Deşi vasectomia este considerată o metodă extrem de sigură de contracepţie masculină, un nou studiu de amploare atrage atenţia asupra unor riscuri mici, dar semnificative, de sarcină, care pot fi prevenite cu o simplă analiză de laborator. Informaţiile prezentate la reuniunea anuală a Asociaţiei Americane de Urologie (AUA2025) pot schimba abordarea standard postoperatorie în domeniul sănătăţii reproducerii.
Eşecul contraceptiv (apariţia unei sarcini) după confirmarea succesului vasectomiei este un eveniment foarte rar, dar apare mai frecvent decât se credea anterior, au raportat cercetătorii în cadrul reuniunii.
Aceştia au afirmat că analiza materialului seminal după vasectomie, pentru a confirma absenţa spermatozoizilor, ar trebui să devină o rutină.
Analizând aproape o jumătate de milion de vasectomii efectuate între 2007 şi 2021, cercetătorii au descoperit o rată a sarcinilor post-vasectomie de 2,26 la fiecare 1.000 de pacienţi observaţi timp de un an după intervenţie.
Anterior, se estima că rata de sarcină era de aproximativ un caz la fiecare 2.000 de pacienţi monitorizaţi pe parcursul unui an.
Ratele de eşec ale vasectomiei au fost cele mai ridicate în primele patru luni după procedură, ajungând la 4,7 sarcini la 1.000 de pacienţi pe an.
Rata sarcinilor a fost mai scăzută în cazul pacienţilor cu partenere mai în vârstă şi atunci când procedurile au fost efectuate mai recent.
După ce au luat în considerare factorii de risc ai pacienţilor, cercetătorii au observat un risc crescut de eşec care a generat o sarcină atunci când vasectomia nu a fost efectuată de un urolog, a fost realizată într-un cabinet ambulatoriu nespecializat sau nu a fost efectuată o analiză postoperatorie a lichidului seminal.