Unul dintre cele mai importante elemente pentru medicii neurologi în cazul sclerozei multiple este de a stabili o schemă de tratament personalizată pentru fiecare pacient, în condiţiile în care boala are simptome şi intensităţi variate, a declarat dr. Armand Frăsineanu, medic neurolog, în cadrul emisiunii 360MEDICAL de la postul B1 TV despre această afecţiune.
Scleroza multiplă este o boală progresivă, care afectează sistemul nervos central şi este diagnosticată, de obicei, la persoane tinere, cu vârsta între 20 şi 40 de ani. Totuşi, boala se poate declanşa în general între 15 şi 60 de ani, iar statisticile arată că de această boală suferă mai multe femei decât bărbaţi.
Medicii nu cunosc nici acum cauzele bolii, însa experţii consideră că scleroza multiplă este o afecţiune autoimună. Din cauza simptomelor variate, diagnosticarea bolii este un proces dificil.
“Este foarte important ca pacientul să ajungă în timp util la medicul neurolog. De multe ori se pierde timp prin verigile intermediare, impuse şi de birocraţia din România”, a explicat dr. Armand Frăsineanu.
"În urmă cu 50 de ani se spunea că este total improbabil ca după vârsta de 50 de ani să se mai manifesta scleroza multiplă. Astăzi avem pacienţi la care diagnosticăm şi la vârsta de 60 sau 62 de ani, deci nu mai avem o limită de vârstă. Din păcate scade foarte mult şi vârsta de debut, avem contingent de copii cu scleroză multiplă şi care beneficiază la ora actuală de un număr limitat de tratamente, pentru că aceste tratament nu nu fost testate şi aprobate la copii", a completat medicul neurolog.
Tabloul clinic al afecţiunii poate fi foarte polimorf, cu multe simptome. Cele mai frecvente sunt amorţelile, furnicăturile, la membrele inferioare, tulburările sexuale la bărbaţi, probleme de vedere (uni- sau bilaterale, vederea dublă), tulburările de coordonare, ajungând până la pareze, paralizii sau combinaţii de tulburări de vedere cu pareze sau cu dureri din cauza leziunilor sistemului nervos.
Pentru diagnostic este nevoie de imagistică cu rezonanţă magnetică nucleară (RMN), cu administrare de substanţă de contrast, care ăi ajută pe medici să identifice dacă sunt leziuni active.
“Este foarte important de la început să stabilim cât de activă este boala, pentru că în funcţia de acest lucru putem să alegem tratamentul. Putem să avem un pacient la primul episod foarte grav, cu leziuni multiple care captează, cu un tablou clinic foarte, foarte important, cu un scor de dizabilitate mare şi atunci, categoric, vom alege unul dintre tratamentele înalt-eficiente demonstrate, pe care la avem şi noi în programul naţional”, a menţionat dr. Frăsineanu.
În schimb, la alţi pacienţi, primul şi chiar al doilea puseu al afecţiunii sunt de intensitate mică şi atunci se administrează un tratament mai confortabil de administrat pentru pacient.
O altă etapă complementară diagnosticului este recoltarea de lichid cefalorahidian în vederea analizei pentru identificarea intensităţii bolii la un anumit moment şi pentru îmbunătăţirea prognosticului.
“Problema noastră, a neurologilor, este să găsim nişa pentru fiecare din aceşti pacienţi. Nu există un tratament de la bun început valabil pentru toţi, pentru că atunci ar fi simplu. Schema de tratament trebuie să fie personalizată şi trebuie să ne gândim în primul rând la beneficiile pentru acel pacient, nu pentru sistem”, a precizat dr. Frăsineanu.
Pacienţii cu această boală, chiar dacă nu se vindecă, pot ţine simptomele bolii sub control, dacă urmează tratamentul corect.
Pe plan mondial, boala are o prevalenţă mai ridicată în emisfera nordică. În România, prevalenţa estimată este de 35-40 de cazuri la 100.000 de locuitori, circa 850 de cazuri fiind diagnosticate în fiecare an.
