Aspartamul este un îndulcitor artificial, de aproximativ 200 de ori mai dulce decât zahărul, folosit începând din anii 1980 într-o gamă largă de produse alimentare şi băuturi “dietetice” sau “fără zahăr” – de la sucuri light şi gumă de mestecat, până la iaurturi, deserturi instant şi chiar unele medicamente. Fiind atât de dulce, cantităţi foarte mici de aspartam pot îndulci la fel ca zahărul, având practic calorii neglijabile. Acest lucru l-a făcut popular printre cei care doresc să reducă aportul de zahăr sau calorii, de exemplu persoanele cu diabet sau cele care ţin dietă.
Cu toate acestea, aspartamul se află de zeci de ani în centrul unor controverse aprinse. Deşi este unul dintre cei mai studiaţi aditivi alimentari din lume, în jurul lui s-au răspândit numeroase mituri despre posibile efecte nocive: cel mai cunoscut este mitul că provoacă cancer, dar frecvent apar şi suspiciuni de neurotoxicitate (că ar dăuna creierului sau sistemului nervos), de efecte metabolice negative (cum ar fi favorizarea diabetului sau a obezităţii) şi îngrijorări legate de siguranţa pentru copii sau persoane cu boli cronice.
În epoca internetului, aspartamul a devenit subiectul multor teorii conspiraţioniste şi articole alarmiste, ceea ce face dificil pentru publicul larg să separe faptele dovedite de exagerări sau informaţii înşelătoare.
În continuare, vom explora originile acestor mituri, ce spune ştiinţa – din studiile pe animale până la cercetările epidemiologice pe oameni – despre siguranţa aspartamului, cum este metabolizat în organism, poziţiile marilor agenţii de reglementare (OMS, FDA, EFSA, IARC, JECFA) şi care sunt limitele cunoaşterii actuale. Scopul este un tablou obiectiv, bazat pe dovezi, al controversei aspartamului, într-un limbaj accesibil.
Originea miturilor şi controverselor
Îndoielile legate de siguranţa aspartamului au apărut încă din perioada aprobării sale. La sfârşitul anilor ’70, procesul de avizare de către FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA) a fost extrem de disputat, cu acuzaţii privind calitatea cercetărilor iniţiale şi chiar suspiciuni de influenţe politice.
Unii cercetători, precum neurologul John Olney, au susţinut la vremea respectivă că aspartamul ar putea produce leziuni cerebrale (bazându-se pe analogia cu excitotoxinele precum glutamatul monosodic); totuşi, un comitet public de anchetă al FDA a examinat aceste teorii în 1980 şi nu le-a considerat convingătoare, neidentificând dovezi solide de afectare a creierului.
În 1981, după reanalizarea datelor, FDA a aprobat aspartamul pentru consum, ceea ce a alimentat speculaţii: faptul că oficiali implicaţi în aprobare au plecat ulterior în posturi legate de industria alimentară a dat apă la moară teoriei conspiraţiei conform căreia aprobarea aspartamului ar fi fost “aranjată”, în ciuda riscurilor. De aici s-a născut neîncrederea timpurie, care a persistat în anumite cercuri.
În anii ‘90, controversele au reizbucnit. În 1996, emisiunea americană “60 Minutes” a prezentat un reportaj care sugera o posibilă legătură între introducerea aspartamului şi creşterea incidenţei tumorilor cerebrale, punând sub semnul întrebării siguranţa îndulcitorului.
Deşi ulterior analizele statistice nu au confirmat o legătură cauzală directă, acea emisiune a adus subiectul în atenţia unui public foarte larg, cimentând ideea că “aspartamul provoacă tumori pe creier” în mentalul colectiv.
Dar poate cel mai influent factor în răspândirea miturilor alarmiste despre aspartam a fost internetul. În 1998-1999, un e-mail de tip lanţ atribuit unei anume “Nancy Markle” (ulterior asociat activistei Betty Martini) a circulat pe scară largă online, pretinzând că aspartamul ar cauza o listă lungă de boli grave – de la scleroză multiplă şi lupus, până la orbire, spasme, dureri de cap, depresie, pierderi de memorie, malformaţii congenitale şi chiar deces.
Acest text pseudo-ştiinţific, care vorbea şi despre o presupusă conspiraţie de muşamalizare a pericolelor, nu avea suport medical real, însă a devenit viral pe mii de site-uri, forumuri şi bloguri pline de poveşti înfricoşătoare şi de informaţii eronate.
Practic, a fost un “hoax” (farsă) pe internet care a consolidat reputaţia negativă a aspartamului în rândul publicului, multe dintre temerile de astăzi având originea în acel e-mail şi în afirmaţiile neverificate răspândite atunci.
Începând cu anii 2000, controversa a fost întreţinută şi de apariţia unor studii ştiinţifice izolate care sugerau riscuri, dar care ulterior au fost contestate. De exemplu, un grup de cercetare italian (Fundaţia Ramazzini) a publicat în 2005-2007 rezultatele unor studii pe şobolani ce raportau o creştere a incidenţei unor tumori (în special limfoame/leucemii şi tumori mamare) la animalele hrănite pe parcursul vieţii cu doze mari de aspartam, concluzionând că îndulcitorul ar putea fi carcinogen chiar la doze din sfera consumului uman.
Aceste rezultate alarmante au stârnit cereri de reevaluare a siguranţei aspartamului şi au primit atenţie în media. Totuşi, autorităţile de reglementare din SUA, UE şi alte ţări au analizat în detaliu datele studiilor Ramazzini şi au identificat numeroase probleme metodologice serioase, precum: lipsa randomizării animalelor, condiţii improprii de creştere (animale cu infecţii cronice care pot genera tumori de la sine), diagnosticarea discutabilă a unor leziuni ca fiind maligne etc.
