Examinarea mâinilor şi picioarelor, în loc de verificarea întregului corp, poate fi suficientă pentru a diagnostica aproximativ 90% din cazurile de scabie, sugerează un studiu realizat de cercetători din Marea Britanie.
În prezent, un diagnostic de scabie se bazează pe o examinare consumatoare de timp a tuturor părţilor accesibile ale pielii.
Cu toate acestea, recenta recunoaştere a scabiei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca boală tropicală neglijată necesită abordări standardizate pentru identificarea bolii şi pentru a defini persoanele care pot beneficia de intervenţie, notează Dr. Michael Marks de la Şcoala de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, autor al studiului, citat de Reuters.
Dr. Marks şi colegii săi au analizat date din trei sondaje, ce au inclus 1.373 de persoane diagnosticate cu scabie. Participanţii aveau o vârstă medie de 14 ani, iar aproximativ jumătate erau femei.
Scabia a avut forme uşoare la aproximativ jumătate dintre participanţi, moderate în aproximativ o treime din cazuri şi severe la restul.
Persoanele au fost clasificate ca având scabie sau nu, pe baza unei evaluări a întregului corp în fiecare dintre cele nouă regiuni corporale.
Regiunile corpului au fost definite că fiind ”expuse” dacă ar putea fi examinate în mod obişnuit fără a scoate hainele. Acestea au inclus faţa, braţul superior, inclusiv cotul, braţul inferior, inclusiv încheietura mâinii şi palmele, dar şi piciorul inferior, inclusiv gleznele şi labele picioarelor.
În urma studiului s-a constatat că regiunile corpului cu cel mai mare randament pentru depistarea scabiei au fost mâinile (sensibilitate faţă de examenul întregului corp de 51,2%), picioarele (49,7%) şi partea inferioară a piciorului (48,3%).
Examinarea clinică a componentelor expuse la cele două membre inferioare a dat o sensibilitate de 93,2% la subgrupurile realizate în funcţie de sex şi vârstă, indiferent de severitatea scabiei sau de prezenţa secundară a impetigo. Mai mult, excluderea membrelor superioare din examinare a redus semnificativ sensibilitatea într-un număr de subgrupe.
