Ideea că antiperspirantele (în special cele cu aluminiu) ar favoriza apariţia cancerului mamar a început să circule puternic la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000, iniţial prin e-mailuri virale şi articole alarmiste. Aceste mesaje susţineau că deodorantele sau antiperspirantele folosite pentru axilă conţin chimicale periculoase (precum compuşi pe bază de aluminiu) care, odată aplicate aproape de sân, ar fi absorbite în piele şi ar declanşa cancerul de sân.
De asemenea, s-a vehiculat teoria că antiperspirantele „blochează toxinele” în corp: prin oprirea transpiraţiei, toxinele care ar trebui eliminate prin sudoare s-ar acumula în ganglionii limfatici de la subraţ, provocând în timp tumori mamare.
Un alt argument al mitului face legătura cu zona în care apar frecvent tumorile – multe cancere mamare sunt depistate în cadranul supero-extern al sânului, relativ aproape de axilă – sugerându-se (fără dovezi) că antiperspirantul aplicat în zona axilară ar fi responsabil.
Aceste teorii au fost amplificate de mass-media şi internet, în absenţa unor comunicări clare la momentul respectiv. Pe măsură ce zvonul a prins tracţiune, au fost invocate diverse pseudo-explicaţii: de la faptul că femeile se rad la subraţ (favorizând pătrunderea chimicalelor prin mici tăieturi) până la ideea că bărbaţii ar fi protejaţi deoarece părul axilar ar reţine antiperspirantul la suprafaţă. Toate aceste afirmaţii au indus teamă, însă specialiştii au subliniat că sunt bazate pe o înţelegere greşită a biologiei corpului uman.
Ce este eronat în aceste ipoteze? În primul rând, trebuie clarificat că transpiraţia nu este principalul mecanism prin care corpul elimină „toxine”. Funcţia de bază a glandelor sudoripare este termoreglarea (răcirea corpului), nu detoxifierea.
Eliminarea substanţelor nocive sau a deşeurilor din organism se realizează preponderent prin rinichi (urina) şi ficat (bila şi materiile fecale).
De altfel, ganglionii limfatici axilari - despre care se spune în mit că ar „înmagazina toxine” din cauza antiperspirantelor - nu sunt conectaţi la glandele sudoripare şi nu excretă nimic prin piele. Rolul ganglionilor este de a filtra agenţii patogeni şi particulele străine din limfă, nu de a drena toxine prin transpiraţie.
În al doilea rând, direcţia cauzalităţii în cancerul de sân este opusă faţă de ce sugerează mitul. Cancerul mamar ia naştere în ţesutul sânului şi abia ulterior se poate răspândi la ganglionii limfatici axilari, dacă ajunge să facă metastaze locale.
Nu există un flux de „toxine” de la axilă spre ţesutul mamar care să declanşeze tumori, iar distribuţia aparent mai frecventă a tumorilor în partea superioară externă a sânului se explică prin faptul că în acea regiune există pur şi simplu mai mult ţesut mamar, nu prin vreo influenţă a antiperspirantelor.
Nu în ultimul rând, ipoteza absorbţiei aluminiului din antiperspirante direct în glanda mamară a fost exagerată. Aluminiul este ingredientul activ din majoritatea antiperspirantelor – formează un „dop” temporar în canalul sudoripar, blocând temporar transpiraţia.
S-a speculat că acest aluminiu aplicat repetat pe piele ar penetra bariera cutanată, ajungând în ţesutul mamar şi acţionând ca un „metaloestrogen”, adică imitând estrogenul în celule şi stimulând astfel creşterea celulară canceroasă.
Teoretic sună îngrijorător, însă cât de mult aluminiu se absoarbe efectiv? Studiile au arătat că doar o cantitate infimă (aproximativ 0,012%) din aluminiul conţinut într-un antiperspirant aplicat la subraţ este absorbită în organism. Această cantitate este neglijabilă chiar şi prin comparaţie cu aluminiul ingerat zilnic din alimente sau apă, care este mult mai mare.
În plus, atunci când cercetătorii au măsurat nivelul de aluminiu în ţesuturile mamare recoltate de la paciente cu cancer, nu au găsit diferenţe semnificative între concentraţia de aluminiu din tumora de sân şi cea din ţesutul sănătos din jur.
Cu alte cuvinte, nu pare că aluminiul din antiperspirante se acumulează preferenţial în cancer sau că lipseşte din ţesutul normal - argument care contrazice ipoteza cauzalităţii.
Dar ce spun studiile ştiinţifice şi dovezile de până acum? De-a lungul anilor 2000, oamenii de ştiinţă au investigat această potenţială legătură prin mai multe studii epidemiologice.
