Prima cameră hiperbară din sistemul sanitar public din România a fost inaugurată la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, în urma unui proiect derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj în valoare de 5 milioane de euro, finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Prin intermediul proiectului au fost achiziţionate 37 de echipamente, printre care şi camera hiperbară, cu tehnologie de înaltă performanţă, dar şi aparaturile robotizate destinate recuperării medicale, precum sistemul robotizat pentru mers, sistemul robotic pentru reeducarea mâinii, cotului şi umărului, sistemul robotizat pentru susţinerea pacienţilor în mers şi redobândirea echilibrului, sistemul pentru realitate virtuală şi tele-recuperarea deficienţelor neuromotorii şi musculoscheletale şi sistemul robotizat mobil pentru recuperarea mersului,a precizat joi CJ Cluj, într-un comunicat.
Unitatea medicală mai are în dotare un sistem de examinare ultrasonografică doppler cervico-cerebrală, ecograf 4D, aparat pentru terapie cu microoscilaţii profunde, aparat pentru tratamentul disfagiei, ecograf dedicat evaluării complexe a afecţiunii sistemelor reumatologice şi aparat pentru terapie Shockwave focalizat.
Dotările au fost realizate printr-un proiect destinat Ambulatoriului Spitalului Clinic de Recuperare în valoare de 26,5 milioane lei (TVA inclus), din care suma de 15,7 milioane lei a fost finanţată din PNRR.
Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca este singura unitate sanitară publică cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania, la nivel naţional fiind doar două astfel de unităţi.



