Terapia termică cu laser combinată cu imunoterapia ar putea prelungi semnificativ supravieţuirea într-un cancer cerebral agresiv.
Un nou studiu clinic arată că asocierea unei proceduri minim invazive care utilizează căldura generată de laser cu imunoterapia ar putea îmbunătăţi semnificativ supravieţuirea pacienţilor cu o formă agresivă de cancer cerebral recidivat. Rezultatele indică o creştere importantă a duratei de viaţă comparativ cu tratamentele convenţionale.
Astrocitomul de grad înalt, numit şi glioblastom multiform, este o tumoră cerebrală cu evoluţie rapidă şi agresivă. Boala recidivează frecvent după îndepărtarea chirurgicală a tumorii, iar pacienţii cu formă recidivantă supravieţuiesc, în medie, doar patru până la cinci luni.
Inhibitorii punctelor de control imunitar sunt medicamente care permit sistemului imunitar, în special limfocitelor T implicate în distrugerea celulelor canceroase, să recunoască şi să atace tumora.
Deşi aceste terapii pot preveni recidiva în multe tipuri de cancer, ele nu sunt, în general, eficiente în tumorile cerebrale.
Motivul îl reprezintă bariera hemato-encefalică, un strat celular care separă creierul de circulaţia sanguină şi limitează accesul celulelor imune la nivelul tumorii.
Cercetători de la Keck Medicine of USC au evaluat o metodă care ar putea depăşi această barieră naturală a creierului şi ar putea face eficient tratamentul cu inhibitori ai punctelor de control imunitar la pacienţii cu astrocitom de grad înalt recidivant.
Într-un studiu clinic de fază 1/2b, publicat, joi, în revista Nature Communications, cercetătorii care au condus studiul au combinat terapia termică interstiţială cu laser (LiTT), o procedură minim invazivă care distruge ţesutul tumoral prin căldură, asociată cu pembrolizumab, un inhibitor al punctelor de control imunitar utilizat frecvent în terapia standard a cancerului.
Rezultatele au fost semnificative. Aproape jumătate dintre pacienţii trataţi prin LITT urmat de pembrolizumab erau în viaţă după 18 luni. În grupul tratat prin intervenţie chirurgicală standard, urmată de tratamentul cu pembrolizumab, niciun pacient nu era în viaţă la 18 luni.
De asemenea, peste o treime dintre pacienţii trataţi prin combinaţia LiTT şi imunoterapie au supravieţuit mai mult de trei ani, depăşind semnificativ supravieţuirea tipică de patru până la cinci luni în cazul recidivei astrocitomului de grad înalt.
Cercetătorii au fundamentat studiul pe date anterioare care au arătat că căldura generată prin LiTT poate perturba bariera hemato-encefalică timp de câteva săptămâni. Acest interval ar permite limfocitelor T activate de inhibitorul imunitar să identifice şi să atace celulele tumorale din creier.
În cadrul studiului, participanţii au primit fie LiTT, fie o procedură neurochirurgicală standard, care a constat în intervenţie chirurgicală sau biopsie tumorală, urmată ulterior de tratament de imunoterapie cu pembrolizumab.
Pentru procedura LiTT, neurochirurgii au utilizat imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN) pentru localizarea tumorii, ghidarea sondei în interiorul acesteia şi aplicarea precisă a căldurii laser. Căldura distruge tumora, cu protejarea ţesutului cerebral sănătos, şi determină, ca efect secundar, perturbarea barierei hemato-encefalice.
După administrarea inhibitorului imunitar, această perturbare permite materialului tumoral să treacă în circulaţia sanguină, ceea ce semnalează prezenţa tumorii către limfocitele T şi facilitează accesul acestora la nivel cerebral pentru a ataca tumora.
În studiu au fost incluşi 45 de pacienţi. Toţi se aflau la a doua recidivă a astrocitomului, iar aproape 15% la a treia recidivă, ceea ce indică un stadiu foarte avansat al bolii.
Combinaţia dintre LiTT şi imunoterapie a fost considerată, în general, sigură şi bine tolerată.
De la iniţierea studiului, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA), din Statele Unite a autorizat utilizarea LiTT pentru anumite tumori cerebrale, iar imunoterapia cu pembrolizumab este aprobat pentru mai multe tipuri de cancer.
Studiul s-a desfăşurat în trei centre clinice din Statele Unite: Keck Medical Center of USC, Washington University din St. Louis şi University of Florida.



