Pfizer şi Roivant încheie un acord pentru dezvoltarea unui medicament împotriva bolilor inflamatorii

Pfizer şi Roivant încheie un acord pentru dezvoltarea unui medicament împotriva bolilor inflamatorii

Roivant Sciences şi Pfizer au anunţat pe Twitter, săptămâna trecută, că au încheiat un acord pentru a avansa dezvoltarea unui tratament pentru colita ulcerativă, o boală inflamatorie intestinală. 

Medicamentul RVT-3101 a fost dezvoltat iniţial de Pfizer, care va deţine un pachet de 25% în urma unui acord încheiat cu compania elveţiană Roivant, care va deţine participaţia rămasă.

Conform acordului, Pfizer predă dezvoltarea medicamentului noii companii, împreună cu drepturile comerciale asupra tratamentului, pentru Statele Unite şi Japonia.

Gigantul farma va deţine drepturi comerciale în afara celor două ţări.

Acordul oferă, de asemenea, opţiunea de a dezvolta şi comercializa împreună cu producătorul american de medicamente o a doua terapie cu anticorpi pentru boli inflamatorii care cauzează fibroze.

Ambele terapii din cadrul acordului aparţin unei clase de medicamente care funcţionează ca anticorpi împotriva proteinei TL1A, a cărei prezenţă în exces a fost legată de boli inflamatorii cum ar fi artrita reumatoidă şi colita ulceroasă.

La nivel global, piaţa bolilor inflamatorii intestinale este de aproximativ 20 de miliarde de dolari, ceea ce o face o ţintă profitabilă pentru producătorii de medicamente.

Un alt tratament pentru colita ulcerativă, etrasimod, a fost achiziţionat de Pfizer ca parte a contractului său de 6,7 miliarde de dolari cu Arena Pharmaceuticals, a înregistrat reuşite într-un al doilea studiu în stadiu avansat, la începutul acestui an.

viewscnt