Cancerul pancreatic este adesea diagnosticat târziu, când opţiunile de tratament sunt limitate. Noi date sugerează că transformările celulare care preced boala invazivă pot începe cu mult timp înainte de apariţia simptomelor şi pot influenţa modul în care sistemul imunitar reacţionează la aceste modificări timpurii.
Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer şi rămâne o cauză majoră de mortalitate la nivel mondial, fiind printre principalele cauze de decese prin cancer în multe ţări şi având o rată de supravieţuire la cinci ani de aproximativ 13 % pentru toate stadiile combinate, reflectând dificultatea diagnosticului precoce şi tratamentul eficient.
Boala apare când celulele din pancreas încep să se dividă necontrolat şi adesea este detectată tardiv, ceea ce limitează opţiunile terapeutice şi prognosticul pe termen lung. Incidenţa creşte odată cu vârsta, iar supravieţuirea depinde foarte mult de stadiul bolii la diagnostic, cu şanse semnificativ mai bune în cazurile descoperite precoce comparativ cu cele metastatice.
Aceste date subliniază importanţa cercetărilor care vizează identificarea şi înţelegerea schimbărilor moleculare timpurii în cancerul pancreatic.
Un studiu realizat de cercetători de la Hebrew University of Jerusalem arată că, în pancreas, celulele precanceroase nu sunt distribuite la întâmplare, ci se organizează în grupuri distincte şi interacţionează precoce cu celulele imune din jur. Rezultatele sugerează că mecanismele prin care tumora evită recunoaşterea imună pot apărea în stadii foarte timpurii ale bolii.
Echipa a combinat secvenţierea ARN la nivel unicelular (tehnică ce analizează expresia genelor în fiecare celulă) cu transcriptomica spaţială, metodă care păstrează poziţia exactă a celulelor în ţesut. Astfel, cercetătorii au putut examina mii de celule individuale din probe de ţesut pancreatic şi au cartografiat modul în care diferite tipuri de celule metaplazice acinare (celule pancreatice modificate, asociate leziunilor premaligne) se organizează şi interacţionează cu celulele imune din vecinătate.
Adenocarcinomul ductal pancreatic este una dintre cele mai letale forme de cancer, în principal din cauza diagnosticului tardiv şi a opţiunilor terapeutice limitate. Deşi leziunile precanceroase pot exista timp de un deceniu sau mai mult înainte de apariţia cancerului invaziv, structura acestor modificări timpurii şi impactul lor asupra mediului local au fost insuficient înţelese.
Analiza a arătat că celulele alterate precoce tind să se grupeze în nişe semiomogene, formate din celule cu identitate similară. Aceste nişe par să interacţioneze activ cu anumite populaţii de celule imune.
În special, unele stări ale celulelor metaplazice au fost identificate constant în apropierea unor subtipuri de neutrofile şi macrofage asociate cu suprimarea răspunsului imun. Aceste interacţiuni au fost corelate cu tipare de expresie genică cunoscute pentru diminuarea activităţii imune, ceea ce sugerează că evitarea răspunsului imun ar putea începe înainte ca boala să devină invazivă.
Potrivit autorilor, aceste celule capătă caracteristici specifice încă din stadiile foarte timpurii ale leziunii. După ce îşi definesc această „identitate”, ele nu se răspândesc difuz în ţesut, ci se multiplică în acelaşi loc, formând grupuri locale tot mai mari. Acest aspect clarifică modul în care leziunile premaligne se dezvoltă şi evoluează în timp.
Cercetătorii au observat organizări celulare şi interacţiuni imune similare şi în ţesut pancreatic uman, ceea ce susţine relevanţa rezultatelor dincolo de modelele experimentale.
Datele oferă o imagine mai detaliată a etapelor foarte timpurii ale iniţierii cancerului pancreatic şi arată că modul în care celulele modificate sunt grupate şi poziţionate în ţesut, precum şi felul în care comunică cu celulele sistemului imunitar din vecinătate, pot influenţa evoluţia bolii cu mult înainte de apariţia simptomelor.
