Oamenii de ştiinţă au descoperit recent o boală genetică rară, care apare la vârsta mijlocie şi este provocată de mutaţii dobândite ale unei gene. Aceasta determină sistemul imunitar să atace propriile celule, ducând la inflamaţii severe şi simptome variate, iar medicii caută acum cele mai bune metode de diagnostic şi tratament.
Majoritatea oamenilor cred probabil că mutaţiile genetice sunt ceva cu care ne naştem, dar genele se pot modifica şi mai târziu în viaţă, uneori provocând îmbolnăviri.
Un volum tot mai mare de cunoştinţe încep să apară datorită cercetărilor de la NYU Langone Health şi Spitalulului IRCCS San Raffaele, din Italia, asupra sindromului VEXAS, un ansamblu de simptome inflamatorii a căror origine a fost, până de curând, un mister medical.
Boala afectează în principal bărbaţii de peste 50 de ani şi are o rată mare de mortalitate.
Oamenii de ştiinţă abia încep să înţeleagă cauzele de bază ale VEXAS şi cum să o trateze.
„O parte din îmbătrânirea normală este că toate celulele noastre dezvoltă mutaţii. Este doar uzura normală a celulelor din organism pe măsură ce îmbătrânim”, explică dr. David Beck, genetician la Universitatea din New York, care a făcut parte din echipa care a descoperit VEXAS.
Tipul de mutaţie care cauzează această boală inflamatorie asociată cu îmbătrânirea, cunoscută sub numele de mutaţie dobândită, nu se transmite de la părinte la copil. În schimb, mutaţiile dobândite se dezvoltă de-a lungul vieţii, iar expunerea la radiaţii sau substanţe chimice poate contribui.
Persoanele cu VEXAS pot experimenta febră, erupţii cutanate sau oboseală. Uneori, boala afectează măduva osoasă şi sângele, alteori diverse organe. Vinovatul: modificări la o genă din celulele roşii numită UBA1. În timp ce femeile au două copii ale acestei gene, bărbaţii au doar una, iar mutaţiile acelei singure copii le dublează riscul de a dezvolta VEXAS.
Acest lucru se întâmplă pentru că bărbaţii au un singur cromozom X (şi un Y), ceea ce înseamnă că au o singură copie a genei UBA1. Dacă această copie se defectează prin mutaţii, nu există o „rezervă” care să compenseze funcţia acesteia.
De aceea, bărbaţii sunt mai afectaţi şi riscul lor este mult mai mare. Femeile au doi cromozomi X, deci au două copii ale genei UBA1. Dacă una se strică, cealaltă poate să „preia” funcţia normală a genei. Pentru ca o femeie să fie afectată de VEXAS, ar trebui ca ambele copii ale genei să aibă mutaţii, ceea ce este mult mai rar.
Gena UBA1 conţine instrucţiuni pentru producerea unei enzime esenţiale care marchează proteinele deteriorate sau inutile pentru a fi eliminate din organism. Mutaţiile genei UBA1 pot face ca acea enzimă să nu funcţioneze corect. Iar acest lucru poate declanşa o reacţie în lanţ care activează sistemul de apărare al organismului, ducând la inflamaţie.
Sindromul a fost descris pentru prima dată în 2020, şi în prezent există peste 450 de cazuri documentate, cu manifestări variate şi eterogene. Prevalenţa sindromului VEXAS este estimată la aproape un milion de persoane la nivel mondial.
Aproximativ una din 13.600 de persoane are variantele patogene ale genei UBA1 care pot cauza VEXAS, a estimat echipa din New York. Printre persoanele de peste 50 de ani, una din 8.000 are mutaţia, iar printre bărbaţi, unul din 4.000.
Diagnosticul se pune prin testarea mutaţiilor genei UBA1. Simptomele VEXAS includ: oboseală extremă, durere, umflare şi înroşire a nasului şi urechilor, erupţii cutanate recurente care pot fi dureroase, cheaguri de sânge şi vase de sânge inflamate, inflamaţie pulmonară inclusiv dificultăţi de respiraţie şi tuse, anemie, nivel scăzut de trombocite şi de globule albe, rezultate anormale la biopsia de măduvă osoasă.
În aprilie, cercetătorii de la Spitalul IRCCS San Raffaele au utilizat o tehnologie inovatoare de editare a genomului pentru a dezvolta un model preclinic, care a arătat că mecanismul central al sindromului VEXAS constă în acumularea de proteine şi substanţe toxice ce „otrăvesc” celulele sanguine, afectând funcţionarea lor normală şi declanşând procese inflamatorii în organism.
Oamenii de ştiinţă încă descoperă cele mai bune metode de tratament pentru această boală nouă. Ei notează că steroizii sau alte medicamente care blochează răspunsul imun al organismului pot reduce inflamaţia.
În cazurile mai severe, afecţiunea poate provoca trombocitopenie şi anemie refractare în contextul sindromului mielodisplazic, practic o insuficienţă progresivă a măduvei osoase care necesită transplant.
Pentru a controla inflamaţia, dozele mari de steroizi, inhibitorii JAK şi alţi imunosupresori pot fi de ajutor, deşi aceste opţiuni de tratament au o eficienţă şi o durabilitate limitate.
Medicamentele utilizate pentru a trata unele tipuri de cancer de sânge sunt de asemenea evaluate pentru tratarea efectelor VEXAS asupra sângelui şi măduvei osoase.
Abordarea simptomatologiei variate observate în sindromul VEXAS necesită o strategie multidisciplinară care să implice reumatologi, hematologi, pneumologi, dermatologi şi alţi specialişti.
„Încă învăţăm despre această boală. A fost recunoscută doar în ultimii câţiva ani, deci mai este nevoie de multă muncă” a menţionat dr. Beck.
Institutele Naţionale de Sănătate, (NIH) din Statele Unite, recrutează în prezent participanţi pentru un studiu clinic care să verifice dacă transplanturile de măduvă osoasă pot trata sindromul VEXAS.
În luna august, American College of Rheumatology (ACR) a lansat un ghid internaţional de consens, elaborat oficial, dedicat sindromului VEXAS, menit să ofere medicilor un reper esenţial pentru înţelegerea bolii şi a strategiilor de gestionare a acesteia.