Atât EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară), cât şi FDA au concluzionat că rezultatele italiene nu sunt susţinute de date solide şi nu justifică modificarea reglementărilor, reconfirmând doza zilnică admisă existentă.
În mod similar, Health Canada şi Comitetul britanic pentru Carcinogenitate au respins concluziile Ramazzini, invocând aceleaşi defecte de studiu.
În paralel cu aceste episoade, aspartamul a fost subiectul multor bloguri şi cărţi conspiraţioniste. Unele susţin că “studiile independente” ar fi descoperit preponderent efecte negative, spre deosebire de cele finanţate de industrie.
Însă astfel de afirmaţii s-au dovedit manipulatoare – de pildă, o analiză adesea menţionată (Walton, 1996) care pretindea că 84 din 92 de studii “independente” găsesc probleme cu aspartamul a fost ulterior demontată, constatându-se că autorul incluse în mod eronat scrisori către editor, rapoarte anecdotice sau studii pe alte substanţe drept “cercetări” anti-aspartam.
Pe scurt, contextul istoric al controverselor despre aspartam combină un proces de aprobare zbuciumat (care a sădit suspiciuni), atenţia media asupra unor posibile riscuri (exemplu: emisiuni TV celebre), hoax-uri şi teorii conspiraţioniste virale pe internet, plus studii ştiinţifice interpretate alarmist sau invalidate ulterior. Toate acestea explică de ce, în imaginarul public, aspartamul a ajuns să fie perceput de unii ca un “îndulcitor toxic” – în ciuda faptului că majoritatea agenţiilor de reglementare continuă să afirme că este sigur în consumul moderat.
Provoacă aspartamul cancer?
Subiectul provocării cancerului este, probabil, cea mai răspândită şi îngrijorătoare afirmaţie legată de aspartam. Ideea că îndulcitorul ar putea cauza diverse forme de cancer a apărut iniţial din câteva observaţii şi studii controversate. Dar ce arată ansamblul dovezilor?
Studii pe animale: Aşa cum am menţionat, cercetările efectuate de Fundaţia Ramazzini au sugerat incidenţe crescute de tumori la şobolani expuşi toată viaţa la doze mari de aspartam. Aceste studii au indicat în special cancere hematologice (leucemii şi limfoame) şi unele tumori la nivelul aparatului reproducător. Totuşi, limitările lor metodologice au făcut rezultatele dificil de interpretat.
În contrast, multe alte studii toxicologice pe animale, inclusiv cele realizate în anii ’70-’80 în vederea aprobării, nu au găsit dovezi consistente de carcinogenitate. De exemplu, experimentele originale ale companiei producătoare au stabilit o doză la care nu apar efecte adverse (NOAEL) de circa 4.000 mg/kg corp/zi la rozătoare – enorm mai mult decât ar consuma un om.
Chiar şi în studiile Ramazzini, efectele au apărut la doze foarte ridicate. Experţii au concluzionat că datele din studiile pe animale nu demonstrează clar un potenţial cancerigen la doze relevante pentru om, mai ales în condiţiile unor deficienţe de proiectare a studiilor. De altfel, EFSA, reanalizând toate studiile pe animale (inclusiv pe cele de la Ramazzini), a reconfirmat în 2013 că aspartamul nu prezintă risc cancerigen la nivelurile de expunere curente.
Studii epidemiologice (pe oameni): Aici, rezultatele au fost în general neconcludente sau contradictorii. Numeroase cercetări populaţionale au încercat să vadă dacă cei care consumă multe băuturi light sau îndulcitori artificiali au rate mai mari de cancer comparativ cu cei care nu consumă. Per ansamblu, nu a apărut un tipar consistent: unele studii au sugerat mici asocieri între consumul ridicat de băuturi dietetice şi anumite tipuri de cancer, în timp ce altele nu au găsit nicio legătură semnificativă.
De exemplu, un studiu din 2022 pe cohorte franceze a raportat un risc uşor crescut de cancer global la marii consumatori de îndulcitori (inclusiv aspartam), însă designul observaţional nu poate exclude factori terţi (cum ar fi faptul că multe persoane consumă îndulcitori după ce au deja probleme de greutate sau sănătate, deci relaţia cauzală este neclară).
Alte studii mari, inclusiv cercetări finanţate de Institutul Naţional de Cancer din SUA, nu au găsit corelaţii semnificative între aspartam şi incidenţa cancerelor (de exemplu, nu s-a observat vreo creştere a riscului de limfom, leucemie sau tumori cerebrale la consumatorii de băuturi dietetice faţă de neconsumatori, în limitele monitorizării).
Epidemiologii subliniază că aceste studii observaţionale pot fi afectate de erori de măsurare a dietei şi de diferenţe între grupurile de populaţie, ceea ce face dificil de tras concluzii ferme despre cauzalitate.
Clasificarea IARC (2023): O evoluţie recentă a fost că Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), organism al OMS care evaluează riscul cancerigen al substanţelor, a clasificat în iulie 2023 aspartamul ca „posibil carcinogen pentru om” (Grupa 2B). Această clasificare s-a bazat pe ceea ce IARC a numit “dovezi limitate” că aspartamul ar putea cauza cancer la oameni – mai exact, un semnal de asociere cu cancerul hepatic (carcinom hepatocelular) în câteva studii epidemiologice.
De asemenea, IARC a notat că există dovezi limitate de cancer şi la animalele de laborator şi indicii limitate privind posibile mecanisme prin care aspartamul ar putea deveni carcinogen.
