Un studiu recent readuce în atenţie un vaccin experimental împotriva cancerului de sân testat în urmă cu peste două decenii, după ce toate pacientele incluse în studiu au avut o supravieţuire mult peste aşteptări. Analiza actuală arată că sistemul imunitar al participantelor la studiu păstrează şi în prezent capacitatea de a recunoaşte celulele cancerului, sugerând mecanisme de memorie imunitară care ar putea fi relevante pentru dezvoltarea viitoarelor vaccinuri oncologice.
Cu mai bine de 20 de ani în urmă, un grup mic de femei cu cancer de sân avansat a participat la un studiu clinic care testa un vaccin experimental.
În prezent, toate aceste paciente sunt încă în viaţă, o situaţie considerată extrem de rară în cazul cancerului de sân metastatic.
Tocmai această supravieţuire neobişnuit de lungă a determinat reluarea investigaţiilor asupra acestui grup.
Cercetătorii de la Duke Health au analizat recent probele imunologice ale participantelor din studiul iniţial. Analiza arată că, la zeci de ani de la vaccinare, aceste femei prezintă încă celule imune capabile să recunoască ţesutul tumoral.
Aceste celule exprimă CD27, un marker implicat în menţinerea memoriei imune şi în capacitatea sistemului imunitar de a răspunde din nou la o ameninţare cunoscută.
Rezultatele sugerează că ţintirea CD27 ar putea creşte eficienţa vaccinurilor anticancer.
Pornind de la această observaţie, echipa de cercetare a testat, în modele experimentale pe şoareci, un anticorp stimulator al CD27 administrat împreună cu un vaccin care vizează HER2, o proteină prezentă pe suprafaţa anumitor celule, inclusiv în unele forme de cancer de sân.
Aproape 40% dintre animalele care au primit combinaţia de tratament au prezentat dispariţia completă a tumorilor, comparativ cu aproximativ 6% dintre cele care au primit doar vaccinul.
Analizele au arătat că anticorpul a amplificat activitatea limfocitelor T CD4+, un tip de celule imune cunoscute pentru rolul lor de coordonare a răspunsului imun.
În mod obişnuit, cercetarea oncologică se concentrează mai ales asupra limfocitelor T CD8+, implicate direct în distrugerea celulelor tumorale, însă acest studiu indică un rol central al celulelor CD4+ în susţinerea memoriei imune pe termen lung.
Într-o etapă ulterioară, adăugarea unui alt anticorp, menit să susţină activitatea limfocitelor T CD8+, a crescut rata de eliminare a tumorilor la aproape 90% în modelele animale.
Cercetătorii au observat şi fapyul că anticorpul anti-CD27 a fost administrat o singură dată, concomitent cu vaccinul, fiind suficient pentru a produce un efect de lungă durată.
Acest aspect ar putea facilita combinarea unei astfel de strategii cu tratamente oncologice deja utilizate, precum inhibitori ai punctelor de control imun sau conjugaţi anticorp–medicament.
Autorii studiului subliniază că vaccinurile anticancer au demonstrat de mult timp un potenţial teoretic, dar rezultatele clinice au fost limitate, iar aceste date indică o posibilă explicaţie pentru această discrepanţă.
Autorii studiului arată că vaccinurile împotriva cancerului s-au dovedit promiţătoare în teorie, dar până acum au avut efecte limitate la pacienţi. Datele obţinute în acest studiu, publicat în revista Science Immunology, sugerează o posibilă explicaţie pentru această diferenţă între aşteptările iniţiale şi rezultatele observate în practică.
