Un studiu recent sugerează că o categorie până acum necunoscută de molecule inflamatorii ar putea fi responsabilă pentru declanşarea astmului, punând sub semnul întrebării decenii de cercetare medicală şi deschizând calea spre tratamente complet noi.
De zeci de ani, oamenii de ştiinţă au considerat că moleculele numite leucotriene, produse de celulele albe ale sângelui ca răspuns la iritaţii sau alergeni, sunt principalii factori care duc la inflamaţia căilor respiratorii şi la dificultăţi de respiraţie caracteristice astmului. Pe baza acestei teorii, au fost dezvoltate medicamente menite să blocheze efectele leucotrienelor, cum ar fi bronhoconstricţia (îngustarea bronhiilor).
Însă cercetători de la Case Western Reserve University (CWRU), din Statele Unite, au constatat că mecanismul declanşator ar putea fi, de fapt, diferit de cel presupus până acum.
Echipa a identificat molecule cu o structură asemănătoare leucotrienelor, dar formate printr-un mecanism chimic complet diferit în organism.
Aceste molecule, denumite „pseudo-leucotriene”, ar putea juca un rol major în declanşarea proceselor inflamatorii care duc la astm.
Descoperirea, publicată în revista Journal of Allergy and Clinical Immunology şi susţinută de National Institutes of Health (NIH), ar putea schimba radical abordarea tratamentului astmului şi al altor afecţiuni inflamatorii, inclusiv boli neurodegenerative precum Parkinson sau Alzheimer.
Leucotrienele sunt formate sub controlul unor enzime care transformă lipidele (molecule grase) din organism. În schimb, pseudo-leucotrienele identificate de echipa CWRU se formează prin adăugarea de oxigen la lipide de către radicalii liberi, acele molecule instabile care reacţionează rapid cu oxigenul, generând procese biochimice ce pot favoriza inflamaţia şi deteriorarea ţesuturilor. Reacţia lor cu oxigenul „activează” procese inflamatorii dăunătoare.
Persoanele care suferă de astm ar putea avea o capacitate redusă de a neutraliza aceşti radicali liberi, din cauza unui nivel scăzut de enzime şi molecule antioxidante. Atât leucotrienele, cât şi pseudo-leucotrienele acţionează ca „chei” care se potrivesc într-un „contact” molecular – receptorii care declanşează inflamaţia şi constricţia căilor respiratorii.
Nu toate procesele inflamatorii sunt dăunătoare. Organismul are nevoie de inflamaţie pentru a direcţiona celulele albe ale sângelui către locul unei leziuni, unde contribuie la vindecare, iar inflamaţia joacă, de asemenea, un rol important în procesele de memorie şi dezvoltare.
Medicamentele utilizate în tratamentul astmului sunt în prezent testate şi pentru afecţiuni neurologice, cum este montelukast (Singulair), care acţionează prin blocarea acestor receptori, însă aceste terapii ar putea bloca şi efectele benefice ale leucotrienelor.
Potrivit profesorului Robert Salomon, de la WCRU, care a condus cercetările, o direcţie mai eficientă ar putea fi prevenirea procesului de formare a pseudo-leucotrienelor, prin inhibarea reacţiilor radicalilor liberi, nu prin blocarea receptorilor.
„Dacă moleculele care provoacă problema nu sunt leucotrienele, ci altele formate printr-un mecanism diferit, atunci o abordare terapeutică mai eficientă ar fi oprirea formării acestor molecule, nu blocarea receptorilor implicaţi în reacţie”, a explicat Salomon, citat într-un comunicat al WCRU.
Cercetătorii au reuşit să identifice aceste molecule după ce au recreat în laborator procesul de oxidare a lipidelor şi au elaborat metode precise pentru detectarea acestora.
Ulterior, au analizat probe de urină de la pacienţi cu forme uşoare şi severe de astm şi le-au comparat cu cele ale persoanelor sănătoase. Rezultatele au fost clare: pacienţii cu astm aveau niveluri de pseudo-leucotriene de patru până la cinci ori mai mari, corelate direct cu severitatea bolii. Aceste molecule ar putea deveni, astfel, biomarkeri utili pentru diagnosticarea şi monitorizarea răspunsului la tratament.
Echipa de cercetare intenţionează să continue studiile pentru a afla dacă pseudo-leucotrienele joacă un rol şi în alte afecţiuni respiratorii, precum infecţia cu virusul respirator sinciţial (RSV), bronşiolita la sugari sau boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC). Dacă ipoteza se confirmă, aceste descoperiri ar putea schimba fundamental modul în care medicina înţelege şi tratează inflamaţia, nu doar în astm, ci şi în alte boli cronice.
