Expunerea la canabis ar putea modifica profilul genetic al lichidului seminal, potrivit unui studiu din SUA

Expunerea la canabis ar putea modifica profilul genetic al lichidului seminal, potrivit unui studiu din SUA

Noi cercetări, realizate de medicii americani de la Duke University Medical Center, sugerează că bărbaţii ar trebui să ia în considerare modul în care canabisul ar putea afecta lichidul seminal şi, eventual, modul în care aceste modificări ar putea afecta copiii concepuţi în perioadele în care au consumat drogul. Totuşi, încă nu este clar dacă modificările genetice pot fi inversate sau sunt transmise copiilor.

Şi studii anterioare care au arătat că fumul de tutun, pesticidele, ignifugele şi chiar obezitatea pot altera spermatozoizii, însă noua cercetare arată că THC- ul, pricipalul compus al canabisului, afectează şi epigenetica, declanşând modificări structurale şi de reglementare în ADN-ul spermatozoizilor.

Deoarece accesul legal la marijuana continuă să se extindă în Statele Unite, mai mulţi oameni de ştiinţă studiază efectele ingredientului său activ, tetrahidrocanabinol (THC), la adolescenţi, adulţi şi femei însărcinate, scrie sciencedaily.com

Experimentele realizate pe animale în laborator şi un studiu cu 24 de bărbaţi au arătat că THC pare să ţintească genele în două căi celulare majore şi modifică metilarea ADN, un proces esenţial pentru dezvoltarea normală, dar cercetătorii nu ştiu încă dacă modificările ADN declanşate de THC sunt transmise copiilor consumatorilor de canabis şi ce efecte ar putea avea acestea.

Ceea ce am descoperit arată că efectele consumului de canabis asupra bărbaţilor şi sănătatea lor reproductivă nu este complet nulă, deoarece există ceva în consumul de canabis care afectează profilul genetic al spermatozoizilor. Încă nu ştim ce înseamnă acest lucru, dar faptul că tot mai mulţi tineri de vârstă fertilă au acces legal la canabis este ceva care ar trebui să ne dea de gândit”, a declarat Scott Kollins, doctor în psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Duke şi autorul principal al studiului.

Cercetările la nivel naţional, în SUA, au arătat o scădere constantă a riscului perceput de utilizarea regulată a marijuanei.

Acest lucru, combinat cu cererea şi disponibilitatea tot mai largă de marijuana crescută special pentru a obţine conţinut mai mare de THC, fac această cercetare în mod special utilă, consideră oamenii de ştiinţă.

Studiul consideră că utilizatorii obişnuiţi sunt cei care au fumat marijuana cel puţin săptămânal în ultimele şase luni. Spermatozoizii lor au fost comparaţi cu cei care nu au folosit marijuana în ultimele şase luni şi nu mai mult de 10 ori în viaţa lor.

Cu cât concentraţia THC din urina bărbaţilor este mai mare, cu atât sunt mai pronunţate modificările genetice ale spermei, au descoperit autorii.

THC afectează sute de gene diferite la şobolani şi la om, dar multe dintre gene au avut ceva în comun - au fost asociate cu două căi celulare majore, a spus cercetătorul Susan K. Murphy, profesor asociat şi şef al Diviziei de Ştiinţe ale Reproducerii la Duke.

Una dintre căi este implicată în a ajuta organele corporale să ajungă la dimensiunile lor maxime, iar cealaltă implică un număr mare de gene care reglează creşterea în timpul dezvoltării. Ambele căi pot evolua necontrolat în unele tipuri de cancer.

Nu ştim ce înseamnă acest lucru pentru copilul în curs de dezvoltare. Nu se ştie dacă sperma afectată de THC ar putea fi suficient de sănătoasă pentru a fertiliza chiar şi un ovul şi pentru a-şi continuă dezvoltarea într-un embrion", a explicat Murphy.

Studiul a fost un punct de plecare pentru a studia efectele epigenetice ale THC asupra spermei şi este limitat de numărul relativ mic de bărbaţi incluşi. Constatările la bărbaţi ar putea fi influenţate şi de alţi factori care afectează sănătatea lor, cum ar fi alimentaţia, somnul, consumul de alcool şi alte obiceiuri de stil de viaţă.

Echipa de la Duke intenţionează să continue cercetarea cu grupuri mai mari şi să studieze dacă schimbările în spermă sunt reversibile atunci când bărbaţii nu mai folosesc marijuana.

Ei speră, de asemenea, să testeze sângele din cordonul ombilical al sugarilor născuţi din taţi cu spermă modificată prin THC pentru a determina dacă schimbările epigenetice sunt transmise copilului.

viewscnt