Trei cercetători au fost premiaţi cu Nobelul pentru Medicină sau Fiziologie, pe anul 2025, pentru descoperirea mecanismului care previne autoimunitatea. Aceste descoperiri au pus bazele unui nou domeniu de cercetare şi au stimulat dezvoltarea unor tratamente inovatoare, de exemplu pentru cancer şi boli autoimune. Premiul pentru medicină deschide sezonul Premiilor Nobel din acest an, fiind primul anunţat, luni, 6 octombrie 2025, de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Solna, Stockholm, Suedia.
Comitetul Nobel din cadrul Institutului Karolinska a anunţat, luni, acordarea Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2025 pentru descoperiri esenţiale care au elucidat mecanismele toleranţei imunitare periferice - procesul prin care sistemul imunitar este instruit să nu atace propriile celule ale organismului.
Laureaţii Mary E. Brunkow (Institute for Systems Biology, SUA), Fred Ramsdell (Sonoma Biotherapeutics, SUA) şi Shimon Sakaguchi (Universitatea din Osaka, Japonia) au identificat principiile-cheie care stau la baza acestui mecanism de protecţie, deschizând calea unor tratamente inovatoare pentru bolile autoimune şi cancer.
„Descoperirile lor au fost esenţiale pentru înţelegerea modului în care funcţionează sistemul imunitar şi a motivului pentru care nu toţi dezvoltăm boli autoimune grave”, a declarat Olle Kämpe, preşedintele Comitetului Nobel, în anunţul live, făcut luni.
Sistemul imunitar este o capodoperă a evoluţiei. În fiecare zi, el ne protejează de mii de virusuri, bacterii şi alţi microbi care încearcă să pătrundă în organismul nostru. Fără un sistem imunitar funcţional, viaţa ar fi imposibilă.
Una dintre cele mai uimitoare caracteristici ale acestui sistem este capacitatea sa de a recunoaşte agenţii patogeni şi de a-i deosebi de propriile celule ale corpului. Microbii care ne ameninţă sănătatea nu poartă o „uniformă” comună – fiecare are o structură diferită, iar mulţi au dezvoltat asemănări cu celulele umane, ca formă de camuflaj. Cum reuşeşte, aşadar, sistemul imunitar să distingă ce trebuie atacat şi ce trebuie protejat? Şi de ce nu se întoarce mai des împotriva propriului organism?
Mult timp, cercetătorii au crezut că răspunsul se află într-un singur mecanism: procesul numit toleranţă imună centrală, prin care celulele imunitare se maturizează şi sunt „învăţate” să nu reacţioneze la componentele proprii. Totuşi, sistemul imunitar s-a dovedit a fi mult mai complex decât se credea.
Pentru descoperirile lor privind toleranţa imună periferică, Mary Brunkow, Fred Ramsdell şi Shimon Sakaguchi au fost distinşi cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2025.
Cei trei laureaţi au identificat „gardienii” sistemului imunitar - celulele T reglatoare (Treg) -punând astfel bazele unui nou domeniu de cercetare.
Aceste descoperiri au condus la dezvoltarea unor terapii medicale experimentale care sunt în prezent evaluate în studii clinice. Scopul acestor tratamente este de a trata sau chiar vindeca bolile autoimune, de a îmbunătăţi eficienţa terapiilor anticancer şi de a preveni complicaţiile grave apărute după transplanturile de celule stem.
Toleranţa imună reprezintă echilibrul delicat dintre capacitatea sistemului imunitar de a elimina agenţii patogeni şi nevoia de a evita reacţiile autoimune.
Sistemul imunitar al organismului este extrem de puternic, însă trebuie strict reglat, altfel poate ataca propriile organe.
Deşi era cunoscut faptul că în timus (o glandă din spatele sternului) celulele imunitare învaţă să recunoască ce este „propriu” şi ce este „străin” organismului, a rămas un mister de ce unele limfocite T autoreactive scapă totuşi în circulaţie fără a declanşa boli autoimune severe.