Până în prezent, cele mai riguroase cercetări la nivel de populaţie nu au reuşit să demonstreze vreo asociere clară între folosirea antiperspirantelor şi riscul de cancer mamar. De exemplu, un studiu amplu publicat în Journal of the National Cancer Institute a comparat circa 813 femei diagnosticate cu cancer de sân cu 793 femei sănătoase (grup de control), analizând obiceiurile lor legate de deodorant/antiperspirant şi igiena axilară. Rezultatele nu au arătat niciun risc crescut de cancer la femeile care foloseau regulat antiperspirant sau deodorant, comparativ cu cele care nu foloseau.
Ba mai mult, nici măcar la femeile care obişnuiau să se radă la subraţ şi apoi să aplice antiperspirant (o situaţie teoretizată în mit ca fiind deosebit de periculoasă) nu s-a observat un risc sporit.
În aceeaşi ordine de idei, un studiu şi mai numeros (menţionat adesea de experţi) a analizat circa 1.600 de femei şi a concluzionat că utilizatoarele de deodorant/antiperspirant nu sunt mai predispuse la a dezvolta cancer mamar decât neutilizatoarele.
Majoritatea studiilor epidemiologice efectuate au fost de tip caz-martor (case-control) - acestea compară retrospectiv expunerile între un grup de femei cu cancer şi un grup fără cancer. Un neajuns al acestor studii este că se bazează pe memoria participanţilor privind obiceiuri de acum mulţi ani, ceea ce poate introduce erori. Chiar şi aşa, cele mai multe studii caz-martor bine concepute nu au găsit legături semnificative între antiperspirante şi cancer.
Există şi câteva studii mai mici care au raportat o posibilă asociere (de exemplu, un studiu din 2003 sugera că femeile care începuseră de tinere să se radă şi să folosească antiperspirant aveau o vârstă medie de diagnostic uşor mai mică.
Totuşi, aceste studii au fost limitate de dimensiunea redusă a eşantionului sau de metodologii ce nu permit concluzii ferme.
Comunitatea ştiinţifică le priveşte cu precauţie, considerând că pot apărea rezultate contradictorii în eşantioane mici, iar pentru a stabili cu adevărat o legătură ar fi nevoie de studii mai mari şi mai robuste.
Pe lângă investigaţiile la nivel populaţional, s-au efectuat şi cercetări de laborator sau pe fragmente de ţesut, pentru a vedea dacă există vreun indiciu biologic al efectului antiperspirantelor. Aşa cum am menţionat, s-a detectat prezenţa unor substanţe din deodorante (aluminiu, parabeni - discutăm imediat despre ei) în probe de ţesut mamar.
O lucrare din 2004, de pildă, a găsit urme de parabeni în mostre de tumori de sân, ceea ce a alimentat speculaţiile la acea vreme. Important de reţinut este că simpla detectare a unei substanţe chimice în ţesutul canceros nu dovedeşte că acea substanţă a cauzat cancerul. În majoritatea acestor studii, lipsesc comparaţiile cu nivelurile substanţei în ţesut normal sau la persoane fără cancer.
Astfel, nu putem şti dacă respectivele chimicale proveneau din produsele aplicate pe piele, din alimentaţie sau alte surse de mediu, şi mai ales nu putem şti dacă prezenţa lor este o cauză sau doar o coincidenţă fără relevanţă. Până în prezent, niciun mecanism biologic plauzibil şi dovedit nu leagă direct folosirea antiperspirantelor de iniţierea proceselor maligne în sân.
Autorităţile şi organizaţiile medicale de renume au investigat şi ele acest subiect, oferind comunicate şi fişe informative pentru public. Concluzia generală a instituţiilor de referinţă este că nu există dovezi convingătoare care să incrimineze antiperspirantele în apariţia cancerului mamar. Iată câteva poziţii oficiale:
Societatea Americană de Cancer (ACS) – ACS a declarat în mod repetat că, deşi subiectul a fost intens discutat online, nu există studii epidemiologice solide care să lege utilizarea antiperspirantelor de riscul de cancer de sân.
Organizaţia notează că majoritatea cercetărilor pe oameni nu au găsit nicio asociere, inclusiv un studiu amplu care nu a evidenţiat diferenţe de risc între femeile care folosesc antiperspirant/deodorant.
De asemenea, ACS subliniază că în prezent nu există o legătură clară între compuşii pe bază de aluminiu din antiperspirante şi cancer.
