Prepararea şi eliberarea substanţelor stupefiante şi psihotrope vor putea fi realizate doar de către farmaciştii cu drept de liberă practică

Prepararea şi eliberarea substanţelor stupefiante şi psihotrope vor putea fi realizate doar de către farmaciştii cu drept de liberă practică

Un proiect de lege aprobat în şedinţa de joi a guvernului prevede că activităţile care implică manipularea, prepararea, eliberarea, păstrarea şi evidenţa substanţelor stupefiante şi psihotrope pot fi desfăşurate exclusiv de către farmaciştii cu drept de liberă practică, care au încheiat un contract de muncă cu farmacia în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.

Proiectul de act normativ modifică şi completează Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi va fi transmisă Parlamentului pentru dezbatere.

“În farmaciile cu circuit închis, farmaciile comunitare, farmaciile din unităţile medicale aflate în structura ministerelor cu reţea medicală proprie, precum şi în oficinele comunitare rurale/sezoniere, activităţile care implică manipularea, eliberarea, prepararea, păstrarea şi evidenţa substanţelor sau a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope (...) pot fi desfăşurate exclusiv de către farmacist”, prevede proiectul.

Iniţiatorii propunerii argumentează că această reglementare este necesară pentru ”responsabilizarea farmacistului”, potrivit notei de fundamentare a proiectului de lege.

De asemenea, noul proiect clarifică regimul juridic aplicabil preparatelor care conţin substanţe stupefiante ori psihotrope, stabilindu-se în mod expres excepţia pentru cele marcate cu simbolul * în tabelele anexei.

În plus, proiectul reglementează juridic preparatele care conţin mai multe substanţe stupefiante şi/sau psihotrope, prin instituirea regulii potrivit căreia acestea se supun regimului substanţei celei mai strict controlate.

viewscnt