Demenţa este asociată frecvent cu pierderea memoriei, însă această afecţiune include mai multe forme, unele rare, care pot afecta în mod diferit vederea, mişcarea sau comportamentul. Recunoaşterea acestor forme mai puţin cunoscute poate ajuta la identificarea timpurie a bolii şi la adaptarea îngrijirii.
Demenţa este un termen general care include peste 100 de afecţiuni diferite, dintre care boala Alzheimer reprezintă aproximativ 60% dintre cazuri. Deşi pierderea memoriei este simptomul cel mai cunoscut, aproape 40% dintre cazuri sunt forme mai rare, care se manifestă diferit şi sunt mai dificil de diagnosticat. Specialiştii notează că aceste forme pot afecta vorbirea, comportamentul, somnul sau funcţiile motorii.
Una dintre aceste forme este atrofia corticală posterioară, care afectează în special vederea şi orientarea în spaţiu. Memoria este mai puţin afectată la început decât în boala Alzheimer. Persoanele afectate pot avea halucinaţii vizuale şi dificultăţi de orientare, de exemplu la citit sau la aprecierea distanţei pe scări. Simptomele apar de obicei între 55 şi 65 de ani. Nu este clar dacă această afecţiune este o formă distinctă de demenţă sau o variantă atipică de Alzheimer, deoarece modificările cerebrale sunt similare. Se estimează că între 5% şi 15% dintre pacienţii cu Alzheimer prezintă această formă.
Boala Creutzfeldt-Jakob este o formă extrem de rară, care afectează aproximativ o persoană dintr-un milion. Este cauzată de proteine numite prioni, care îşi modifică structura tridimensională. Această modificare duce la o evoluţie rapidă şi severă a bolii, mult mai accelerată decât în Alzheimer. Pacienţii prezintă tulburări de memorie şi de mişcare, inclusiv mişcări bruşte, involuntare. Factorii de risc includ vârsta înaintată şi componenta genetică, prezentă în 10%–15% dintre cazuri. În situaţii foarte rare, boala poate apărea în urma contaminării, de exemplu prin consumul de carne de vită provenită de la animale afectate de encefalopatie spongiformă bovină (cunoscută ca „boala vacii nebune”), o afecţiune cauzată de proteine prionice anormale.
O altă formă este asocierea dintre demenţa frontotemporală şi boala neuronului motor. Demenţa frontotemporală implică pierderea progresivă a ţesutului cerebral în lobii frontali şi temporali. Boala neuronului motor este o afecţiune neurologică severă, cu evoluţie rapidă, care afectează respiraţia şi mişcarea şi poate duce la paralizie. Aproximativ 10%–15% dintre pacienţii cu demenţă frontotemporală dezvoltă şi această boală, posibil din cauza unei mutaţii genetice numite C9orf72. Această asociere poate apărea în cadrul aceleiaşi familii. Pacienţii prezintă atrofie musculară, rigiditate şi dificultăţi la înghiţire, simptome care nu sunt, în mod obişnuit, asociate cu demenţa. Nu este clar care dintre cele două afecţiuni apare prima.
Paralizia supranucleară progresivă este o altă afecţiune rară care determină atât demenţă, cât şi tulburări de mişcare. În Marea Britanie, sunt afectate aproximativ 4.000 de persoane. Diagnosticul este dificil deoarece simptomele se suprapun cu alte boli, inclusiv boala Parkinson. Boala determină leziuni la nivelul zonelor subcorticale ale creierului, în special în trunchiul cerebral şi ganglionii bazali, regiuni implicate în controlul mişcării şi al vederii. Pacienţii au dificultăţi în controlul mişcărilor oculare, sunt expuşi frecvent la căzături şi au probleme de mobilitate. De asemenea, pot avea dificultăţi de concentrare şi de rezolvare a problemelor.
În prezent, nu există tratament curativ pentru niciuna dintre formele de demenţă. Unele medicamente pot încetini simptomele, însă acestea sunt eficiente doar în boala Alzheimer. În cazul celorlalte forme, îngrijirea se bazează pe adaptarea la simptomele specifice.
Recunoaşterea timpurie a semnelor este esenţială. Demenţa nu înseamnă doar pierderea memoriei. Modificările de comportament, problemele de vedere, căzăturile frecvente, dificultăţile de mişcare sau tulburările de vorbire pot fi semne precoce ale bolii.
„Înţelegerea acestor forme diferite poate contribui la o îngrijire mai adecvată şi la o gestionare mai eficientă a afecţiunii”, notează, într-un articol, Clarissa Giebel, cercetător principal în cadrul Institutului pentru Sănătatea Populaţiei, NIHR Applied Research Collaboration North West Coast, de la Universitatea din Liverpool (Marea Britanie).
