Peste două treimi dintre români caută informaţii legate de sănătate în mediul online, dar mai puţin de jumătate îşi schimbă comportamentele, arată raportul Asociaţiei Credu.
Asociaţia Credu a publicat “Studiul despre consumul de informaţie şi alfabetizarea în sănătate în România”, o radiografie naţională a felului în care adulţii, părinţii, profesorii şi tinerii se informează şi acţionează pe teme de sănătate. Cercetarea, desfăşurată în aprilie–august 2025 pe un eşantion de peste 1.000 de respondenţi, scoate în evidenţă oportunităţi majore, dar şi lipsuri în transformarea informaţiei pentru sănătate în prevenţie concretă.
„Românii sunt curioşi, activi online şi dornici să afle de ce şi cum pot trăi mai sănătos: peste 65 % caută săptămânal sau chiar zilnic sfaturi medicale. Problema apare după ce închid ecranul: doar aproximativ 45 % fac pasul de la lectură la acţiune. Raportul nostru arată că, fără un sprijin structurat din partea şcolii, a familiei şi a sistemului medical, digitalul rămâne un imens potenţial nevalorificat.”, afirmă Oana Voicu, preşedinte Asociaţia Credu şi coordonator programe educaţie pentru sănătate.
Cum se informează românii
· Site-uri şi platforme medicale: peste 90 % încep documentarea de aici, căutând explicaţii de simptome, analize şi tratamente.
· YouTube – a doua opţiune, mai ales pentru tutoriale şi interviuri cu specialişti (61 % adulţi, 68 % profesori).
· Reţele sociale – Facebook adună părinţi în grupuri tematice, în timp ce Instagram şi TikTok sunt preferate de tineri pentru clipuri scurte despre un stil de viaţă sănătos. Profesorii folosesc WhatsApp şi podcasturile educaţionale pentru schimb rapid de informaţii.
Nivelul de încredere şi influenţa educaţiei
· Medicul rămâne reperul principal: 78 % declară că au mare încredere în recomandările venite de la specialişti sau instituţii oficiale.
· Nivelul de şcolarizare schimbă filtrele:
- respondenţii cu studii liceale urmăresc frecvent creatori populari şi poveşti personale;
- cei cu studii universitare preferă surse ştiinţifice;
- la nivel postuniversitar, sub 5 % iau în calcul sfaturi de la vloggeri, verificând constant autorii şi bibliografia.
· Comunităţile online - forumurile şi grupurile de discuţii pe WhatsApp sunt căutate pentru validare emoţională şi sprijin practic: nu doar informaţia contează, ci şi sentimentul de apartenenţă şi solidaritate.
„Autoritatea medicală rămâne pilonul de încredere, dar educaţia dictează cât de critic este filtrată informaţia. Cu cât creşte nivelul de şcolarizare, cu atât scade influenţa conţinutului neacreditat. În paralel, comunităţile online completează recomandarea medicului prin sprijin practic şi emoţional. Programelor viitoare de educaţie pentru sănătate le revine sarcina de a conecta cele două lumi: expertul şi experienţa trăită.”, subliniază Oana Voicu.
De ce informaţia nu se transformă în acţiune
Deşi căutările sunt frecvente, doar o treime declară că îşi schimbă obiceiurile. Principalele bariere:
· Suprainformarea: prea multe articole şi videoclipuri generează oboseală informaţională şi amână deciziile.
· Limbajul medical: este adesea greu de înţeles, pentru că termenii folosiţi nu sunt explicaţi într-o formă simplă, care să arate ce înseamnă concret în viaţa de zi cu zi.
· Lipsa cadrului organizat de sprijin îngreunează schimbarea obiceiurilor de sănătate, care se menţin mai uşor atunci când sunt susţinute prin familie, şcoală sau iniţiative publice.
· Reţinerea informţiei nu înseamnă automat a o pune în practică: oamenii îşi amintesc ce au citit, dar fără declanşatori concreţi: de pildă un SMS care aminteşte de analizele anuale făcute de ziua de naştere sau un ghid simplu cu paşii pentru un control, schimbarea de comportament rămâne limitată.
Potenţial educaţional
Studiul arată că informaţia medicală devine aplicabilă atunci când este livrată prin formate simple şi accesibile:
· clipuri video de câteva minute, fiecare pe un singur subiect;
· podcasturi scurte, de tip întrebări şi răspunsuri cu medici;
· ghiduri „pas cu pas” (infografice, liste de verificare) pentru acţiuni concrete precum programarea la screening;
· teste rapide şi jocuri de rol pentru fixarea cunoştinţelor la clasă şi acasă;
· comunităţi de practică şi ateliere periodice, unde experienţa personală validează şi întăreşte schimbarea.
„Disponibilitatea profesorilor de a include educaţie pentru sănătate creşte semnificativ atunci când au în clasă elevi cu probleme medicale specifice. Ei îşi doresc soluţii rapide pentru gestionarea situaţiilor reale şi un cadru de formare dedicat. Profesorii, deşi nu predau oficial Educaţia pentru sănătate, declară că ar putea deveni facilitatori ori de câte ori intervin nevoi reale: copii cu afecţiuni cronice, probleme acute sau subiecte sensibile. Ei caută formate multimedia interactive şi pachete gata făcute, ceea ce ar putea extinde semnificativ intervenţiile de alfabetizare în sănătate în şcoli, cu condiţia să primească sprijin şi materiale adaptate nevoilor de clasă.”, adaugă Oana Voicu.
Prin combinarea acestor instrumente şi prin implicarea tuturor actorilor, alfabetizarea în sănătate are şansa să treacă de la teorie la obicei zilnic, reducând decalajul dintre ceea ce ştim şi ceea ce facem efectiv pentru sănătatea noastră.