Important de notat: Grupa 2B IARC nu înseamnă că o substanţă provoacă sigur cancer, ci că există unele indicii de risc care însă nu sunt concludente. Este a treia categorie ca nivel de risc (după Grupa 1 – carcinogen demonstrat, şi Grupa 2A – probabil carcinogen). Multe substanţe comune sunt în Grupa 2B pe baza unor dovezi limitate – de pildă legumele murate în stil asiatic, aloe vera neprocesată sau gazele de eşapament ale motoarelor se află, alături de aspartam, în această listă de peste 300 de agenţi posibil cancerigeni.
În evaluarea IARC, chiar s-a subliniat că şansele ca efectele observate să fie explicate de “întâmplare, factori de bias sau confuzie” nu pot fi excluse.
Cu alte cuvinte, clasificarea s-a dorit un semnal că sunt necesare cercetări mai aprofundate, nu o declaraţie că aspartamul ar cauza cancer cu certitudine. IARC nu ia în calcul dozele de expunere în viaţa reală, ci doar posibilitatea teoretică de risc: nu face diferenţa între a consuma 1 litru sau 100 de litri, din punctul de vedere al clasificării.
Poziţia altor agenţii şi consensul actual
În paralel cu IARC, JECFA (Comitetul comun de experţi FAO/OMS pe aditivi alimentari) a reevaluat şi el în 2023 riscurile aspartamului şi a concluzionat că nu există motive să modifice doza zilnică admisă (DZA) de 0-40 mg per kg stabilită anterior.
JECFA a precizat explicit că dovezile privind legătura aspartam-consum şi cancer la om “nu sunt convingătoare” şi că, la nivelurile de consum estimate în dietă, aspartamul nu reprezintă un pericol pentru sănătate.
FDA, la rândul său, a reacţionat ferm la anunţul IARC: “Faptul că IARC a etichetat aspartamul ca ‘posibil carcinogen’ nu înseamnă că există într-adevăr o legătură cu cancerul”, a comunicat agenţia, subliniind că nu este de acord cu concluzia IARC şi că propriile sale analize au identificat “deficienţe semnificative” în studiile pe care IARC s-a bazat. FDA menţionează că aspartamul rămâne unul dintre cei mai studiaţi aditivi şi că nu are motive de îngrijorare privind siguranţa lui în condiţiile de utilizare aprobate.
De altfel, FDA menţine o doză zilnică admisă de 50 mg/kg corp în SUA (puţin mai mare decât cea a JECFA/EFSA), ceea ce ar echivala cu circa 75 de pliculeţe de îndulcitor consumate într-o zi de un adult de circa 60 kg – mult peste ceea ce un consumator obişnuit ar folosi.
Şi alte autorităţi au ajuns la concluzii similare. EFSA a efectuat în 2013 o evaluare exhaustivă a tuturor datelor despre aspartam (incluzând peste 600 de studii) şi a concluzionat că aspartamul şi produşii săi de degradare sunt siguri pentru consumul uman la nivelurile actuale de expunere.
Health Canada, Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor din Australia-Noua Zeelandă şi multe alte organisme naţionale au revizuit periodic literatura şi toate au menţinut aspartamul pe lista aditivilor permişi, considerând lipsită de temei retragerea sau restricţionarea acestuia. În prezent, peste 90 de ţări au aprobat utilizarea aspartamului în alimente.
În concluzie, mitul că aspartamul provoacă cancer nu este susţinut de date ştiinţifice solide la expuneri uzuale. Câteva studii au ridicat semne de întrebare, dar dovezile per ansamblu sunt inconsistente şi slab fundamentate.
Desigur, cercetările continuă pentru a monitoriza eventuale efecte pe termen foarte lung, dar la ora actuală consensul ştiinţific este că aspartamul NU “arde” sau “atacă” organismul provocând tumori, aşa cum sugerează miturile.
Efecte asupra creierului şi sistemului nervos (Neurotoxicitate)
Altă temere des vehiculată este că aspartamul ar fi “neurotoxic”, adică ar dăuna creierului sau sistemului nervos, fiind acuzat că provoacă dureri de cap, pierderi de memorie, depresie, ba chiar boli grave ca scleroza multiplă sau epilepsie. Aceste idei îşi au originea atât în observaţii ştiinţifice distorsionate, cât şi în celebrul hoax “Nancy Markle” care, după cum am arătat, atribuia aspartamului o listă întreagă de simptome neurologice terifiante. Să vedem ce se cunoaşte cu adevărat.
Metabolismul aspartamului: ce ajunge la creier? Aspartamul ca atare nu circulă prin sânge şi nu “ajunge” intact în creier. Molecula de aspartam este de fapt formată din doi aminoacizi comuni (fenilalanină şi acid aspartic), legaţi de un grup metilic. Odată ingerat, aspartamul este foarte rapid şi complet descompus în tractul digestiv în cei trei compuşi: fenilalanină, acid aspartic şi metanol. Aceştia sunt apoi absorbiţi şi metabolizaţi prin aceleaşi căi ca atunci când provin din alimente obişnuite.
Altfel spus, o doză de aspartam echivalentă cu un pliculeţ de îndulcitor (aprox. 35 mg) va elibera circa 18 mg de fenilalanină, 16 mg acid aspartic şi 1-2 mg de metanol – cantităţi foarte mici comparativ cu ceea ce luăm din dietă.
