Evoluţia continuă a virusurilor, schimbările climatice, mobilitatea globală şi contactul tot mai frecvent dintre oameni şi animale creează condiţii favorabile pentru apariţia unor focare neaşteptate sau pentru extinderea unor virusuri deja cunoscute în regiuni unde nu erau întâlnite anterior. În acest context, specialiştii în boli infecţioase urmăresc atent anumiţi agenţi patogeni care, în 2026, ar putea provoca focare cu o amploare mai mare decât cea prevăzută pe baza datelor actuale.
Specialişti în boli infecţioase atrag atenţia asupra anumitor virusuri care vor necesita o monitorizare atentă din cauza potenţialului de a genera evenimente la scară largă, şi pentru că pot ajunge să se răspândească mai amplu sau mai rapid decât până în prezent.
Virusul gripal A rămâne una dintre cele mai constante ameninţări, potrivit acestora.
Acest tip de virus poate infecta numeroase specii de animale şi se modifică rapid. Ultima pandemie de gripă, provocată de subtipul H1N1 în 2009, a dus la peste 280.000 de decese la nivel mondial în primul an şi virusul continuă să circule şi în prezent.
În ultimii ani, atenţia s-a concentrat asupra subtipului H5N1, cunoscut ca gripă aviară, un virus înalt patogen, care are capacitatea de a provoca forme severe de boală, cu risc crescut de complicaţii sau deces, în comparaţie cu alte variante.
Identificat pentru prima dată la oameni în 1997, în sudul Chinei, H5N1 s-a răspândit la nivel mondial prin intermediul păsărilor sălbatice.
În 2024, virusul a fost depistat pentru prima dată la bovine de lapte în Statele Unite, după care virusul a continuat să circule şi a fost identificat în mai multe ferme din diferite state.
Trecerea virusului de la păsări la mamifere a ridicat îngrijorări majore privind adaptarea sa la om, iar studiile sugerează că au existat deja numeroase transmiteri de la vaci la oameni.
În 2026, cercetătorii vor urmări îndeaproape dacă H5N1 suferă modificări care să permită transmiterea de la om la om, condiţie în care ar putea declanşa o potenţială pandemie.
Vaccinurile antigripale disponibile în prezent cel mai probabil nu oferă protecţie împotriva acestui subtip, însă sunt în curs de dezvoltare vaccinuri specifice.
Un alt virus de interes este mpox, cunoscut anterior sub numele de virusul variolei maimuţei.
Descoperit în anii 1950, mpox a fost mult timp o infecţie rară, întâlnită mai ales în Africa subsahariană. În pofida denumirii anterioare, virusul are ca gazde principale rozătoarele, iar transmiterea la om apare doar sporadic.
Este înrudit cu virusul variolei şi provoacă febră şi o erupţie cutanată dureroasă, care poate persista săptămâni întregi.
În prezent există mai multe variante genetice, o clada I, asociată în general cu forme mai severe, şi o clada II, considerată că provoacă infecţii mai uşoare.
Un vaccin este disponibil, dar nu există tratamente specifice eficiente.
În 2022, clada II a stat la baza unui focar global care a afectat peste 100 de ţări unde virusul nu mai fusese raportat anterior, transmiterea realizându-se prin contact apropiat între persoane, adesea în context sexual.
Deşi numărul cazurilor a scăzut semnificativ după acel episod, clada II a mpox este răspândită în numeroase regiuni ale lumii.
În acelaşi timp, mai multe ţări din Africa centrală au raportat, din 2024, o creştere a cazurilor de clada I. Din august 2025, în Statele Unite au fost identificate patru cazuri de clada I, inclusiv la persoane fără istoric de călătorie în Africa.
Evoluţia acestor focare în 2026 rămâne incertă.
