Cercetătorii au identificat o nouă ţintă care ar putea stopa dezvoltarea cancerului de sân

Cercetătorii au identificat o nouă ţintă care ar putea stopa dezvoltarea cancerului de sân

Pentru medicii şi specialiştii în sănătate, fiecare descoperire privind un posibil punct vulnerabil al celulelor canceroase reprezintă o nouă fereastră de oportunitate. O echipă de cercetători canadieni a identificat acum o ţintă genetică promiţătoare, comună tuturor celulelor de cancer de sân, care ar putea transforma modul în care este abordat tratamentul oncologic. Studiul lor deschide calea către terapii mai eficiente şi mai selective, evitând efectele dăunătoare asupra ţesuturilor sănătoase.

Cercetătorii de la Universitatea din Saskatchewan (USask) au identificat o posibilă ţintă pentru eliminarea celulelor de cancer de sân.

„Una dintre cele mai mari provocări în tratarea cancerului este că nu toate celulele canceroase sunt la fel”, a declarat Franco Vizeacoumar de la USask, citat într-un comunicat

„Dar, în loc să ne concentrăm pe aceste diferenţe, am vrut să identificăm factori comuni de care depind toate celulele canceroase, pentru a descoperi vulnerabilităţi prezente în toate celulele canceroase”.

Echipa s-a concentrat pe o enzimă numită kinază polo-like 1 (PLK1), care se găseşte în cantităţi mari în aproape toate celulele canceroase şi contribuie la creşterea tumorilor.

„Aceasta este o proteină, o enzimă esenţială pentru controlul diviziunii şi expansiunii celulare, care susţine creşterea tumorală”, a precizat Andrew Freywald, de la Saskatchewan Cancer Agency. „Este o proteină care este prezentă în abundenţă în special în celulele canceroase”.

Totuşi, întrucât PLK1 există şi în cantităţi mici în celulele umane sănătoase, este dificil de atacat exclusiv în celulele canceroase fără a afecta ţesuturile normale.

Folosind instrumentul de editare genetică CRISPR la nivel de celulă unică, echipa de cercetare a identificat aşa-numitele „dependenţe genetice” ale celulelor care produc PLK1 în exces.

În loc să ţintească direct enzima PLK1, cercetătorii s-au concentrat pe genele care colaborează cu PLK1 în promovarea cancerului.

Publicată în revista Cell Genomics, această cercetare marchează una dintre primele aplicaţii de succes din Canada ale screeningului CRISPR la nivel de celulă unică, combinat cu testarea CRISPR pe modele animale.

„Am analizat celulele canceroase care produc această enzimă în abundenţă şi am căutat acele perturbări genetice care afectează toate celulele canceroase la nivel de celulă individuală, fără a deteriora celulele normale”, a completat Vizeacoumar. „Asta ne-a condus la identificarea unei potenţiale ţinte care ar putea fi inhibată”.

Echipa de la USask a colaborat cu un grup de cercetători din Germania şi a testat o nouă moleculă de tip medicament care inhibă gena ţintă. 

Primele rezultate sunt promiţătoare, arătând o reducere a creşterii tumorale în modele animale de cancer uman.

Deşi mai sunt multe de făcut pentru a transforma această moleculă într-un medicament pregătit pentru studii clinice, autorii studiului subliniază că, identificarea unei ţinte comune pentru potenţiale tratamente cu medicamente ar putea duce la un nou instrument de luptă împotriva cancerului.

Echipa îşi propune în continuare să atragă fonduri suplimentare pentru a avansa cercetarea şi a facilita aplicarea acesteia în practica clinică.

„O direcţie pe care o vom aborda va fi să căutăm o combinaţie de medicamente existente care ar funcţiona mult mai eficient decât monoterapia”, a precizat Freywald.

viewscnt