Fenilalanina este un aminoacid prezent în toate proteinele (de exemplu, laptele conţine de circa 8 ori mai multă fenilalanină per porţie decât aspartamul dintr-o porţie echivalentă). La majoritatea oamenilor, aceste cantităţi nu ridică probleme: ficatul şi alte ţesuturi procesează fenilalanina şi acidul aspartic, folosindu-i la sinteza proteinelor sau transformându-i în alte substanţe.
Doar în cazul persoanelor cu fenilcetonurie (PKU) – o boală genetică rară în care lipseşte enzima ce degradează fenilalanina – acest aminoacid poate atinge niveluri toxice în sânge şi creier. Din acest motiv, produsele cu aspartam poartă avertizarea “conţine o sursă de fenilalanină”, astfel încât pacienţii cu PKU să le evite. Pentru restul populaţiei, chiar şi doze apropiate de doza zilnică admisă nu ridică nivelul fenilalaninei plasmatice peste limitele considerate sigure (de exemplu pentru dezvoltarea fetală).
Acidul aspartic este şi el un aminoacid obişnuit (producem şi noi acid aspartic, fiind implicat în metabolismul intermediar). S-a vehiculat ideea că, fiind un aminoacid “excitator” (stimulează receptorii de tip glutamat în creier), excesul ar putea cauza suprastimularea neuronilor – conceptul de excitotoxicitate. Însă dozele de acid aspartic provenite din aspartam sunt infime faţă de cantitatea din alimentaţia normală bogată în proteine, iar organismul menţine o barieră hemato-encefalică strictă: nu lasă concentraţia să crească necontrolat în creier.
Studii experimentale au arătat că aspartamul consumat la doze moderate nu produce modificări notabile ale neurotransmiţătorilor sau ale activităţii cerebrale la om.
Metanolul şi “formaldehida din creier”: poate cel mai înfricoşător argument de pe internet este că aspartamul ar “elibera metanol, care se transformă în formaldehidă şi îţi atacă creierul/ochii”. În realitate, şi acest aspect este adesea scos din context. Este adevărat că metanolul este un produs al degradării aspartamului – însă cantitatea este extrem de mică şi nu se acumulează.
Pentru context, sucurile de fructe şi unele legume produc mult mai mult metanol în organism (prin fermentarea pectinei) decât aceeaşi cantitate de băutură îndulcită cu aspartam.
Cefalee, migrene şi alte simptome: unii consumatori au raportat că experimentează dureri de cap sau alte simptome (ameţeli, dificultăţi de concentrare) după consumul de aspartam, ceea ce a dus la ipoteza unei “sensibilităţi la aspartam” în rândul populaţiei.
Au fost efectuate studii clinice controlate pentru a verifica aceste afirmaţii. În astfel de experimente, subiecţilor li s-au administrat, în mod dublu-orb, fie aspartam, fie un placebo, fără ca ei sau cercetătorii să ştie ce primesc, monitorizând apariţia simptomelor. Rezultatele au fost în general liniştitoare: nu s-au găsit diferenţe semnificative în incidenţa durerilor de cap sau a tulburărilor cognitive între aspartam şi placebo.
Aspartamul şi bolile neurodegenerative: teoriile care leagă aspartamul de scleroza multiplă sau boala Alzheimer nu au niciun fundament clinic. Societăţile de scleroză multiplă au investigat aceste zvonuri (mai ales după avalanşa de e-mailuri de la sfârşitul anilor ’90) şi au concluzionat că nu există dovezi că aspartamul ar declanşa sau agrava boala.
La fel, în privinţa Alzheimer sau Parkinson, studii epidemiologice nu au identificat vreo asociere între consumul de îndulcitori artificiali şi riscul acestor afecţiuni. O recenzie din 2021 a literaturii privind aspartamul şi sănătatea creierului a notat că, deşi unele studii la animale sugerează că doze masive pot influenţa anumiţi markeri neurologici, datele la om nu indică un efect neurodegenerativ clar.
De fapt, unele studii recente contrazic direct ipotezele negative: de exemplu, cercetări neuroimagistice nu au găsit penetrarea anormală a fenilalaninei în creier la consumul moderat de aspartam (contrar temerii că ar “trece de bariera hemato-encefalică şi ar cauza depresie”), iar produse lactate ca laptele conţin fenilalanină în cantităţi mult mai mari fără să ne “deprime”.
Convulsii şi tulburări cognitive: în anii ’80 existau cazuri anecdotice care sugerau că aspartamul ar putea declanşa convulsii (crize epileptice) la unele persoane. Acest lucru a fost intens examinat, dat fiind impactul potenţial. Până în prezent, studiile controlate nu au confirmat o legătură cauzală între aspartam şi activitatea epileptică. De exemplu, teste clinice pe pacienţi epileptici nu au arătat o creştere a frecvenţei sau severităţii crizelor după administrarea de aspartam comparativ cu placebo. De asemenea, preocupări că aspartamul ar afecta memoria sau inteligenţa nu au fost susţinute de cercetări solide. Un studiu longitudinal pe primate care au primit doze mari de aspartam timp îndelungat nu a evidenţiat nicio modificare în comportament sau funcţii cognitive faţă de grupul de control.
În ansamblu, acuzaţiile de neurotoxicitate la adresa aspartamului se bazează mai mult pe teama teoretică (şi pe dezinformări online) decât pe realitate. Organismul descompune aspartamul în componente comune, pe care le gestionează în siguranţă. Cele mai multe studii pe oameni arată că nu există efecte adverse neurologice detectabile la consumul în doze uzuale. Evident, ca orice substanţă, un consum exagerat poate să nu fie indicat – dar în limitele admise, aspartamul nu “atacă creierul” şi nu provoacă boli neurodegenerative. Singura precauţie fermă rămâne pentru cei cu fenilcetonurie.
