Unul dintre cele mai mari obstacole în tratamentul schizofreniei este administrarea zilnică a medicaţiei. Cercetătorii americani de la MIT propun o soluţie diferită: o capsulă care se ia o singură dată pe săptămână şi eliberează treptat medicamentul direct în stomac. Studiile recente arată că acest tratament menţine eficienţa terapeutică şi oferă o alternativă viabilă şi confortabilă pentru pacienţi şi personalul medical.
Capsula ingerabilă are dimensiunea unei multivitamine şi, odată înghiţită, se extinde într-o formă de stea care o ajută să rămână în stomac până când tot medicamentul este eliberat.
Aceasta creează un depozit de medicament în stomac, eliberând treptat substanţa activă şi eliminând necesitatea administrării zilnice a tratamentului.
Pentru mulţi pacienţi cu schizofrenie, alte tulburări psihiatrice sau boli cronice precum hipertensiunea şi astmul, administrarea zilnică a tratamentului poate fi dificilă.
Pentru a rezolva această problemă, o echipă de cercetători de la MIT a dezvoltat o pastilă care se administrează o dată pe săptămână şi eliberează treptat medicamentul în stomac.
Într-un studiu clinic de fază 3 condus de Lyndra Therapeutics, o companie derivată din MIT, cercetătorii au testat această abordare utilizând un medicament prescris frecvent pentru gestionarea simptomelor schizofreniei.
Ei au descoperit că tratamentul săptămânal menţine niveluri constante de medicament în corpul pacienţilor şi este la fel de eficient în controlul simptomelor ca şi doza zilnică standard.
Rezultatele vor fi publicate în numărul din iulie al revistei Lancet Psychiatry.
„Am reuşit să transformăm un tratament care trebuia administrat zilnic, pe cale orală, într-unul săptămânal, folosind o tehnologie care poate fi adaptată pentru o varietate de medicamente”, explică coautorul studiului, dr. Giovanni Traverso, medic gastroenterolog la Spitalul Brigham and Women şi conferenţiar universitar la catedra de inginerie mecanică a MIT, citat într-un comunicat.
Capacitatea de a furniza un nivel constant de medicament pe o perioadă lungă de timp, într-un sistem uşor de administrat, facilitează respectarea tratamentului, spun specialiştii.
Laboratorul MIT a început dezvoltarea capsulei ingerabile utilizate în acest studiu în urmă cu peste un deceniu, ca parte a unui efort mai larg de a face medicamentele mai uşor de administrat. Capsula are dimensiunea unei multivitamine şi, odată înghiţită, se extinde într-o formă de stea care îi permite să rămână în stomac până când întreaga doză de medicament a fost eliberată.
Pe parcursul ultimilor zece ani, laboratorul a dezvoltat mai multe tipuri de capsule care pot fi înghiţite şi rămân în tractul digestiv pe perioade extinse, eliberând lent medicamentul pe parcursul mai multor zile sau săptămâni.
În 2016, echipa a prezentat dispozitivul în formă de stea, pe care compania farmaceutică l-a avansat ulterior în studii clinice pentru pacienţii cu schizofrenie.
Dispozitivul are şase braţe care pot fi pliate pentru a încăpea într-o capsulă. Odată ce capsula se dizolvă în stomac, braţele se desfac. Odată extinse, braţele fac ca dispozitivul să fie prea mare pentru a trece prin pilor (orificiul de ieşire a stomacului), astfel că rămâne liber în stomac în timp ce medicamentul este eliberat treptat. După aproximativ o săptămână, braţele se desprind şi fiecare segment trece prin tractul digestiv.
Pentru studiile clinice, capsula a fost încărcată cu risperidonă, un medicament prescris frecvent pentru tratamentul schizofreniei. Majoritatea pacienţilor iau acest medicament zilnic pe cale orală.
Există şi versiuni injectabile administrate o dată la două săptămâni, o lună sau două luni, însă acestea trebuie administrate de către un cadru medical şi nu sunt întotdeauna acceptate de pacienţi.
Echipa MIT au ales să se concentreze pe schizofrenie în speranţa că un regim de tratament administrat mai rar, pe cale orală, ar putea uşura terapia pentru pacienţi şi aparţinători.
„Unul dintre aspectele observate încă de la început în domeniul afecţiunilor neuropsihiatrice este că boala poate afecta capacitatea persoanei de a-şi aminti să îşi ia medicamentele”, explică dr. Traverso.
Studiul de fază III a fost coordonat de cercetători de la compania farma şi a inclus 83 de pacienţi în cinci centre medicale din Statele Unite. Patruzeci şi cinci dintre aceştia au finalizat cele cinci săptămâni de studiu, în care au luat o capsulă cu risperidonă o dată pe săptămână.
Pe parcursul studiului, cercetătorii au măsurat nivelul de medicament în sângele fiecărui pacient. În fiecare săptămână, s-a observat o creştere accentuată în ziua administrării pastilei, urmată de un declin lent în următoarele zile. Nivelurile au fost în intervalul optim, cu o variaţie mai mică decât cea observată în cazul administrării zilnice.
Folosind o evaluare numită Scala de Sindrom Pozitiv şi Negativ (PANSS), cercetătorii au constatat că simptomele pacienţilor au rămas stabile pe durata studiului.
„Unul dintre cele mai mari obstacole în îngrijirea persoanelor cu boli cronice este lipsa de aderenţă la tratament. Acest lucru duce la agravarea simptomelor şi, în cazul schizofreniei, la recăderi şi internări. O opţiune de administrare orală săptămânală este extrem de valoroasă pentru pacienţii care preferă această cale în locul injecţiilor”, precizează autorul principal al studiului, dr. Leslie Citrome, profesor clinic de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Şcoala de Medicină a Colegiului Medical din New York.
Efectele secundare au fost minime. Unii pacienţi au raportat reflux gastric uşor şi constipaţie la începutul studiului, dar acestea au fost temporare.
Primele rezultate confirmă eficienţa capsulei şi puţinele efecte secundare, reprezentând un pas important în această metodă de administrare a medicamentelor.
Potrivit autorilor studiului, capsula poate atinge nivelurile de medicament preconizate şi poate controla simptomele la un număr semnificativ de pacienţi cu schizofrenie.
Cercetătorii speră acum să desfăşoare studii de fază III de o mai mare amploare înainte de a solicita aprobarea autorităţilor de reglementare pentru această metodă de administrare a tratamentului.
Totodată, echipa de la MIT pregăteşte studii de fază I pentru utilizarea capsulei şi cu alte medicamente, inclusiv contraceptive.