Un deces din cinci cauzat de boli cardiovasculare în UE ar putea fi prevenit prin îmbunătăţirea mediului, potrivit unui raport al Agenţiei Europene de Mediu

Un deces din cinci cauzat de boli cardiovasculare în UE ar putea fi prevenit prin îmbunătăţirea mediului, potrivit unui raport al Agenţiei Europene de Mediu

Un mediu mai curat şi mai sigur ar putea salva vieţile a sute de mii de europeni afectaţi de boli cardiovasculare, potrivit unei analize recente a Agenţiei Europene de Mediu (AEM). Poluarea aerului, expunerea la temperaturi extreme şi contactul cu substanţe chimice nocive contribuie semnificativ la mortalitatea cardiovasculară, însă aceste riscuri pot fi reduse prin politici publice eficiente şi schimbări de comportament.

În Uniunea Europeană (UE), bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces, cu peste 1,7 milioane de victime în anul 2022 - aproximativ o treime din totalul deceselor înregistrate.

Raportul AEM arată că cel puţin 18% dintre aceste decese, echivalentul a aproape 330.000 de vieţi pierdute anual, sunt legate de factori de mediu.

Dintre acestea, poluarea aerului cu particule fine este responsabilă pentru aproximativ 130.000 de decese, iar temperaturile extreme, atât frigul sever, cât şi valurile de căldură, provoacă alte 115.000 de decese pe an.

Pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, povara economică a bolilor cardiovasculare în Europa este uriaşă: aproximativ 6 milioane de cazuri noi sunt diagnosticate în fiecare an, generând costuri medicale estimate la 282 de miliarde de euro. Agenţia subliniază că multe dintre aceste cazuri pot fi prevenite prin intervenţii bine orientate şi politici publice ferme.

Potrivit AEM, UE a făcut deja progrese semnificative în direcţia reducerii poluării, fiind pe cale să atingă obiectivul planului de acţiune „Zero poluare”: diminuarea cu peste 55% a deceselor premature atribuite poluării aerului până în 2030, comparativ cu anul 2005.

Totuşi, experţii atrag atenţia că este nevoie de măsuri suplimentare pentru sensibilizarea populaţiei cu privire la efectele factorilor de stres din mediul înconjurător asupra inimii, pentru reducerea poluării fonice generate de trafic şi mijloacele de transport, şi pentru întărirea reglementărilor privind substanţele chimice periculoase.

Raportul AEM, publicat luni, şi citat de Agerpres, subliniază că aceste decese nu sunt inevitabile, ci „modificabile prin intervenţii şi politici” menite să protejeze sănătatea cardiovasculară a populaţiei europene.

viewscnt