Ziua Mondială a Bolii Ficatului Gras. Epidemia silenţioasă cu impact la nivel global: una din trei persoane suferă de boala ficatului gras

Ziua Mondială a Bolii Ficatului Gras. Epidemia silenţioasă cu impact la nivel global: una din trei persoane suferă de boala ficatului gras

Astăzi, steatoza hepatică asociată cu disfuncţie metabolică (MASLD) se conturează treptat drept cea mai mare ameninţare pentru ficat, afectând aproximativ 30% din populaţia lumii[i].

Incidenţa steatozei hepatice asociate cu disfuncţie metabolică (MASLD) continuă să crească şi, conform estimărilor, până la 55% dintre adulţi ar putea suferi de această boală până în 2040[ii], ceea ce ar reprezenta o creştere de 3 ori faţă de 1990 şi una de până la 43% faţă de 2020.[iii]

Implicaţiile bolii nu sunt deloc de ignorat: MASLD este în prezent una dintre cauzele de cancer hepatic cu cea mai rapidă creştere (incidenţa crescând cu 205% faţă de 1990)[iv], fiind, de asemenea, ultima etapă premergătoare formelor avansate de boală hepatică, inclusiv inflamaţia şi ciroza.

Totuşi, având în vedere că principalul factor de risc pentru această afecţiune este stilul de viaţă nesănătos, reprezentat de un aport caloric excesiv, în special din grăsimi şi zaharuri, şi lipsa activităţii fizice, această tendinţă de creştere ar putea fi inversată printr-o alimentaţie mai sănătoasă a populaţiei. De fapt, opt din zece cazuri sunt reversibile dacă sunt tratate la timp.[v]

Dietele echilibrate şi analizele hepatice sunt esenţiale pentru prevenţie

Ficatul îndeplineşte multe funcţii vitale. Pe lângă metabolizarea zaharurilor, grăsimilor şi proteinelor, acesta participă la detoxifierea organismului, reglează nivelul colesterolului şi susţine imunitatea. Deşi are o capacitate incredibilă de regenerare, suprasolicitarea sa cu o dietă nesănătoasă, alcool sau medicamente poate duce la deteriorare. Acest lucru se întâmplă adesea în tăcere, iar atunci când apar simptomele, poate fi prea târziu. Ficatul bolnav nu doare.

Controalele medicale regulate şi îngrijirea preventivă sunt esenţiale. Majoritatea oamenilor nu realizează că, până la apariţia simptomelor, deteriorarea hepatică este adesea avansată.

Pentru a contribui la creşterea gradului de conştientizare cu privire la menţinerea sănătăţii acestui organ silenţios, dar esenţial, specialiştii în sănătate împărtăşesc trei paşi recomandaţi în mod obişnuit pentru a avea grijă de ficatul dumneavoastră:

1. Adoptarea unui stil de viaţă şi a unor obiceiuri alimentare sănătoase

Alimentaţia echilibrată şi activitatea fizică regulată joacă un rol esenţial în sănătatea ficatului. Autorităţile din domeniul sănătăţii recomandă o dietă bogată în legume, fructe, cereale integrale şi proteine slabe, care limitează în acelaşi timp consumul excesiv de zaharuri, carbohidraţi rafinaţi şi grăsimi saturate. Exerciţiile fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos sau cu bicicleta, pot contribui, de asemenea, la menţinerea unei greutăţi corporale sănătoase.

2. Monitorizarea periodică a stării de sănătate

Controalele medicale regulate – inclusiv evaluarea funcţiei hepatice, a nivelului lipidelor şi al glucozei din sânge – pot ajuta la identificarea semnelor timpurii ale dezechilibrelor metabolice. Depistarea precoce permite ajustarea în timp util a stilului de viaţă şi îndrumarea medicală, după caz.

Există şi un instrument simplu pentru evaluarea riscului de MASLD: https://4liver.ro/#quiz.  

3. Consultarea medicului pentru recomandări de tratament

Fosfolipidele esenţiale, care se găsesc şi în unele medicamente fără prescripţie medicală, sunt substanţe naturale care joacă un rol structural în membranele celulare, inclusiv în cele ale celulelor hepatice. Studiile clinice[vi] au explorat rolul lor în susţinerea funcţiei hepatice. Totuşi, este important ca orice produs să fie administrat doar la recomandarea medicului sau a farmacistului.

Azi, de Ziua Mondială a Bolii Ficatului Gras, mesajul este clar: ficatul tău joacă un rol esenţial – nu aştepta până când e prea târziu!

Pentru a afla mai multe despre activitatea Institutului Global al Ficatului şi pentru a citi cele mai recente rapoarte ale acestuia cu ocazia acestei zile, accesaţi: www.globalliver.org.

Despre Opella

Opella este jucătorul care schimbă regulile jocului în domeniul îngrijirii personale, cu unul dintre cele mai concentrate şi valoroase portofolii – al treilea ca mărime la nivel global – pe piaţa produselor eliberate fără prescripţie medicală (OTC) şi a vitaminelor, mineralelor suplimentelor alimentare (VMS). Misiunea noastră este de a aduce sănătatea în mâinile oamenilor, făcând îngrijirea personală atât de simplă pe cât ar trebui să fie pentru o jumătate de miliard de consumatori din întreaga lume – şi din ce în ce mai mulţi.

În centrul acestei misiuni se află cele 100 de branduri îndrăgite, o echipă globală de 11.000 de angajaţi, 13 unităţi de producţie de top şi 4 centre specializate în cercetare şi inovaţie. Cu sediul central în Franţa, Opella este deţinătorul unor branduri foarte apreciate de consumatori. Având certificare B Corp în multiple pieţe, suntem actori activi în călătoria către o lume mai sănătoasă – pentru oameni şi pentru planetă. 

 

viewscnt