Într-o premieră la nivel mondial, vederea unei femei din Israel a fost parţial restaurată cu ajutorul unei cornee produse din celule umane prin bioimprimare 3D. Intervenţia marchează un pas important pentru medicina regenerativă şi ar putea deschide calea către soluţii accesibile pentru pacienţii care aşteaptă un transplant de cornee.
O femeie de peste 70 de ani, care suferea de pierderea vederii la un ochi, din cauza afectării corneei, şi-a recăpătat parţial vederea după ce a primit ceea ce ar putea fi primul implant de cornee din lume, creat în laborator din celule umane, prin tehnologia de imprimare 3D.
Premiera chirurgicală a fost realizată la Rambam Health Care Campus din Haifa, marcând un pas important spre noi soluţii pentru pierderea vederii.
Corneea, ţesutul transparent din partea frontală a ochiului, joacă un rol esenţial în focalizarea luminii. În prezent, transplanturile depind exclusiv de donatori umani, iar cererea depăşeşte adesea disponibilitatea de ţesut cornean, ceea ce limitează accesul multor pacienţi la tratament.
O nouă tehnologie oferă o alternativă promiţătoare, deoarece permite generarea unui număr mare de implanturi pornind de la celule recoltate dintr-o singură cornee donată.
Implantul a fost realizat de compania Precise Bio şi folosit într-un studiu clinic aflat în fază incipientă.
„Pentru prima dată în istorie, am văzut cum o cornee creată în laborator, din celule umane vii, a redat vederea unei persoane”, a declarat într-un comunicat medicul chirurg Michael Mimouni, coordonatorul intervenţiei de la Centrul Medical Rambam din Israel. Specialistul a precizat că operaţia a decurs bine şi că vederea pacientei a început deja să se îmbunătăţească. Echipa medicală continuă să îi monitorizeze îndeaproape recuperarea.
Studiul de fază 1 urmăreşte evaluarea siguranţei implantului PVEK la un grup cuprins între 10 şi 15 pacienţi cu afecţiuni corneene severe.
Prezenţa celulelor umane integrate într-o structură imprimată 3D reprezintă un progres tehnologic major, deoarece reproduce arhitectura corneei într-un mod greu de obţinut prin metode tradiţionale.
Compania care a dezvoltat corneea în laborator, cu sediul în Carolina de Nord şi operaţiuni în Israel, estimează că primele rezultate intermediare din acest studiu vor fi anunţate în a doua jumătate a anului 2026.
Implantul este unul experimental şi nu este aprobat pentru utilizare clinică de rutină, însă succesul primului caz oferă speranţe pentru extinderea viitoare a accesului la transplantul de cornee.
Mai mult de 13 milioane de oameni din întreaga lume aşteaptă în prezent un transplant de cornee din cauza lipsei critice de ţesut de la donatori. Noua tehnologie permite crearea a sute de implanturi dintr-o singură probă de la un donator, oferind o soluţie care poate fi extinsă pe scară largă.
Vederea unei femei din Israel a fost restaurată prin primul implant de cornee imprimată 3D din lume. Credit: Precise Bio/Centrul Medical Rambam, 20 noiembrie 2025
Foto articol: Echipa chirurgicală care a realizat implantul la Spitalul Rambam din Haifa. Credit foto: Centrul Medical Rambam, 20 noiembrie 2025.



