în care înţelegem îmbătrânirea. Deşi este frecvent invocată în limbajul curent, „bătrâneţea” nu apare aproape niciodată ca o cauză reală de deces atunci când cauza morţii este analizată riguros. Datele din studii de autopsie arată că decesul survine aproape întotdeauna în urma unor boli sau insuficienţe de organ clar identificabile, chiar şi la vârste foarte înaintate la persoane considerate anterior sănătoase, o constatare care pune sub semnul întrebării modul în care este înţeles şi studiat procesul de îmbătrânire.
Ideea că oamenii mor pur şi simplu din cauza vârstei înaintate este contrazisă de datele ştiinţifice, potrivit unei analize ample realizate de doi oameni de ştiinţă de la Centrul German pentru Boli Neurodegenerative (German Center for Neurodegenerative Diseases).
Într-un articol de sinteză publicat în luna decembrie, în revista Genomic Psychiatry, cercetătorii susţin că această confuzie fundamentală a influenţat direcţia cercetării asupra îmbătrânirii timp de decenii.
Autorii arată că studiile de autopsie identifică în mod constant, atât la oameni, cât şi la animale, cauze de deces bine definite şi verificabile, nu o explicaţie generică precum „îmbătrânirea” - procesul de îmbătrânire.
În analiza lor, cei doi cercetători susţin că „bătrâneţea” este mai degrabă o etichetă folosită în limbajul curent decât o cauză reală de deces: la autopsie, chiar şi la centenari aparent sănătoşi, moartea este atribuită unor boli sau insuficienţe de organ clar identificabile. Pe această bază, autorii argumentează că asocierea automată făcută între vârstă şi deces a influenţat interpretarea studiilor din domeniu, iar o parte dintre intervenţiile considerate că „încetinesc îmbătrânirea” ar putea, de fapt, să amâne sau să prevină anumite patologii, fără să modifice traiectoria îmbătrânirii ca proces.
Analiza a 2.410 autopsii umane a arătat că bolile cardiovasculare sunt responsabile pentru majoritatea deceselor: infarctul miocardic a fost identificat în 39% dintre cazuri, insuficienţa cardiopulmonară în 38%, iar leziunile cerebrovasculare, inclusiv accidentele vasculare cerebrale (AVC), în 17,9%.
Un alt studiu, realizat la persoane peste 85 de ani care au murit neaşteptat în afara spitalului, a atribuit 77% dintre decese evenimentelor cardiovasculare.
Chiar şi în rândul centenarilor percepuţi ca fiind sănătoşi cu puţin timp înainte de moarte, autopsiile au indicat că 68% au murit din cauze cardiovasculare, 25% din insuficienţă respiratorie, iar restul din alte insuficienţe de organ clar identificate. Niciun deces nu a fost atribuit „bătrâneţii” per se.
Potrivit autorilor, autopsiile sunt esenţiale pentru corectarea percepţiilor eronate, deoarece atât aparţinătorii, cât şi medicii pot evalua greşit cauza morţii în lipsa unei examinări post-mortem.
Aceeaşi logică se regăseşte şi în regnul animal, cu o diferenţă importantă: fiecare specie pare să aibă propriul „punct vulnerabil”. La oameni şi la primatele non-umane, bolile cardiovasculare domină statisticile de mortalitate. La macacii rhesus îmbătrâniţi, peste 60% dintre decese sunt cauzate de afecţiuni cardiovasculare.
În schimb, la rozătoare, tabloul este diferit. Într-un studiu major, cancerul a fost cauza decesului la 84–89% dintre şoareci în condiţii normale de hrănire. Restricţia alimentară a redus acest procent la 64%, iar tratamentul cu rapamicină la 74%, însă cancerul a rămas principala cauză de moarte, doar la vârste mai înaintate. La şobolani, tumorile au fost responsabile pentru aproximativ 63% dintre decese, iar la câini, aproape jumătate dintre animalele vârstnice au murit din cauza neoplaziilor.
La alte specii, cauzele se schimbă din nou. Drosophilele (musculiţele) mor în principal din cauza insuficienţei epiteliului intestinal, care favorizează infecţiile bacteriene, iar nematodele (viermii) cedează în urma infecţiilor faringiene sau a atrofiei musculaturii gâtului. Aceste diferenţe ridică, potrivit autorilor, o problemă majoră pentru cercetarea îmbătrânirii: atunci când o intervenţie prelungeşte viaţa unui şoarece prin reducerea cancerului, nu este clar dacă procesul de îmbătrânire a fost încetinit sau dacă a fost amânată o boală specifică speciei.
