Răcelile şi gripa sunt asociate frecvent cu expunerea la frig, iar această legătură este adânc înrădăcinată în percepţia publică. Totuşi, cercetări moderne arată că frigul, în sine, nu ne îmbolnăveşte, ci creează un context favorabil pentru transmiterea şi instalarea infecţiilor respiratorii.
Ideea că frigul provoacă boala este răspândită în multe culturi. Ieşitul afară fără haină groasă, aerul rece inhalat, camerele neîncălzite sau expunerea la ploaie şi zăpadă sunt adesea considerate cauze directe ale răcelilor sau gripei.
Această convingere pare logică, pentru că episoadele de boală apar frecvent după perioade de frig. Dovezile ştiinţifice arată însă că relaţia este mai complexă.
O analiză publicată de cercetători în domeniul sănătăţii publice şi imunologiei, într-o revistă ştiinţifică internaţională, arată că nu temperaturile scăzute produc infecţii. Bolile respiratorii sunt cauzate de virusuri, nu de aerul rece. Rinovirusurile, responsabile de cele mai multe răceli, şi virusurile gripale se transmit de la o persoană la alta prin picături respiratorii împrăştiate prin tuse sau strănut, sau contact direct, indiferent de anotimp.
Cu toate acestea, în multe regiuni ale lumii, infecţiile respiratorii sunt mai frecvente iarna, un tipar observat constant la nivel internaţional.
Unul dintre motive ţine de modul în care frigul şi aerul uscat influenţează supravieţuirea virusurilor în mediu.
Studiile arată că numeroşi agenţi patogeni respiratori, inclusiv virusurile gripale şi coronavirusurile, rezistă mai mult timp şi rămân infecţioase în condiţii de temperatură scăzută şi umiditate redusă.
Pe de altă parte, aerul uscat face ca picăturile eliminate prin respiraţie, vorbire, tuse sau strănut să se evapore rapid, transformându-le în particule mai mici, care rămân suspendate în aer mai mult timp şi pot fi inhalate mai uşor de alte persoane.
Astfel, frigul şi aerul uscat cresc şansele ca virusurile să ajungă în căile respiratorii ale unei alte persoane.
Frigul influenţează şi mecanismele de apărare ale organismului.
Inhalarea aerului rece scade temperatura din nas şi din căile respiratorii, ceea ce poate provoca vasoconstricţie, adică îngustarea vaselor de sânge. Aceast proces reduce fluxul sanguin la nivelul mucoasei nazale şi al căilor aeriene. În aceste condiţii, răspunsul imun local, care în mod normal ajută la detectarea şi eliminarea virusurilor înainte ca acestea să producă infecţia, poate deveni mai ineficient.
Expunerea la frig şi stresul asociat pot afecta funcţionarea normală a căilor respiratorii, mai ales la persoanele cu sensibilitate crescută.
Toate aceste efecte pot reduce primele bariere de apărare ale organismului, frigul, chiar fără să fie o cauză directă de formare a virusurilor, facilitând instalarea infecţiei după expunere la astfel de patogeni.
Comportamentul uman din sezonul rece joacă, la rândul său, un rol important.
Iarna, oamenii petrec mai mult timp în spaţii închise, adesea aglomerate şi slab ventilate. În aceste condiţii, particulele care conţin virusuri se pot acumula în aer, crescând riscul de transmitere.
Expunerea redusă la lumina solară duce şi la o producţie mai mică de vitamina D la nivelul pielii. Vitamina D are un rol în reglarea funcţiei imune, iar nivelurile scăzute sunt asociate cu un răspuns imun mai slab.
Încălzirea spaţiilor interioare, necesară pentru confort, contribuie la uscarea aerului. Aerul uscat poate deshidrata mucoasa nasului şi a gâtului, afectând mucusul, care are rolul de a capta virusurile şi de a le elimina din căile respiratorii. Când acest sistem funcţionează mai greu, virusurile pot infecta celulele mai uşor.
Pentru persoanele cu afecţiuni respiratorii preexistente, precum astmul sau rinita alergică, frigul poate fi deosebit de problematic.
Studii epidemiologice arată că temperaturile scăzute pot agrava simptomele şi pot creşte impactul funcţional al acestor boli, amplificând efectele infecţiilor respiratorii atunci când acestea apar.
Ansamblul dovezilor arată că temperaturile scăzute sunt asociate cu o frecvenţă mai mare a infecţiilor respiratorii, inclusiv gripă şi infecţii cu coronavirusuri, mai ales în sezonul rece din zonele temperate.
Studii de laborator şi cele de mediu arată că virusurile supravieţuiesc mai mult şi se răspândesc mai uşor în aer rece şi uscat, în timp ce frigul poate slăbi mecanismele de apărare din nas şi căile respiratorii, inclusiv prin reducerea mobilităţii mucusului şi a activităţii antivirale locale.
La toate acestea se adaugă factorii comportamentali şi de mediu specifici iernii, precum aglomeraţia în spaţii închise, ventilaţia deficitară şi nivelurile mai scăzute de vitamina D.
Totuşi, datele ştiinţifice nu susţin că doar simpla expunere la frig, cum ar fi ieşitul afară fără haină groasă, provoacă direct o răceală sau o gripă. Frigul acţionează mai degrabă ca un amplificator de risc, creând condiţii favorabile pentru supravieţuirea, transmiterea şi instalarea virusurilor.
Această distincţie are valoare practică. Îmbunătăţirea ventilaţiei şi menţinerea unei umidităţi adecvate în spaţiile interioare pot reduce riscul de transmitere a virusurilor iarna.
Susţinerea funcţiei imune, inclusiv prin menţinerea unor niveluri adecvate de vitamina D, poate fi de ajutor.
Mesajele de sănătate publică sunt mai eficiente atunci când se concentrează pe modul real de transmitere a virusurilor, prin contact şi picături respiratorii, şi nu pe ideea eronată că frigul, singur, ne îmbolnăveşte.
Frigul şi îmbolnăvirile apar adesea împreună, dar nu pentru că frigul ar provoca direct boala.
Temperaturile scăzute nu provoacă infecţii, ci modelează condiţiile biologice, de mediu şi sociale care permit virusurilor respiratorii să se răspândească mai uşor.
Înţelegerea acestei relaţii explică de ce răcelile şi gripa ating un vârf iarna şi susţine strategii mai eficiente de prevenţie.
