A început înscrierea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

A început înscrierea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a deschis platforma de înscrieri pentru Admiterea – sesiunea iulie 2025. Înscrierile se desfăşoară exclusiv online în perioada 23 iunie – 6 iulie 2025. Candidaţii vor participa la concursul scris – test grilă – în două zile, în funcţie de programul de studii ales: pe 13 iulie, ora 08:00, sunt programate examenele pentru Medicină şi Medicină dentară, iar pe 16 iulie, aceeaşi oră, se susţin probele pentru programele de Farmacie, Cosmetică medicală, Tehnică dentară, Asistenţă medicală generală, Radiologie şi imagistică, Balneofiziokinetoterapie şi Nutriţie şi dietetică.

Pentru anul universitar 2025–2026, UMF Craiova a alocat un total de 875 de locuri (buget, taxă şi locuri speciale), repartizate pe programe de studii, după cum urmează:

·       Medicină: 265 locuri la buget, 80 locuri cu taxă, 15 locuri buget pentru MApN

·       Medicină dentară: 40 locuri la buget şi 55 locuri cu taxă

·       Tehnică dentară: 15 locuri la buget şi 30 locuri cu taxă

·       Farmacie: 30 locuri la buget şi 55 locuri cu taxă

·       Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic: 10 locuri la buget  şi 35 locuri cu taxă

·       Asistenţă medicală generală: 40 locuri la buget, 70 locuri cu taxă şi 15 locuri buget pentru MApN

·       Balneofiziokinetoterapie şi recuperare: 20 locuri la buget şi 10 locuri cu taxă

·       Radiologie şi imagistică: 15 locuri la buget şi 30 locuri cu taxă

·       Nutriţie şi dietetică: 15 locuri la buget şi 30 locuri cu taxă

Locurile bugetate includ şi locuri speciale destinate: absolvenţilor din mediul rural (LR), persoanelor de etnie romă (RR), persoanelor provenite din sistemul de protecţie socială (PS) şi persoanelor cu dizabilităţi (DZB).

Viaţa studenţească la UMF Craiova este susţinută de infrastructură modernă şi servicii dedicate. Studenţii UMF Craiova beneficiază de peste 850 de locuri de cazare, restaurant studenţesc, spaţii de recreere, facilităţi sportive şi socializare, toate menite să sprijine procesul de integrare în viaţa universitară. Pentru informaţii actualizate despre cazare, masa studenţească şi facilităţile campusului, vizitaţi secţiunea „Viaţa studenţească” pe site‑ul UMF Craiova.

Acum puteţi accesa platforma de înscriere: https://admitere.umfcv.org/page/

viewscnt