Acest lucru creează o problemă pentru cercetarea îmbătrânirii. Atunci când un medicament prelungeşte durata de viaţă a şoarecilor prin prevenirea cancerului, a încetinit el îmbătrânirea sau doar a amânat o anumită boală? Iar dacă oamenii mor în principal din cauza problemelor cardiovasculare, nu a cancerului, de ce ne-am aştepta ca strategiile de prevenire a cancerului testate la şoareci să ne ajute să trăim mai mult?, argumentează autorii noului articol.
Această ambiguitate devine şi mai evidentă atunci când este analizat unul dintre cele mai influente concepte din domeniu, cunoscut sub numele de „semnele distinctive ale îmbătrânirii”, un cadru teoretic introdus în 2013 şi extins în 2023, care descrie modificări moleculare şi celulare considerate responsabile de îmbătrânire. Deşi aceste articole au fost citate de mii de ori şi au modelat priorităţile de cercetare, autorii germani au identificat o problemă metodologică frecventă în studiile care le susţin.
Între 57% şi 100% dintre studiile analizate, în funcţie de caracteristica evaluată, au testat intervenţiile doar la animale vârstnice. Un astfel de design nu permite diferenţierea între încetinirea reală a îmbătrânirii şi îmbunătăţirea funcţiei biologice indiferent de vârstă. Pentru a susţine că o intervenţie încetineşte îmbătrânirea, explică autorii, ar fi necesar să se demonstreze o modificare a ritmului declinului asociat vârstei, nu doar o creştere generală a performanţei biologice.
În studiile care au inclus şi animale tinere, cercetătorii au analizat 602 trăsături sensibile la vârstă şi au constatat că 72% dintre acestea au răspuns similar la intervenţii atât la vârste tinere, cât şi la vârste înaintate. Aceste efecte, descrise ca fiind independente de vârstă, sugerează îmbunătăţiri generale ale stării fiziologice, nu modificări ale traiectoriei îmbătrânirii.
Aceeaşi concluzie apare şi în cazul unor intervenţii considerate de succes, precum rapamicina sau postul intermitent. Deşi aceste abordări prelungesc durata de viaţă la rozătoare, analize detaliate au arătat că majoritatea efectelor sunt similare indiferent de momentul iniţierii tratamentului.
Un studiu publicat în 2022 a evaluat trei intervenţii de longevitate pe 180 de trăsături sensibile la vârstă şi a constatat că aproximativ 81% dintre acestea au fost influenţate la fel sau mai mult la animalele tinere comparativ cu cele vârstnice. Şoarecii trataţi cu rapamicină au continuat să moară predominant de cancer, doar la vârste mai înaintate, iar postul intermitent a amânat apariţia bolilor fără a le elimina.
Autorii extind această critică şi asupra aşa-numitelor „ceasuri biologice”, teste care estimează vârsta biologică pe baza unor markeri, în special a modelelor de metilare a ADN-ului (modificări chimice ale ADN-ului). Deşi aceste instrumente pot prezice bine vârsta cronologică şi riscul de boală, ele se bazează pe corelaţii şi nu oferă informaţii despre mecanismele cauzale ale îmbătrânirii.
Un alt studiu din 2025, care a folosit randomizarea mendeliană, a arătat că aceste ceasuri nu sunt îmbogăţite semnificativ în regiuni genetice cu rol cauzal demonstrat în îmbătrânire.
Cei doi autori ai articolului recent nu susţin că cercetarea îmbătrânirii este lipsită de valoare, ci că interpretarea rezultatelor necesită mai multă rigoare. Prevenirea cancerului la şoareci sau utilizarea biomarkerilor predictivi rămân utile, chiar dacă nu reflectă o încetinire a îmbătrânirii ca proces. Autorii propun ca studiile viitoare să evalueze mai multe sisteme de organe, să includă atât subiecţi tineri, cât şi vârstnici şi să recunoască explicit diferenţele între speciile studiate.
Analiza a fost realizată cu sprijinul consorţiului ETERNITY, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Horizon Europe Marie Skłodowska-Curie Actions.
Articolul „Beyond the hallmarks of aging: Rethinking what aging is and how we measure it / Dincolo de semnele distincte ale îmbătrânirii: o nouă perspectivă asupra a ce este îmbătrânirea şi cum o măsurăm” a fost publicat în luna decembrie, în revista Genomic Psychiatry, de cercetători din cadrul German Center for Neurodegenerative Diseases din Bonn, Germania.
