O echipă de cercetători de la Columbia University identificat o nouă metodă care îi ajută pe responsabilii din domeniul sănătăţii să controleze mai eficient focarele de stafilococ auriu meticilino rezistent (MRSA), o infecţie foarte răspândită în spitalele din întreaga lume, inclusiv din România, şi care pune în pericol viaţa pacienţilor deoarece este rezistent la antibioticele clasice.
Cercetătorii au descoperit dinamica care guvernează răspândirea acestor focare şi au identificat o metodă nouă şi mai eficientă pentru a preveni răspândirea lor.
Echipa de cercetare a dezvoltat un model computerizat pentru detectarea focarelor de MRSA, folosind mai mult de 2 milioane de înregistrări de la 66 de spitale din Stockholm, Suedia, dintr-o perioadă de şase ani.
Modelul lor a recreat focarele celei mai răspândite tulpini MRSA din Marea Britanie (EMRSA-15), care este prezent în 16 ţări din întreagă lume, inclusiv în Statele Unite.
Adaptând tehnicile statistice folosite în prognoza meteo, modelul simulează două dinamici conectate la scară individuală: transmisia în spitale şi infecţiile importate din comunitate.
Informaţiile despre momentul şi locul în care pacienţii au fost internaţi şi eliberaţi din spital şi care au fost diagnosticaţi pentru SAMR sunt folosite pentru a descoperi un grup de ”colonizatori ascunşi” - indivizi care sunt contagioşi, dar al care sunt invizibili faţă de tehnicile actuale de detectare a infecţiei.
Sistemul de inferenţă a identificat aproximativ 400 de cazuri ASRS asimptomatice pe lună în spitalele suedeze şi a stabilit că până la 61% din infecţiile cu MRSA diagnosticate în spitale au fost importate din comunitate.
Mai mult, dezvăluind dinamica ascunsă a transmisiei, noua metodă de simulare a MRSA calculează şansele că fiecare pacient să se infecteze. Cercetătorii au testat nivelul acestor probabilităţi prin simularea unei intervenţii care oferă tratament pacienţilor cu risc ridicat.
Ei au descoperit că intervenţia lor a fost mai bună în controlul unui focar decât practicile curente, care implică fie tratarea pacienţilor care au petrecut cel mai mult timp în spital, fie tratarea pacienţilor cu cele mai multe contacte în spital, sau urmărirea contactelor pentru a trata acei pacienţi care au fost expuşi unui pacient purtător de stafilococul auriu.
Experimentul a arătat o reducere de 50% a numărului de infecţii şi o reducere suplimentară cu 80% a numărului de pacienţi infectaţi.
”În comparaţie cu strategiile tradiţionale de intervenţie, care pot trece cu vederea un număr considerabil de pacienţi infectaţi în mod invizibil, acest nou model de inferenţă poate identifica un grup pivot pentru tratament, şi anume persoanele care pot transmite MRSA asimptomatic”, spune autorul principal al studiului, Sen Pei, citat de sciencedaily.com.
Cercetătorii au validat prima metodă de inferenţă folosind focare virtuale generate cu ajutorul computerului. Spre deosebire de înregistrările din spital, care observă doar infecţiile, focarul generat de acest model ”observă” toate caracteristicile (de exemplu, numărul pacienţilor colonizaţi ”stealth”).
Apoi, folosind observăţiile simulate ale infecţiei, cercetătorii au reuşit să estimeze în mod fiabil dinamică ascunsă a focarului virtual, incluzând ratele importului de MRSA din comunitate şi numărul de pacienţi infectaţi.
Cercetătorii intenţionează să aplice sistemul pe care l-au dezvoltat şi altor agenţi patogeni rezistenţi la antibiotice.