Aspartam şi efectele metabolice (diabet, obezitate)
În mod ironic, un îndulcitor fără calorii creat tocmai pentru a ajuta dieta a ajuns să fie acuzat că ar contribui la diabet şi obezitate. Tot mai des auzim întrebarea: “Dacă beau cola dietetică sau pun îndulcitor în cafea, nu cumva mă îngraş mai rău?”.
Aceste suspiciuni provin din două surse: studii epidemiologice care au observat asocieri între consumul de îndulcitori artificiali şi probleme metabolice, şi ipoteze despre cum gustul dulce fără calorii ar putea “deruta” organismul sau altera microbiomul intestinal. Să explorăm faptele.
Epidemiologia paradoxului: mai multe studii observaţionale au raportat că persoanele care consumă frecvent băuturi dietetice sau folosesc îndulcitori cu zero calorii au, în medie, un risc mai mare de obezitate, diabet de tip 2, sindrom metabolic şi chiar boli cardiovasculare pe termen lung, comparativ cu cei care nu consumă astfel de produse.
La prima vedere, pare un paradox – te-ai aştepta ca renunţarea la zahăr în favoarea îndulcitorilor să scadă riscul de diabet şi să ajute la slăbit. O posibilă explicaţie este că relaţia nu este cauzală, ci influenţată de factorii de confuzie: de pildă, mulţi dintre consumatorii de băuturi dietetice sunt persoane care deja se confruntă cu kilograme în plus sau predispoziţie la diabet şi încearcă să reducă zahărul, deci nu îndulcitorul a cauzat problema, ci problema iniţială a condus la consumul de îndulcitor.
Un alt exemplu: cine îşi comandă un burger cu cartofi prăjiţi şi o cola dietetică s-ar putea să aibă un regim global mai nesănătos – “cola light” nu produce direct obezitatea, dar nici nu compensează excesul de calorii.
Pentru a elimina astfel de confuzii, cercetătorii au apelat la studii clinice randomizate. Asemenea experimente au comparat ce se întâmplă când oameni asemănători ca profil ţin diete identice cu excepţia tipului de îndulcire: unii primesc băuturi şi alimente îndulcite cu zahăr, iar alţii variante cu îndulcitori artificiali (aspartam sau alţii).
Rezultatele acestor studii controlate arată în general că substituirea zahărului cu îndulcitori duce la un aport caloric mai mic şi, pe termen scurt, poate ajuta la o uşoară scădere în greutate sau cel puţin la neîngrăşare, comparativ cu consumul de zahăr.
De exemplu, un studiu clinic celebru, de 6 luni, a arătat că participanţii care au băut zilnic băuturi dietetice au pierdut modest în greutate, în timp ce cei care au băut băuturi zaharoase au câştigat în greutate. Aceste rezultate sugerează că, în condiţii ideale, îndulcitorii pot fi un instrument util pentru reducerea caloriilor.
Atunci de ce studiile pe termen lung sugerează riscuri? Aici intervin câteva ipoteze interesante:
- Unii cercetători cred că îndulcitorii pot menţine preferinţa pentru gustul dulce, făcând dificilă reducerea generală a aportului de dulciuri. Cu alte cuvinte, dacă tot bei cola dietetică foarte dulce, s-ar putea să pofteşti şi alte dulciuri sau alimente nesănătoase, sabotând dieta.
- Altă ipoteză este răspunsul metabolic condiţionat: corpul simte gust dulce pe limbă şi, chiar dacă nu primesc calorii, se pot declanşa aşteptări metabolice – de exemplu, unele studii au observat că îndulcitorii pot provoca o uşoară eliberare de insulină sau schimbări în hormonii foamei, de parcă organismul “se aşteaptă” la zahăr. Dacă acest lucru duce la creşterea apetitului ulterior, în mod indirect poate sabota controlul greutăţii.
- O teorie intens cercetată recent este impactul asupra microbiomului intestinal. Anumiţi îndulcitori (mai ales sucalroza sau zaharina, conform unor studii pe şoareci şi oameni) pot altera compoziţia bacteriilor din intestin în direcţii care să afecteze metabolismul glucozei, inducând intoleranţă la glucoză (un precursor al diabetului). Pentru aspartam, datele privind microbiomul sunt mai puţin clare, dar se investighează dacă degradarea lui (fenilalanina etc.) are vreo influenţă asupra florei intestinale.
Ca urmare a acestor semnale, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a realizat o amplă analiză în 2022 a efectelor îndulcitorilor non-calorici asupra greutăţii şi sănătăţii metabolice. În 2023, OMS a emis o recomandare oficială: persoanele care nu suferă de diabet să nu folosească îndulcitori ca metodă de control al greutăţii.
Această recomandare se bazează pe constatările că, pe termen lung, înlocuirea zahărului cu îndulcitori nu ajută la scăderea grăsimii corporale şi ar putea fi asociată chiar cu un risc uşor crescut de diabet de tip 2, boli cardiovasculare şi mortalitate. Cu alte cuvinte, OMS sugerează că, decât să ne bazăm pe “Cola Zero” sau prăjituri fără zahăr pentru slăbit, mai bine reducem în ansamblu gustul dulce din dietă – bem apă, consumăm fructe întregi etc.
Trebuie subliniat, însă, că OMS a catalogat această recomandare ca fiind una “condiţionată”, recunoscând că dovezile sunt de calitate moderată şi asocierea observată ar putea fi influenţată de caracteristicile participanţilor sau de tiparele de consum complicate.
