O nouă categorie de autism, destinată persoanelor cu cele mai mari nevoi de sprijin, este analizată la nivel internaţional. Conceptul, denumit „autism profund”, ar putea ajuta la o mai bună planificare a serviciilor şi resurselor pentru copiii cu dizabilităţi severe, dar a generat şi dezbateri privind impactul asupra accesului la sprijin pentru ceilalţi pacienţi.
Ideea introducerii categoriei de „autism profund” a fost propusă de un grup internaţional de experţi, potrivit unui articol publicat în revista medicală The Lancet. Aceasta descrie persoanele cu tulburare de spectru autist care au limbaj foarte limitat sau absent (vorbit, scris, mimico-gestual ori prin dispozitive de comunicare), un coeficient de inteligenţă sub 50 şi care necesită supraveghere şi sprijin permanent, 24 de ore din 24. Categoria ar urma să se aplice copiilor cu vârsta de cel puţin opt ani, când abilităţile cognitive şi de comunicare sunt considerate mai stabile.
Într-un studiu realizat în Australia, cercetătorii au analizat modul în care această categorie s-ar aplica copiilor evaluaţi în servicii publice de diagnostic pentru tulburări de dezvoltare. Datele au provenit din Registrul australian pentru neurodezvoltarea copilului şi au inclus 513 copii diagnosticaţi cu autism între 2019 şi 2024. Majoritatea, 91%, aveau sub opt ani la momentul evaluării, motiv pentru care au fost consideraţi „la risc de autism profund”.
Rezultatele au arătat că aproximativ 24% dintre copiii incluşi în studiu îndeplineau sau erau la risc de a îndeplini criteriile pentru „autism profund”, proporţie similară cu cea raportată la nivel internaţional. Aproape jumătate dintre aceşti copii, 49,6%, prezentau comportamente cu risc pentru siguranţă, precum tentativa de a fugi de îngrijitori, comparativ cu 31,2% dintre ceilalţi copii cu autism.
Însă problemele grave nu au fost întâlnite doar la copiii care îndeplineau criteriile pentru „autism profund”, ci şi la alţi copii cu autism care nu se încadrau în această categorie. Aproximativ 22,5% dintre toţi copiii cu autism au prezentat comportamente de auto-vătămare, iar 38,2% au manifestat agresivitate faţă de alte persoane.
Cercetătorii au observat că definiţia „autismului profund” nu coincide întotdeauna cu nivelurile oficiale de diagnostic care stabilesc gradul de sprijin necesar.
În studiu, 8% dintre copiii consideraţi la risc de autism profund au fost clasificaţi la nivelul 2 de sprijin, nu la nivelul 3, care indică nevoi foarte mari. În acelaşi timp, 17% dintre copiii încadraţi la nivelul 3 nu îndeplineau criteriile pentru „autism profund”.
Autorii subliniază că majoritatea copiilor sunt diagnosticaţi înainte de vârsta de opt ani. În cercetare, vârsta medie de diagnostic în serviciile publice a fost de 6,6 ani. Din acest motiv, introducerea pragului de opt ani ar putea presupune reevaluări suplimentare pentru multe familii, ceea ce ar pune presiune suplimentară pe serviciile medicale deja suprasolicitate.
Pentru ca noua categorie să fie folosită atunci când se stabileşte nivelul de sprijin financiar şi tipul de servicii acordate copiilor cu autism, ar fi necesare ajustări ale criteriilor, deoarece acestea nu se suprapun complet cu actualele niveluri oficiale de sprijin (nivelul 3).
Per ansamblu, autorii consideră că „autismul profund” ar putea oferi o modalitate clară şi măsurabilă de a descrie nevoile persoanelor care necesită cel mai intens sprijin, cu condiţia ca termenul să fie folosit într-un mod echitabil şi atent formulat, astfel încât să nu reducă sau să ignore particularităţile şi nevoile fiecărui copil în parte.
Includerea acestei categorii în viitoarele ghiduri clinice, precum ghidurile naţionale pentru evaluarea şi diagnosticul autismului, ar putea sprijini planificarea serviciilor de către autorităţi, furnizori şi medici.
