Salvaţi Copiii va dota 45 de secţii de neonatologie din ţară cu aparatură medicală performantă 17 oct 2022
Sanofi şi Asociaţia Magic, împreună pentru echilibrul psihologic al familiilor afectate de boli severe 13 oct 2022
Ministerul Sănătăţii: Precizări privind examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist în Medicină de Urgenţă 12 oct 2022
UMF “Iuliu Haţieganu”, printre primele 1.000 de universităţi din lume şi pe locul al doilea la nivel naţional, în Times Higher Education World University Rankings 2023 12 oct 2022
Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate 30 sep 2022
Studenţii internaţionali descoperă Clujul multicultural, printr-un proiect iniţiat de UMF ”Iuliu Haţieganu” 29 sep 2022
Ministerul Sănătăţii: Precizări cu privire la proiectele din cadrul PNRR dedicate medicilor de familie 29 sep 2022
Maia Morgenstern sprijină conştientizarea endometriozei prin intermediul documentarului ”Endodyssey”! 26 sep 2022
Asociaţia Inima Copiilor extinde Secţia de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din Bucureşti 23 sep 2022
ARPIM salută progresele la nivel european şi naţional cu privire la Planul de luptă împotriva cancerului şi recomandările europene privind extinderea screening-ului la alte trei cancere 22 sep 2022
Startup-ul MedTech XVision devine Rayscape şi anunţă o nouă direcţie strategică de dezvoltare. 100 de instituţii medicale din Europa Centrală şi de Est folosesc serviciile companiei 21 sep 2022
La 4 ani de la preluarea de către Phoenix group, grupul de companii Farmexim | Help Net | EL Pharma şi-a crescut cifra de afaceri cu 64% şi a demarat un amplu proces de consolidare a business-ului 15 sep 2022
RoDiabet, Ora Specialistului, Ediţia 3. Neuropatia Diabetică: necesitatea abordării multidisciplinare 12 sep 2022
Personalităţi medicale din lumea grastroenterologiei internaţionale participă la Bucharest Pancreatic Fest 2022 8 sep 2022
Palatul Parlamentului va fi iluminat în roşu pentru a marca Ziua Mondială a Conştientizării Duchenne 7 sep 2022
Ministerul Sănătăţii: Recomandări privind igiena în şcoli, în contextul pandemiei SARS-COV-2 şi al apropierii sezonului gripal 2 sep 2022
Admiterea candidaţilor internaţionali la UMF “Iuliu Haţieganu”: 8 candidaţi pe un loc la medicină dentară în limba franceză 1 sep 2022
Valurile de căldură alimentate de schimbările climatice au provocat 16.500 de decese în Europa în această vară. România, printre ţările cele mai grav afectateastăzi, 16:00
Covid-ul de lungă durată agravează simptomele menstruale şi poate duce la carenţă de fier, sugerează un studiuastăzi, 14:07