Pe de altă parte, pentru persoanele cu diabet, situaţia este diferită. OMS a exclus diabeticii de la recomandarea de mai sus, deoarece pentru ei îndulcitorii pot fi utili înlocuind zahărul, care altfel le-ar creşte glicemia periculos. Aspartamul în mod particular are avantajul că nu ridică nivelul glicemiei (nu necesită insulină pentru metabolizare), fiind practic “inert” din punct de vedere glicemic.
Concluzie: aspartamul în sine nu conţine calorii şi nu creşte glicemia, deci din punct de vedere biochimic nu ar trebui să cauzeze îngrăşare sau diabet. Totuşi, modul în care este folosit în dietă poate face diferenţa.
Este aspartamul sigur pentru copii şi pentru persoanele cu probleme de sănătate?
Alimentaţia copiilor ridică întotdeauna întrebări speciale. În cazul îndulcitorilor artificiali, recomandările generale (exemplu: Academia Americană de Pediatrie) sunt de prudenţă. Pentru sugari şi copiii mici sub 2 ani, nu se recomandă deloc utilizarea îndulcitorilor (nici zahăr, nici variantele fără calorii) – la această vârstă copiii nici nu ar trebui să consume alimente sau băuturi intens îndulcite. Pentru copiii mai mari, îndulcitorii precum aspartamul sunt consideraţi siguri din punct de vedere al toxicităţii (nu există contraindicaţii absolute, în afară de PKU, şi studiile toxicologice nu arată riscuri la dozele obişnuite).
Cu toate acestea, nutriţioniştii pediatri subliniază că un consum frecvent de băuturi sau dulciuri cu îndulcitori poate menţine preferinţa copilului pentru gustul dulce, ceea ce pe termen lung nu îi educă obiceiuri alimentare sănătoase.
În practică, majoritatea copiilor oricum nu se apropie de doza maximă admisă de aspartam. Spre exemplu, un copil de 30 kg ar avea o doză zilnică admisă de 1.200 mg aspartam pe zi – echivalentul a ~4 litri de băutură light.
Sarcina şi alăptarea: femeile însărcinate pot consuma aspartam cu siguranţă, dacă nu au fenilcetonurie. Aspartamul nu ajunge ca atare la făt - doar aminoacizii rezultaţi. Fenilalanina în exces poate dăuna fătului, dar la femeile fără PKU mecanismele lor metabolice împiedică atingerea unor niveluri periculoase chiar şi la doze apropiate de doza zilnică admisă.
Aşadar, o viitoare mamă poate folosi, de exemplu, un îndulcitor în ceai sau poate consuma ocazional un desert “fără zahăr” fără grijă - dar ca în orice situaţie în sarcină, moderaţia este importantă.
Persoane cu boli cronice: în general, aspartamul este considerat sigur pentru bolnavii cronici, ba chiar util în anumite cazuri. De exemplu, la diabetici, oferă opţiuni fără a afecta glicemia - un beneficiu clar. În ceea ce priveşte alte boli:
- Bolile cardiovasculare: Consumul moderat de băuturi dietetice nu este dovedit că ar agrava direct bolile de inimă. Asocierile observate epidemiologic (dieta soda şi riscul cardiovascular) sunt probabil legate de factori de stil de viaţă.
- Bolile renale: A existat o temere că băuturile carbogazoase dietetice ar afecta rinichii. Unele studii au raportat un declin mai rapid al funcţiei renale la marii consumatori de sucuri “diet”, dar din nou e greu de separat efectul băuturii de alte comportamente (mulţi consumatori de sucuri diet au băut şi sucuri carbogazoase normale în trecut sau au diete procesate, bogate în sodiu etc.). Nu s-a identificat un compus specific (precum aspartamul) care să fie toxic pentru rinichi la om la doze normale.
- Tulburări neurologice preexistente: Persoanele cu migrene severe au raportat uneori că anumiţi îndulcitori le pot declanşa crize. Dovezile controlate nu sunt concludente, dar medicii le recomandă acestor pacienţi să evite substanţele pe care ei le identifică drept declanşatoare, fie că e vorba de aspartam, ciocolată, brânză maturată etc.
Atenţie la fenilcetonurie (PKU)! Reiterăm, aceasta este singura contraindicaţie clară a aspartamului. PKU este testată la toţi nou-născuţii (testul “picioruşului” în maternitate), iar cei depistaţi cu această boală au nevoie toată viaţa de o dietă strictă săracă în fenilalanină.
Pentru ei, aspartamul – care conţine fenilalanină – este interzis, deoarece şi o cantitate mică poate creşte nivelul toxic. Totuşi, PKU afectează aproximativ 1 din 10.000-20.000 de persoane, deci este o afecţiune rară. Cei care au această afecţiune ştiu să evite îndulcitorul, iar etichetarea produselor îi ajută.
Ce spun marile agenţii de reglementare despre aspartam
Am menţionat deja unele poziţii, dar merită recapitulate pe scurt punctele de vedere ale principalelor foruri ştiinţifice şi de reglementare, care evaluează continuu siguranţa aspartamului:
-
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) – prin cele două corpuri ale sale:
- IARC (Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului) – a clasificat aspartamul în 2023 ca Grupa 2B, posibil cancerigen pentru om, pe baza dovezilor limitate discutate (un semnal în studiile la om privind cancerul hepatic). IARC a recunoscut totodată că dovezile sunt departe de a fi concludente şi că este nevoie de studii mai riguroase, putând exista confuzii statistice. Important de ştiut este că IARC nu este o autoritate de reglementare alimentară şi nu evaluează riscul în funcţie de doze, ci doar potenţialul de risc cancerigen. De aceea, clasificarea IARC nu implică interdicţii, ci îndrumă cercetarea şi, eventual, informarea publicului cu privire la un potenţial risc.
