Memorandum de colaborare semnat între ministerele Sănătăţii din România şi Italia

Memorandum de colaborare semnat între ministerele Sănătăţii din România şi Italia

Miniştrii Sănătăţii din România şi Italia au semnat vineri, la Roma, un memorandum de colaborare care stabileşte cadrul legal de dezvoltare a relaţiilor în domeniul sănătăţii între cele două ţări, ciu accent pe urgenţele de sănătate publică.

Memorandumul a fost semnat de ministrul Sănătăţii din România, Alexandru Rafila, şi ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza. În timpul întrevederii, cei doi miniştri au făcut schimb de opinii în ceea ce priveşte modul de gestionare a pandemiei în cele două ţări.

Semnarea memorandumului a fost precedată de o vizită de lucru a ministrului român la „Institutul Superior de Sănătate” din Italia, unde au fost puse bazele unei colaborări cu Institutul Naţional de Sănătate Publică din România.

„În contextul în care urgenţele de sănătate publică sunt tot mai numeroase şi cu impact asupra vieţii economice şi sociale, dezvoltarea modelelor efeciente de pregătire şi intervenţie între statele membre ale Uniunii Europene este esenţială. Colaborarea este cu atât mai importantă cu cât în Italia se află peste 1,2 milioane de cetăţeni români”, aa precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.

Recent, Ministerul Sănătăţii a anunţat că acordul de cooperare româno-italian în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice, demarat în 2013 şi care se încheie în iulie 2022, va fi prelungit până la constituirea unor echipe complete de specialişti români care să poată efectua toate tipurile de intervenţii chirurgicale cardiace necesare copiilor din ţară.

Programul de cooperare are două componente: una în care echipe de medici italieni şi români operează copiii cu malformaţii congenitale cardiace în cadrul spitalelor din România şi cealaltă de pregatire profesională în Italia a personalului medical din ţară în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice.

viewscnt