Un mecanism cerebral care controlează durerea cronică, identificat de cercetători

Un mecanism cerebral care controlează durerea cronică, identificat de cercetători

O echipă de cercetători israelieni a identificat un mecanism cerebral esenţial în reglarea durerii de scurtă durată, care însă nu mai funcţionează eficient atunci când durerea devine cronică. Potrivit echipei de cercetători de la Universitatea Ebraică (Hebrew University) din Ierusalim, această descoperire ar putea contribui la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente pentru durerea persistentă.

Noul studiu, publicat în revista Science Advances în 20 iunie, a avut ca scop înţelegerea diferenţelor dintre durerile temporare şi cele care se cronicizează.

Cercetătorii s-au concentrat asupra unei regiuni din trunchiul cerebral numită „corn dorsal medular”, care joacă un rol central în transmiterea semnalelor de durere de la corp către creier.

În cazul durerii acute, cauzate de inflamaţii de scurtă durată, s-a observat o reducere a activităţii neuronale în această zonă, ceea ce funcţionează ca un „mecanism de frânare” natural al sistemului nervos. Astfel, creierul este protejat de o suprastimulare dureroasă. După dispariţia durerii, neuronii îşi reiau funcţionarea normală.

În contrast, în situaţiile în care durerea devine cronică, acest sistem natural de control nu mai funcţionează. Neuronii nu se mai inhibă, ci devin din ce în ce mai activi, trimiţând un număr mai mare de semnale dureroase către creier. Această hiperactivitate ar putea explica persistenţa şi intensificarea durerii cronice.

Prin utilizarea tehnicilor de laborator avansate şi a modelelor computerizate, cercetătorii au descoperit un factor-cheie implicat în această disfuncţie: curentul de potasiu de tip A (IA), un flux electric specific din interiorul neuronilor.

În cazul durerii acute, acest curent creşte pentru a calma activitatea neuronală. Însă în durerea cronică, această creştere nu mai are loc, ceea ce lasă neuronii într-o stare de excitaţie excesivă.

„Este pentru prima dată când observăm cum aceiaşi neuroni se comportă atât de diferit în durerea acută faţă de cea cronică. Dacă vom reuşi să găsim o modalitate de a restabili sau de a imita acest mecanism de frânare, am putea preveni transformarea durerii în formă cronică”, a declarat prof. Alexander M. Binshtok, de la Facultatea de Medicină Hadassah a Universităţii Ebraice, şi Centrul pentru Ştiinţele Creierului (Edmond and Lily Safra Center for Brain Sciences/ELSC), citat într-un comunicat.

Autorii studiului consideră că aceste rezultate oferă o perspectivă nouă asupra modului în care creierul reglează durerea şi deschid posibilitatea elaborării unor noi terapii. Aceste tratamente ar putea viza reactivarea sau imitarea „frânei” neuronale naturale, prevenind astfel tranziţia de la durere acută la durere cronică şi ameliorând considerabil calitatea vieţii pacienţilor.

Durerea cronică afectează peste 50 de milioane de persoane doar în Statele Unite. Tratamentele actuale sunt adesea ineficiente sau implică efecte secundare severe.

Descoperirea echipei de la Universitatea Ebraică din Ierusalim ar putea deschide calea către terapii împotriva durerii mai inteligente şi mai bine direcţionate, oferind speranţă milioanelor de oameni care trăiesc cu durere persistentă.

viewscnt