- JECFA (Comitetul comun FAO/OMS pentru aditivi alimentari) – acesta are rol de evaluare a riscului şi stabilire a limitelor de siguranţă. În 2023, după reevaluare, JECFA a precizat că nu există motive de schimbare a dozei zilnice admise pentru aspartam, menţinând limita de 40 mg/kg corp/zi şi concluzionând că, la expunerile alimentare estimate, aspartamul nu prezintă un pericol pentru sănătate.
- FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA) – a aprobat aspartamul încă din 1981 (iniţial pentru alimente neprocesate termic, apoi extins în 1983 la băuturi răcoritoare, iar din 1996 ca îndulcitor general). FDA îşi menţine poziţia că aspartamul este sigur pentru consumul general, în condiţiile de utilizare aprobate. Doza zilnică admisă în SUA este 50 mg/kg/zi.
- EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară) – a efectuat cea mai amplă reevaluare în 2013, concluzionând că nu există un risc de siguranţă pentru consumatorii europeni la doza zilnică admisă de 40 mg/kg şi că “nu există motiv pentru revizuirea dozei zilnice admise”.
Pe scurt, nici o autoritate sanitară majoră din lume nu a cerut eliminarea aspartamului de pe piaţă şi toate concluzionează că, în limitele de consum recomandate, aspartamul nu dăunează sănătăţii. Există un acord aproape unanim că dovezile actuale nu leagă aspartamul de cancer sau alte boli grave. Singurele rezerve exprimate oficial (excluzând PKU) ţin de eficacitatea sa în contextul dietei şi de necesitatea de a continua studiile pentru a clarifica eventuale efecte subtile. Dar consensul este că, din perspectiva reglementărilor curente, aspartamul este considerat un aditiv alimentar sigur.
Ce nu ştim încă? Lacune şi direcţii viitoare de cercetare
Deşi aspartamul a fost studiat intens timp de decenii, ştiinţa nu are niciodată răspunsuri absolute şi pentru totdeauna. Câteva aspecte rămân în continuare sub investigare:
- Efecte pe termen foarte lung şi la expuneri foarte mari: majoritatea datelor umane provin din consumul obişnuit, unde dozele sunt sub doza zilnică admisă. Nu avem studii care să fi urmărit oameni ce consumă, să zicem, doze aproape de limită zilnic, timp de 30-40 de ani, pentru a vedea dacă apar efecte rare. Deşi astfel de consumatori extremi sunt puţini (ar însemna de exemplu >10 doze de suc light zilnic), ar fi util de monitorizat eventualele consecinţe în timp.
- Mecanisme biologice posibile: dacă aspartamul ar avea efecte nocive subtile, cum s-ar produce acestea? IARC a menţionat că dovezile pe mecanisme (genotoxicitate, stres oxidativ, efect hormonal etc.) sunt limitate. Nu a fost identificată o cale clară prin care aspartamul, la doze uzuale, să provoace carcinogeneză.
- Efect asupra microbiomului intestinal: este o frontieră nouă în nutriţie. Un studiu recent (2023) pe culturi de microbi umani a sugerat că aspartamul ar putea influenţa compoziţia microbiotei, dar încă nu e clar dacă şi cum asta ar afecta sănătatea metabolică. Îndulcitori ca zaharina au demonstrat în experimente pe şoareci că pot declanşa intoleranţă la glucoză prin modificarea microbiomului, dar aspartamul nu are aceeaşi structură şi rezultatele pentru el au fost inconsistente.
- Identificarea subgrupurilor vulnerabile: în populaţie pot exista subgrupuri cu o susceptibilitate aparte la aspartam. Există posibilitatea (neconfirmată clar) ca persoane cu depresie severă sau tulburări neurologice să resimtă efecte de la fenilalanină/aspartat. Cercetări genetice ar putea descoperi polimorfisme care fac ca unii indivizi să metabolizeze aspartamul diferit. Până acum nu a fost raportat nimic notabil în acest sens.
- Copiii şi consumul timpuriu: un domeniu de interes este dacă expunerea în copilăria fragedă la alimente/băuturi cu îndulcitori are vreun impact pe termen lung asupra preferinţelor alimentare sau a metabolismului. De exemplu, există studii care urmăresc copii ale căror mame au băut multe sucuri diet în sarcină sau care au consumat de mici sucuri fără zahăr, pentru a vedea dacă acei copii dezvoltă un gust pronunţat pentru dulce sau riscuri de obezitate. Rezultatele nu sunt încă suficiente pentru concluzii ferme. Recomandarea AAP şi OMS de a evita îndulcitorii la vârste fragede se bazează pe principiul “mai bine prevenim decât să tratăm”.
- Percepţia publică şi comunicarea riscurilor: deşi nu e un aspect ştiinţific în sine, modul în care informaţiile despre aspartam sunt comunicate publicului e o problemă. Cazul IARC 2023 este emblematic: titlurile din mass-media au proclamat “OMS declară aspartamul posibil cancerigen”, stârnind panică, în timp ce mesajul complet (că riscul e teoretic şi că JECFA spune că totul e sigur sub doza zilnică admisă) s-a pierdut uneori. Aspartamul va rămâne probabil un studiu de caz interesant despre cum percepţia pericolului poate să difere de realitatea demonstrată.