Cercetările lui Shimon Sakaguchi, începute în anii ’80, au demonstrat existenţa unui tip special de celule T reglatoare (Treg), care acţionează ca un mecanism de frânare a sistemului imunitar, prevenind atacul împotriva propriului organism. Aceste celule exprimă o proteină esenţială numită FOXP3 - un factor de transcripţie ce controlează activitatea genelor implicate în supresia imună.
Sakaguchi a sfidat concepţiile dominante în 1995, atunci când a făcut prima descoperire importantă legată de acest mecanism. La acea vreme, majoritatea cercetătorilor credeau că toleranţa imună se formează exclusiv prin eliminarea, în timus, a celulelor imunitare potenţial dăunătoare, un proces cunoscut sub numele de toleranţă centrală. Cercetătorul japonez a demonstrat însă că sistemul imunitar este mult mai complex şi a identificat o clasă necunoscută până atunci de celule imunitare, care protejează organismul de bolile autoimune.
Mary Brunkow şi Fred Ramsdell au realizat a doua descoperire majoră în 2001, când au explicat de ce o anumită linie de şoareci era deosebit de vulnerabilă la bolile autoimune. Ei au descoperit că aceşti şoareci aveau o mutaţie într-o genă pe care au denumit-o Foxp3. De asemenea, au arătat că mutaţiile în echivalentul uman al acestei gene provoacă o boală autoimună gravă, cunoscută sub numele de sindrom IPEX, o afecţiune rară caracterizată prin inflamaţie sistemică şi distrugerea ţesuturilor proprii.
Doi ani mai târziu, Shimon Sakaguchi a reuşit să lege aceste descoperiri. El a demonstrat că gena Foxp3 controlează dezvoltarea celulelor identificate de el în 1995. Aceste celule, denumite astăzi celule T reglatoare (Treg), supraveghează activitatea altor celule imunitare şi se asigură că sistemul imunitar tolerează ţesuturile proprii ale organismului.
Descoperirile laureaţilor au deschis calea unui nou domeniu de cercetare, toleranţa imună periferică, şi au impulsionat dezvoltarea tratamentelor medicale pentru cancer şi boli autoimune. Aceste progrese ar putea contribui şi la succesul mai ridicat al transplanturilor. Mai multe astfel de terapii se află în prezent în studii clinice.
Cercetările ulterioare ale lui Fred Ramsdell şi Mary E. Brunkow au completat această descoperire, identificând mutaţii în gena FOXP3 care cauzează boli autoimune severe, precum sindromul IPEX.
Studiile lor au demonstrat că fără funcţionarea corectă a acestor celule reglatoare, sistemul imunitar devine haotic, transformându-se dintr-un protector în agresor, atacând propriul organism.
Descoperirile celor trei cercetători au deschis noi direcţii în imunologie, de la terapii pentru bolile autoimune până la stimularea controlată a sistemului imunitar în cancer.
În prezent, manipularea celulelor T reglatoare este investigată intens în tratamente experimentale pentru diabetul zaharat de tip 1, scleroză multiplă, lupus şi alte patologii autoimune.
Premiul Nobel din 2025 recunoaşte astfel nu doar elucidarea unui principiu biologic fundamenta, modul în care organismul se protejează de sine însuşi, ci şi baza conceptuală pentru o nouă generaţie de terapii imune, potrivit Comitetului Nobel.
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat de 115 ori unui număr total de 229 de cercetători între anii 1901 şi 2024.
În 2024, Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat cercetătorilor americani, Victor Ambros şi Gary Ruvkun, pentru descoperirea microARN-ului şi a rolului acestuia în reglarea genetică.
Cel mai tânăr laureat, Frederick Grant Banting, a primit Premiului Nobel pentru Medicină la 31 de ani, în 1923, pentru descoperirea insulinei, iar cel mai în vârstă, Peyton Rous, avea 87 de ani când a fost distins cu acest premiu, în 1966, pentru descoperirea virusurilor care provoacă cancer.