Institutul Naţional al Cancerului din SUA (NCI), agenţie guvernamentală americană, a publicat o fişă de informare destinată demontării acestui mit. Potrivit NCI, deşi unii oameni de ştiinţă au sugerat o posibilă legătură din cauza proximităţii axilei de sân şi a unor ingrediente potenţial nocive, nu există dovezi ştiinţifice care să lege utilizarea antiperspirantelor sau deodorantelor de dezvoltarea cancerului de sân.
NCI menţionează explicit că nici studiile de până acum şi nici o revizuire majoră din 2014 nu au găsit vreo creştere a incidenţei cancerului la persoanele care folosesc produse cosmetice ce conţin aluminiu.
Mesajul NCI este clar: pe baza datelor actuale, folosirea deodorantului/antiperspirantului nu reprezintă un factor de risc identificabil pentru cancerul mamar.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Prin Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), OMS evaluează dovezile despre substanţe posibil carcinogene. IARC nu clasifică aluminiul drept carcinogen pentru oameni în condiţiile expunerii uzuale. De fapt, singurele indicii de cancerigenitate ale aluminiului apar în studii pe muncitori din industria de producţie a aluminiului, însă acolo intervin şi alţi factori toxici (de exemplu, expuneri la gudroane, amine aromatice, azbest etc.).
IARC concluzionează că, pentru populaţia generală, nu există dovezi că aluminiul ar creşte riscul de cancer. Această poziţie este susţinută şi de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) şi de Comitetul Ştiinţific pentru Siguranţa Consumatorului din UE, care au analizat aluminiul în cosmetice şi au declarat că nu se aşteaptă efecte cancerigene la nivelurile de expunere din utilizarea cosmeticelor obişnuite.
Cancer Research UK (organizaţia britanică de cercetare şi informare asupra cancerului) susţine un mesaj similar. Cancer Research UK afirmă răspicat că folosirea deodorantelor, antiperspirantelor şi a spray-urilor de corp nu creşte riscul de cancer.
Temerea legată de aluminiu a apărut parţial deoarece aceste produse se aplică în apropierea sânului, dar organizaţia subliniază că cele mai bune studii realizate nu au găsit niciun link între aluminiu, deodorante şi cancerul mamar. Cu alte cuvinte, din perspectiva cercetărilor actuale, nu există un motiv demonstrat pentru care cosmeticele de igienă axilară ar provoca cancer.
Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) reglementează antiperspirantele ca produse medicamentoase (deoarece afectează funcţia corpului de a transpira) şi monitorizează siguranţa lor. Până acum, FDA nu a găsit dovezi că ingredientele folosite în aceste produse - precum sărurile de aluminiu sau conservanţii - ar cauza cancer.
De exemplu, FDA a comunicat că multe mărci importante de antiperspirante nici nu mai folosesc parabeni în reţetele lor, ca răspuns la îngrijorările publice, ceea ce arată că industria a luat măsuri preventive chiar şi fără o legătură probată cu cancerul.
Mesajul implicit al autorităţii este că antiperspirantele de pe piaţă sunt considerate sigure, altfel ar fi fost retrase sau etichetate cu avertismente speciale.
(Pentru context, FDA cere, totuşi, ca persoanele cu afecţiuni renale severe să consulte medicul înainte de a folosi frecvent antiperspirante cu aluminiu – nu din cauza cancerului, ci fiindcă rinichii elimina aluminiul din organism şi ar putea exista un risc de acumulare în cazul unei funcţii renale foarte scăzute. Aceasta este însă o precauţie specifică, ce nu are legătură cu riscul oncologic.)
Environmental Working Group (EWG) este o organizaţie de mediu care evaluează cu stricteţe ingredientele cosmetice şi este cunoscută pentru atitudinea prudentă faţă de substanţele chimice. Chiar şi EWG concordă cu evaluările oficiale în privinţa aluminiului: într-un articol din 2024, EWG notează că Institutul Naţional al Cancerului nu a găsit dovezi directe ale legăturii dintre aluminiul din antiperspirante şi cancer.
De asemenea, experţii EWG au reevaluat literatura şi confirmă siguranţa antiperspirantelor pe bază de aluminiu, atât de mult încât astfel de produse pot primi sigiliul “EWG Verified” (care certifică un standard înalt de siguranţă al ingredientelor).
Cu alte cuvinte, chiar şi o organizaţie foarte precaută consideră nefondată teama legată de aluminiu şi cancer, sugerând că oamenii pot folosi aceste produse fără griji majore.