Focarul de mpox declanşat în 2022 a determinat autorităţile sanitare din mai multe ţări să trateze infecţia ca pe o urgenţă de sănătate publică, din cauza extinderii rapide în afara zonelor endemice. Răspunsul a inclus intensificarea supravegherii epidemiologice, campanii de vaccinare ţintite şi măsuri de informare, pentru a limita transmiterea şi a preveni formele severe de boală.
O altă ameninţare emergentă este virusul Oropouche, transmis de insecte. Denumirea de „febra leneşului” provine de la animalul cunoscut sub numele de leneş, un mamifer arboricol specific Americii Centrale şi de Sud, la care virusul Oropouche a fost identificat ca rezervor natural, înainte ca insectele care îl transmit să infecteze oameni. Virusul, care este endemic în America Latină, a fost detectat pentru prima dată în Europa prin cazuri importate la persoane care se întorceau din călătorii în Cuba sau Brazilia, cu 19 infectări înregistrate în Spania, Italia şi Germania în vara anului 2024.
Identificat pentru prima dată în anii 1950 pe insula Trinidad, virusul este răspândit de ţânţari şi de musculiţe foarte mici de nisip, hematofage (care se hrănesc cu sânge), din familia Ceratopogonidae. Infecţia provoacă de obicei febră, dureri de cap şi dureri musculare.
Simptomele durează câteva zile, dar la unii pacienţi infecţia poate persista săptămâni întregi, iar boala poate reapărea după o aparentă vindecare. Nu există vaccinuri sau tratamente specifice.
Timp de decenii, s-a crezut că infecţiile umane apar exclusiv în regiunea Amazonului. Din anii 2000, însă, cazurile au fost raportate pe arii mai largi din America de Sud, America Centrală şi Caraibe. În Statele Unite, majoritatea cazurilor sunt diagnosticate la persoane întoarse din călătorii. În 2026, este probabil ca focarele de Oropouche să continue să afecteze călătorii de pe continentul american, mai ales că insecta vector este prezentă în mare parte din America de Nord şi de Sud, inclusiv în sud-estul Statelor Unite, ceea ce ar putea favoriza extinderea ariei virusului.
Pe lângă aceste exemple, există şi alte virusuri care pot crea probleme în 2026, potrivit specialiştilor.
Focarele de chikungunya, provocata de virusuri din grupul alphavirus, transmisa prin înţepături de ţânţari infectaţi (în special de specia Aedes - ţânţarul tigru), continuă şi pot afecta călătorii în aceste zone.
Infecţia este caracterizată prin febră bruscă, dureri articulare severe, dureri musculare, dureri de cap, erupţii cutanate şi umflarea articulaţiilor. Deşi rareori fatală, durerile articulare pot deveni cronice, durând luni sau chiar ani. Nu există tratament specific, ci doar gestionarea simptomelor (analgezice, antipiretice).
Boala este cunoscută în zone tropicale (Africa, Asia, America), dar cazuri au apărut şi în Europa (mai ales importate, dar cu focare locale rare, ca în Italia/Franţa). Mai multe vaccinuri sunt disponibile şfiind utilizate pentru a proteja persoanele împotriva bolii cauzate de acest virus.
De asemenea, cazurile de rujeolă sunt în creştere atât în Statele Unite, cât şi în Europa, pe fondul scăderii ratelor de vaccinare.
Totodată, specialiştii avertizează şi asupra transmiterii HIV, care ar putea creşte din nou, pe fondul reducerii sau întreruperii programelor de sprijin internaţional dedicate prevenţiei şi tratamentului, în ciuda existenţei unor terapii eficiente.
În plus, virusuri încă nedescoperite pot apărea oricând, pe măsură ce ecosistemele sunt afectate şi oamenii se deplasează tot mai mult, dintr-o zonă în alta, avertizează experţii. Oamenii, animalele şi mediul sunt interconectate, iar supravegherea atentă a ameninţărilor virale cunoscute şi emergente, alături de dezvoltarea de noi vaccinuri şi tratamente, rămâne esenţială pentru protejarea sănătăţii publice.