Concluzii
Aspartamul, unul dintre cei mai utilizaţi îndulcitori artificiali, a generat controverse şi mituri persistente în ultimele decenii. De la acuzaţia gravă că ar provoca cancer, până la suspiciuni că ar “topi creierul” sau că ar deregla metabolismul, această moleculă a fost demonizată în fel şi chip.
Dovezile ştiinţifice disponibile, coroborate de evaluările marilor agenţii internaţionale, nu confirmă aceste temeri extreme. Studiile toxicologice şi epidemiologice arată că aspartamul nu cauzează cancer la expunerile obişnuite, nu provoacă boli neurologice şi, folosit cu moderaţie, nu induce dezechilibre metabolice semnificative. Organismul îl descompune în componente inofensive (fenilalanină, acid aspartic, metanol) pe care le întâlnim oricum în dietă, fără acumulări toxice sau “otrăvuri ascunse” cum susţin teoriile conspiraţioniste.
Toate autorităţile de reglementare – de la FDA şi EFSA până la OMS/JECFA – consideră aspartamul sigur pentru consumul uman în limitele dozei zilnice admise. Această doză (40 mg/kg în Europa, 50 mg/kg în SUA) este mult peste ceea ce consumă majoritatea covârşitoare a oamenilor. Spre exemplu, un adult ar trebui să bea zeci de doze de băuturi light pe zi, în mod regulat, pentru a o atinge.
Cu toate acestea, controversa nu este complet închisă. Ştiinţa este deschisă la noi date: dacă apar dovezi credibile de efecte adverse, cu siguranţă autorităţile vor reacţiona. Până acum, fiecare semnal de alarmă major (studii pe animale sau observaţii epidemiologice) a fost urmat de investigaţii riguroase care nu au confirmat ipotezele negative în mod concludent.
Miturile, însă, sunt greu de demontat în percepţia publică – odată ce o idee de tip “aspartamul te otrăveşte” a prins rădăcini, ea tinde să persiste, alimentată de dezinformări virale şi de neîncrederea generală în “chimicale”.
Surse bibliografice:
- IARC/OMS & JECFA – Comunicat 14 iulie 2023: “Aspartame hazard and risk assessment results released” (https://www.who.int/news/item/14-07-2023-aspartame-hazard-and-risk-assessment-results-released#:~:text=%28JECFA%29%20,of%2040%20mg%2Fkg%20body%20weight) (https://www.who.int/news/item/14-07-2023-aspartame-hazard-and-risk-assessment-results-released#:~:text=IARC%20classified%20aspartame%20as%20possibly,possible%20mechanisms%20for%20causing%20cancer) .
- FDA – “Aspartame and Other Sweeteners in Food”, 2023 (răspuns FDA la clasificarea IARC şi poziţia asupra siguranţei) (https://www.fda.gov/food/food-additives-petitions/aspartame-and-other-sweeteners-food#:~:text=The%20FDA%20is%20aware%20of,is%20actually%20linked%20to%20cancer) (https://www.fda.gov/food/food-additives-petitions/aspartame-and-other-sweeteners-food#:~:text=Aspartame%20is%20one%20of%20the,at%20current%20permitted%20use%20levels).
- EFSA – Opinia 2013 (EFSA Journal 11(12):3496): concluzii reevaluare aspartam (siguranţă la doza zilnică admisă de 40 mg/kg) (https://www.efsa.europa.eu/en/efsajournal/pub/3496#:~:text=prevention%20of%20adverse%20effects%20in,not%20applicable%20to%20PKU%20patients) (https://www.efsa.europa.eu/en/efsajournal/pub/3496#:~:text=evaluations%2C%20additional%20literature%20and%20data,high%20plasma%20levels%20is%20known).
- American Cancer Society – “Aspartame and Cancer Risk”, 2023 (rezumat studii cancer şi declaraţii IARC, JECFA, FDA, EFSA) (https://www.cancer.org/cancer/risk-prevention/chemicals/aspartame.html#:~:text=IARC%20is%20the%20cancer%20research,to%20identify%20causes%20of%20cancer) (https://www.cancer.org/cancer/risk-prevention/chemicals/aspartame.html#:~:text=The%20FDA%20has%20stated%3A%20%E2%80%9CScientific,%E2%80%9D).
- OMS – Ghid 15 mai 2023: “WHO advises not to use non-sugar sweeteners for weight control” (rezultatele analizei privind greutatea şi riscul diabetului) (https://www.who.int/news/item/15-05-2023-who-advises-not-to-use-non-sugar-sweeteners-for-weight-control-in-newly-released-guideline#:~:text=The%20recommendation%20is%20based%20on,diseases%2C%20and%20mortality%20in%20adults) (https://www.who.int/news/item/15-05-2023-who-advises-not-to-use-non-sugar-sweeteners-for-weight-control-in-newly-released-guideline#:~:text=Because%20the%20link%20observed%20in,consumption%20in%20different%20age%20groups).
- PBS/ACS (American Chemical Society) – Video “Chemistry debunks the biggest aspartame health myths”, 2017 (transcris în KetogenicForums.com) (https://www.ketogenicforums.com/t/chemistry-debunks-the-biggest-aspartame-health-myths/5713) (https://www.ketogenicforums.com/t/chemistry-debunks-the-biggest-aspartame-health-myths/5713).
- Wikipedia – “Aspartame controversy” (istoric aprobare, teorii conspiraţie, studii Ramazzini şi reacţia agenţiilor) (https://en.wikipedia.org/wiki/Aspartame_controversy#:~:text=effects%20to%20aspartame,and%20its%20extended%20argument%20on) (https://en.wikipedia.org/wiki/Aspartame_controversy#:~:text=readily%20available%20pathogen,120%20National).
