Stimularea diferitelor părţi ale hipocampului din creier poate amplifica sau reduce amintirea unor evenimente şi ar putea într-o zi să permită dezvoltarea unui tratament personalizat pentru persoanele cu stres post-traumatic, depresie sau anxietate.
Cum ar fi dacă oamenii de ştiinţă ar putea să îţi manipuleze creierul astfel încât o amintire traumatică să îşi piardă puterea emoţională asupra psihicului tău? Steve Ramirez, om de ştiinţă neurolog de la Universitatea din Boston, fascinat de memorie, este de părere că o mică structură din creier ar putea deţine cheia unor tehnici viitoare terapeutice pentru tratarea depresiei, anxietăţii şi sindromului de stres post-traumatic, permiţănd într-o bună zi doctorilor să sporească memoriile pozitive sau să le suprime pe cele negative.
Înăuntrul creierului nostru, o structură în formă de acaju numită hipocamp stochează informaţiile senzoriale şi emoţionale ce formează amintirile, chiar dacă sunt pozitive sau negative. Niciodată două amintiri nu se aseamănă, iar fiecare amintire pe care o avem este stocată înăuntrul unei combinaţii unice de celule cerebrale ce conţin toate informaţiile de mediu şi emoţionale asociate cu acea memorie. Hipocampul în sine, chiar dacă este mic, cuprinde multe subregiuni diferite ce lucrează toate în tandem pentru a forma elementele unei amintiri specifice.
Într-o lucrare publicată în "Current Biology”, Ramirez şi o echipă de colaboratori au arătat cât de pliabilă este memoria dacă ştii ce regiuni ale hipocampului să stimulezi – ceea ce ar putea permite la un moment dat tratamente perzonalizabile pentru persoanele urmărite de amintiri particular negative.
”Multe tulburări psihice, în special cele prezente în sindromul de stres post-traumatic, au la bază ideea conform căreia după ce există o experienţă foarte traumatică, persoana nu este capabilă să treacă peste aceasta deoarece frica revine din nou şi din nou”, a spus coautorul studiului Briana Chan, cercetătoare la Universitatea Columbia, citată de sciencedaily.com.
În studiul lor, Chen şi Ramirez, autor principl al lucrării, au arătat modul prin care amintirile traumatice – ca cele de la baza tulburărilor de stres post-traumatic – pot deveni atât de încărcate emoţional. Prin activarea artificială a celulelor memoriei din partea de jos a hipocampului, memoriile negative pot deveni chiar şi mai nocive. În contrast, stimularea celulelor memoriei în partea de sus a hipocampului pot slăbi memoriile negative de la producerea unui impact emoţional, făcându-le mai puţin traumatice ca amintiri.
Folosind o tehnică numită optogenetică, Chen şi Ramirez au cartografiat celulele hipocampului care erau activate când şoarecii de laborator masculi îşi formau amintiri după experienţe pozitive, neutre şi negative. De exemplu, o experienţă pozitivă ar putea fi întâlnirea cu un şoarece femelă. În contrast, o experienţă negativă ar fi primirea unui şoc electric asupra picioarelor. Apoi, identificând celulele care fac parte din procesul de formare a memoriei (cu ajutorul unei proteine verzi strălucitoare proiectată să se aprindă atunci când celulele sunt activate), au fost capabili să declanşeze artificial acele amintiri specifice din nou mai târziu, folosind o lumină laser pentru a activa celulele memoriei.
Studiile au arătat cât de de diferite sunt rolurile părţilor superioare şi inferioare ale hipocampului. Activarea părţii superioare a hipocampului pare să funcţioneze ca terapia eficientă, anihilând trauma de a retrăi amintirile negative. Dar activarea părţii inferioare a hipocampului poate transmite o frică de durată şi schimbări comportamentale legate de anxietate, arătând că această parte a creierului ar putea fi supraactivă atunci când amintirile devin atât de încărcate emoţional încât devin nocive.
Această distincţe este critică, cercetătorii fiind de părere că dovedeşte că suprimarea supraactivităţii în partea inferioară a hipocampului ar avea potenţialul de a fi utilizată pentru tratarea stresului post-traumatic şi tulburărilor de anxietate. De asemeneaaceastă diferenţiere între partea superioară şi cea inferioară a hipocampului, ar putea fi cheia pentru sporirea capacităţilor cognitive, fără limite.
”Zona manipulării memoriei este încă tânără... Sună a sci-fi, dar acest studiu este o previzionare a ceea ce va urma să vină în termenii abilităţilor noastre de a spori sau suprima amintirile artificial”, a spus Ramirez.
Chiar dacă creierele şoarecilor şi ale oamenilor sunt foarte diferite, Ramirez a spus că înţelegerea modului de funcţionare ale acestor principii fundamentale la şoareci ajută echipa să îşi dea seama cum funcţionează memoria oamenilor. Abilitatea de a activa la cerere amintiri specifice, cât şi anumite zone ale creierului implicate în memorie, le permite cercetătorilor să vadă exact ce efecte secundare vin împreună cu diferite zone ale creierul ce sunt suprastimulate.
