Limfomul folicular este un tip de cancer al sistemului limfatic, încadrat în categoria limfoamelor non-Hodgkin. Datele pe termen lung ale unui studiu clinic amplu arată că o parte dintre pacienţii cu limfom folicular în stadiu avansat, trataţi cu regimuri standard de imunoterapie şi chimioterapie, pot fi consideraţi vindecaţi. După 15 ani de urmărire, supravieţuirea s-a menţinut ridicată, iar riscul de recidivă a scăzut semnificativ în timp, ceea ce schimbă perspectiva asupra unei boli considerate până acum incurabilă.
Limfomul folicular este cancerul care se dezvoltă în celulele albe ale sângelui, sistemului limfatic şi măduva osoasă. Celulele ţesuturilor limfoide din sistemul limfatic se multiplică în mod necontrolat, ducând la apariţia unor tumori. Este un subtip de limfom non-Hodgkin (LNH) cu celule B, care porneşte de obicei din ganglionii limfatici (din zonele numite centre germinale) şi se poate extinde, în timp, în mai multe regiuni ale organismului.
Acest cancer apare prin transformarea malignă a limfocitelor B, un tip de globule albe implicate în răspunsul imun, care încep să se multiplice necontrolat şi se acumulează în ganglionii limfatici, iar în stadii avansate se extinde şi la alte organe.
Un nou set de date pe termen lung schimbă perspectiva asupra limfomului folicular în stadiu avansat, un cancer considerat până acum incurabil.
În practică, „stadiu avansat” înseamnă cel mai des stadiile III–IV, adică afectarea ganglionilor de ambele părţi ale diafragmei sau extinderea în afara sistemului limfatic, inclusiv la nivelul măduvei osoase; boala poate fi descoperită prin ganglioni măriţi sau splină mărită, uneori evidenţiate clinic sau la investigaţii imagistice.
O analiză la 15 ani a unui studiu clinic arată că o proporţie semnificativă de pacienţi trataţi cu regimuri standard de imunoterapie şi chimioterapie nu mai prezintă risc de recidivă pe parcursul vieţii.
Rezultatele au fost publicate, joi, în revista JAMA Oncology şi se bazează pe datele studiului clinic S0016, desfăşurat de SWOG Cancer Research Network.
Studiul de fază 3, iniţiat în 2001, a inclus pacienţi cu limfom folicular CD20-pozitiv în stadiu avansat, netrataţi anterior.
Un total de 531 de pacienţi au fost repartizaţi aleatoriu către unul dintre două tratamente, ambele construite în jurul schemei de chimioterapie CHOP, care include ciclofosfamidă, hidroxidaunorubicină, vincristină şi prednison.
Un braţ al studiului a utilizat rituximab în asociere cu CHOP (R-CHOP), iar celălalt a inclus CHOP urmat de radioimunoterapie (CHOP-RIT). Rezultate iniţiale ale studiului au fost publicate în 2013.
Analiza actuală a aplicat un model statistic de estimare a proporţiei de pacienţi vindecaţi, folosind datele de urmărire la 15 ani. Această metodă integrează mortalitatea din populaţia generală pentru a estima proporţia de pacienţi care pot fi consideraţi vindecaţi, ţinând cont că, în timp, unele decese nu au legătură cu boala oncologică.
La un timp median de urmărire de 15,5 ani de la iniţierea tratamentului, aproximativ 70% dintre pacienţi erau în viaţă la 15 ani.
Modelarea statistică a estimat că 42% dintre pacienţii trataţi pot fi consideraţi vindecaţi.
Rata recidivelor a scăzut semnificativ în timp, de la 6,8% în primii cinci ani la 0,6% între anii 15 şi 20 de la tratament.
Nu au fost identificate diferenţe semnificative statistic între cele două braţe de tratament în ceea ce priveşte supravieţuirea globală la 15 ani.
Autorii concluzionează că un subgrup important de pacienţi cu limfom folicular în stadiu avansat poate obţine o vindecare funcţională printr-un regim standard de primă linie care include imunoterapie şi chimioterapie. Vindecarea funcţională este definită ca absenţa riscului de reapariţie a limfomului pe durata speranţei de viaţă a pacientului.
Potrivit coordonatorilor studiului, aceste date susţin menţinerea chimioterapiei asociate cu imunoterapia ca opţiune relevantă de primă linie la pacienţii eligibili, deoarece poate asigura controlul bolii pe termen lung după un tratament administrat pe o perioadă limitată.
Autorii subliniază că, pe măsură ce noi terapii sunt introduse în prima linie de tratament, acestea ar trebui să demonstreze nu doar rate bune de răspuns pe termen scurt, ci şi capacitatea de a egala sau depăşi remisia îndelungată şi potenţialul de vindecare observate în acest studiu.
Ideea că o parte dintre pacienţi pot fi consideraţi vindecaţi ar putea influenţa modul în care sunt consiliaţi pacienţii nou diagnosticaţi şi ar putea elimina necesitatea urmăririi oncologice şi imagistice pe termen nedefinit după tratament, cu posibilitatea revenirii în timp la monitorizarea în medicina de familie.
