O intervenţie considerată de rutină pentru prevenirea pancreatitei recurente este acum pusă sub semnul întrebării de un studiu clinic recent. Deşi a fost recomandată timp de decenii ca soluţie eficientă în cazurile de pancreas divisum, cercetarea arată că procedura nu aduce beneficii reale în reducerea crizelor de pancreatită, iar riscurile asociate pot depăşi avantajele. Specialiştilor din domeniul gastroenterologiei li se recomandă să analizeze aceste rezultate, care ar putea determina o revizuire majoră a ghidurilor clinice actuale.
Aproximativ una din zece persoane se naşte cu pancreas divisum, cea mai frecventă variantă congenitală de anatomie pancreatică, în care canalele pancreatice nu se unesc corespunzător, incidenţa sa în rândul populaţiei fiind de 5-10%.
Potrivit specialiştilor, această anomalie congenitală apare în timpul celei de-a şaptea săptămâni de viaţă intrauterină.
Deşi adesea asimptomatică, această anomalie este asociată frecvent cu apariţia pancreatitei acute recidivante, în special la copii şi tineri, precum şi a pancreatitei cronice, o afecţiune gravă şi dureroasă.
Studii retrospective au sugerat că o procedură minim invazivă numită colangiopancreatografie retrogradă endoscopică (ERCP), asociată cu sfincterotomia endoscopică a papilei minore* (miES), ameliorează simptomele pancreatitei acute la 50% până la 70% dintre aceşti pacienţi.
Totuşi, procedura ERCP în sine poate provoca pancreatită acută la 10-20% dintre pacienţi şi poate declanşa alte complicaţii mai târziu, cum ar fi formarea de ţesut cicatricial la nivelul deschiderii pancreasului, ceea ce poate conduce la alte simptome, a explicat coordonatorul studiului, dr. Gregory Cote, de la Universitatea Oregon Health & Science (OHSU).
În ciuda riscurilor cunoscute ale procedurii, până acum nu au existat studii clinice care să compare miES cu o procedură placebo.
Rezultatele unui studiu clinic pe 148 de pacienţi cu pancreas divisum şi o medie de trei episoade anterioare de pancreatită, care au fost repartizaţi aleatoriu fie pentru a fi supuşi miES, fie unei proceduri placebo, au fost prezentate de dr. Cote în cadrul unei sesiuni speciale cu noutăţi de ultimă oră, la conferinţa Digestive Disease Week (DDW) 2025, care s-a desfăşurat între 3 şi 6 mai, în San Diego.
În timpul unei perioade de urmărire de 33,5 luni nu s-a înregistrat nicio diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte numărul pacienţilor care au avut un nou episod de pancreatită acută.
De asemenea, nu au existat diferenţe în numărul celor care au raportat dureri pancreatice la peste o lună după intervenţie sau care au dezvoltat pancreatită cronică, diabet ori insuficienţă a secreţiei de enzime digestive din partea pancreasului.
Rezultatele sunt „cu adevărat semnificative, având în vedere că mulţi medici au susţinut această procedură timp de decenii”, a afirmat dr. Cote.
„Ghidurile actuale recunosc pancreas divisum ca factor de risc pentru pancreatită şi sugerează ERCP ca tratament. Este probabil ca aceste recomandări să fie revizuite în urma acestui studiu”, a adăugat medicul.
El a precizat că unii pacienţi cu afecţiuni precum îngustări sau blocaje ale canalului pancreatic ar putea totuşi beneficia de ERCP. Pacienţii cu astfel de afecţiuni nu au fost incluşi în acest studiu.
*Papila minoră (papila Santorini) este o structură anatomică situată în duoden, prin care se poate drena o parte a secreţiilor pancreatice.