(EWG atrage atenţia mai degrabă asupra altor potenţiale riscuri, cum ar fi contaminarea spray-urilor cu substanţe ca benzenul - un carcinogen cunoscut -, dar aceasta este o problemă de contaminare industrială accidentală, nu o proprietate intrinsecă a deodorantelor în sine.)
Parabenii şi alţi „suspecţi” din produsele cosmetice
În discuţiile despre antiperspirante şi cancer, apar frecvent şi alte ingrediente ca posibile motive de îngrijorare. Parabenii - un grup de conservanţi folosiţi în diverse cosmetice - au fost adesea menţionaţi alături de aluminiu. Aceştia au o structură chimică ce le conferă o slabă activitate estrogenică (imită într-o foarte mică măsură hormonul estrogen).
Pentru că estrogenul natural stimulează uneori creşterea unor cancere de sân, s-a emis ipoteza că expunerea la substanţe cu efect estrogenic (precum parabenii) ar putea juca un rol în cancerul mamar. În plus, aşa cum am precizat, un studiu din 2004 a detectat urme de parabeni în tumori mamare, stârnind îngrijorare publică.
Care este realitatea? Până în prezent, nu există nicio dovadă credibilă că parabenii ar provoca cancer mamar la oameni. Studiile epidemiologice nu au găsit legături între expunerea la parabeni (din cosmetice sau alte surse) şi incidenţa cancerului de sân.
Este adevărat că experimentele pe culturi celulare sau pe animale au arătat unele efecte hormonale ale parabenilor, dar aceste rezultate nu se traduc automat în riscuri pentru oameni la dozele extrem de mici la care suntem expuşi prin produsele cosmetice.
Organizaţii precum Cancer Research UK afirmă direct că „parabenii nu cauzează cancer”, subliniind că nu există dovezi fiabile care să lege utilizarea lor de cancerul la sân.
De altfel, majoritatea deodorantelor şi antiperspirantelor comerciale de pe piaţă astăzi nici nu mai conţin parabeni - şi nu pentru că s-ar fi demonstrat vreun pericol, ci ca o măsură de precauţie şi pentru a răspunde preferinţelor consumatorilor care solicită formule „fără parabeni”.
Alte ingrediente invocate uneori includ triclosanul (agent antibacterian) sau compuşi cu potenţial disruptor endocrin (ca ftalaţii din parfumuri cosmetice). Şi în cazul acestora, legătura cu cancerul de sân nu este susţinută de date. Triclosanul, de pildă, a fost asociat mai mult cu posibile efecte asupra tiroidei şi cu preocupări legate de rezistenţa bacteriană, dar nu există studii care să îl lege de apariţia cancerului mamar.
Ftalaţii au fost şi ei testaţi pentru efecte hormonale, însă dovezile privind influenţa lor în dezvoltarea cancerului la sân sunt inexistente sau foarte slabe. Per ansamblu, substanţele chimice din cosmetice sunt strict reglementate în UE, SUA şi alte regiuni; oricare ar prezenta dovezi de risc cancerigen ar fi rapid interzisă sau restricţionată.
Faptul că aluminiul, parabenii, triclosanul etc. continuă să fie permişi reflectă consensul experţilor că utilizarea lor normală nu prezintă pericol oncologic demonstrat.
Limitele cercetării şi întrebări rămase
În ciuda abundenţei de dovezi liniştitoare, este important de recunoscut că ştiinţa continuă să investigheze subiectul. Absenţa unei legături evidente în studiile de până acum nu înseamnă absolut cert că niciun individ nu ar putea fi afectat sau că nicio condiţie nu ar putea creşte riscul în combinaţie cu anumiţi factori.
Ce ştim astăzi cu siguranţă este că nu există un efect mare, semnificativ, al antiperspirantelor asupra incidenţei cancerului de sân - dacă ar fi existat, studiile epidemiologice l-ar fi detectat deja. Orice efect, dacă există, ar fi probabil foarte subtil.
Trebuie menţionat că majoritatea cercetărilor s-au concentrat pe utilizarea obişnuită a acestor produse. Nu s-au studiat exhaustiv, de exemplu, efectele aplicării excesive timp de decenii în condiţii extreme, dar astfel de scenarii depăşesc uzul normal. De asemenea, unele studii de laborator continuă să exploreze dacă aluminiul ar putea avea efecte carcinogene la nivel celular în doze mari sau pe termen lung.
Un studiu din 2016, de exemplu, a sugerat în mod speculativ că expunerea celulelor mamare non-canceroase la concentraţii ridicate de aluminiu le-ar putea transforma malign în condiţii artificiale de laborator.
