Oamenii de ştiinţă explorează noi metode de a ajuta embrionul să se fixeze în uter, un pas esenţial pentru instalarea sarcinii. O abordare experimentală, testată recent, sugerează că transmiterea unor „instrucţiuni” biologice direct către mucoasa uterină ar putea corecta unele probleme care stau la baza infertilităţii.
Cercetători de la Johns Hopkins Medicine au dezvoltat o abordare inovatoare în infertilitate, care constă în livrarea directă de ARN mesager (ARNm) terapeutic către mucoasa uterină (endometru), cu ajutorul nanoparticulelor lipidice, pentru a îmbunătăţi implantarea embrionară.
Metoda a dat rezultate promiţătoare în modele experimentale pe şoareci, inclusiv în contexte asociate cu endometrioza.
În prezent, tratamentele standard pentru infertilitate se concentrează în principal pe intervenţii care cresc probabilitatea fertilizării ovocitului, prin inseminare intrauterină, sau pe stimularea ovulaţiei, precum şi pe conservarea fertilităţii prin proceduri menite să păstreze fertilitatea la pacientele cu cancer.
Un studiu realizat pe şoareci arată că utilizarea ARN-ului mesager (ARNm) pentru a transmite semnale celulelor care căptuşesc uterul ar putea contribui, pe viitor, la dezvoltarea unor tratamente pentru anumite forme de infertilitate.
Cercetarea vizează în special situaţiile în care embrionii nu reuşesc să se lege de endometru, un proces indispensabil pentru continuarea sarcinii şi frecvent afectat în afecţiuni precum endometrioza.
Potrivit coordonatoarei studiului, Laura Ensign, de la Johns Hopkins Medicine, în prezent nu există opţiuni eficiente aprobate pentru pacientele care nu pot iniţia sau menţine o sarcină din cauza eşecului implantării embrionare.
„Prin acest studiu, punem bazele unui nou tip de abordare terapeutică pe care pacienţii o pot lua în considerare”, a explicat aceasta, citată într-un comunicat.
În acest context, echipa de cercetare şi-a propus să testeze o abordare complet diferită, care ar putea deveni, în timp, un punct de plecare pentru strategii terapeutice noi.
Pentru a livra ARN-ul mesager, o moleculă instabilă şi uşor degradabilă, cercetătorii au folosit nanoparticule lipidice, capsule microscopice formate din molecule grase. Aceste nanoparticule au fost concepute pentru a transporta codul genetic al unei proteine imune numite GM-CSF (granulocyte-macrophage colony-stimulating factor - factor de stimulare a coloniilor de granulocite şi macrofage), despre care se presupune că favorizează ataşarea embrionului prin creşterea grosimii endometrului.
Rezultatele, publicate luni, în revista Nature Nanotechnology, arată că, după administrarea acestui material genetic, nivelurile proteinei GM-CSF din endometrul şoarecilor au rămas crescute timp de până la 24 de ore.
Într-un al doilea experiment, aceeaşi formulă de ARN mesager încapsulat a fost testată pe şoareci cu leziuni endometriale similare celor observate la femei cu infertilitate asociată unor probleme structurale ale mucoasei uterine.
În acest model, implantarea embrionară a fost restabilită la valori comparabile cu cele observate la animalele sănătoase. Prin comparaţie, şoarecii care nu au primit tratamentul au prezentat, în medie, cu 67% mai puţine zone de implantare a embrionilor.
Autorii studiului precizează că intenţionează să testeze, în continuare, livrarea şi a altor molecule care ar putea influenţa pozitiv fertilitatea.
De asemenea, sistemul de administrare a ARN-ului mesager dezvoltat de aceştia ar putea fi explorat, în viitor, şi în contextul altor afecţiuni, precum endometrioza sau cancerul endometrial. Cercetarea se află însă într-o fază experimentală, iar rezultatele provin exclusiv din studii pe animale.