Astfel de rezultate alimentează întrebări ştiinţifice, dar trebuie privite cu precauţie: condiţiile din laborator (doze mari, celule izolate, şoareci modificaţi genetic etc.) nu reflectă neapărat realitatea din corpul uman. Până când astfel de constatări vor fi validate în contexte reale sau epidemiologice, ele rămân la nivel de ipoteze ce necesită confirmare.
Un alt aspect de ţinut cont este fenomenul de publicare selectivă: studiile care găsesc un risc (chiar mic) tind să atragă mai multă atenţie şi să fie raportate în media, pe când multele studii care au rezultate negative sau „fără asociere” trec adesea neobservate.
Acest bias mediatic poate crea impresia falsă că „undeva trebuie să existe ceva adevăr în zvon”, chiar dacă ansamblul dovezilor nu susţine legătura. De aceea, evaluările sistematice şi poziţiile instituţiilor mari sunt importante - ele iau în considerare toate studiile (pozitive şi negative) şi pun concluziile în perspectivă.
În momentul de faţă, întrebarea „antiperspirantele cauzează sau nu cancer de sân?” are un răspuns bazat pe date: probabil că nu. Totuşi, ştiinţa nu operează în termeni absoluţi. Cercetările viitoare continuă să monitorizeze incidenţa cancerului, noi factori de risc şi eventuale interacţiuni. Dacă ar apărea noi dovezi solide care să indice un risc, cu siguranţă autorităţile sanitare le-ar semnala. Dar în lipsa unor astfel de dovezi, presupunerile iniţiale rămân nesusţinute de date şi pot fi considerate mituri.
Informare în loc de teamă
Mitul antiperspirantelor care pot declanşa cancer mamar este un exemplu clasic de dezinformare bine intenţionată, dar eronată, ce a semănat panică în rândul publicului. În realitate, nicio organizaţie medicală majoră nu consideră folosirea antiperspirantelor ca fiind un factor de risc pentru cancerul de sân, pe baza dovezilor actuale. Dacă aveţi îngrijorări, cel mai bun antidot este informarea din surse credibile şi consultarea medicilor specialişti.
Pentru cei care, totuşi, se simt inconfortabili din punct de vedere psihologic folosind produse cu aluminiu sau parabeni, există opţiuni alternative pe piaţă: deodorante fără aluminiu, antiperspirante cu formule naturale, sau pur şi simplu folosirea deodorantelor (fără efect antiperspirant) pentru controlul mirosului.
Este perfect rezonabil ca fiecare persoană să îşi aleagă produsele de igienă în funcţie de preferinţe şi nivelul de confort. Însă este important ca această alegere să fie ghidată de fapte, nu de frică.
În mod realist, ce putem face pentru a reduce riscul de cancer de sân nu are legătură cu deodorantul folosit, ci cu factori dovediţi ştiinţific: menţinerea unui stil de viaţă sănătos (dietă echilibrată, activitate fizică regulată, evitarea fumatului şi a consumului excesiv de alcool), cunoaşterea istoricului familial şi efectuarea screening-ului recomandat (exemplu: mamografii periodice).
Aceste măsuri au un impact real, demonstrat, în prevenirea şi depistarea precoce a cancerului mamar, spre deosebire de evitarea antiperspirantelor, care s-a dovedit nejustificată.
Concluzia este că, pe baza dovezilor actuale, utilizarea antiperspirantelor (inclusiv a celor cu aluminiu) nu cauzează cancer de sân. Oamenii pot continua să folosească aceste produse ca parte a rutinei lor de igienă, fără anxietatea că îşi pun sănătatea în pericol.
Informându-ne din surse ştiinţifice de încredere şi evitând zvonurile alarmiste, ne putem concentra energia pe lucrurile care chiar contează pentru sănătatea noastră, lăsând în urmă temerile nefondate. În fond, cunoaşterea demontează frica - iar în cazul acestui mit, cunoaşterea ne arată că teama de antiperspirante este una pe care o putem transpira… liniştiţi.
Surse oficiale consultate: American Cancer Society, National Cancer Institute, Cancer Research UK, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (IARC), U.S. FDA, Environmental Working Group ş.a. (vezi referinţe).
https://www.cancer.org/cancer/risk-prevention/chemicals/antiperspirants-and-breast-cancer-risk.html#
https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/myths/antiperspirants-fact-sheet#
https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/causes-of-cancer/cancer-myths-questions/cosmetics
https://health.ec.europa.eu/document/download/c60cc5db-260d-4707-a75f-b994293a618b_en#
https://www.ewg.org/news-insights/news/2024/07/deodorants-vs-antiperspirants-whats-difference
